Am cerut, am căpătat (cu vârf și-ndesat!)

Pe la 16-17 ani număram zilele până la terminarea liceului ca să pot să plec de acasă. Aveam chiar și un calendar pe care-l hașuram cu foc. Voiam să plec la Cluj din varii motive (privind în urmă pot să spun că unul era mai deștept ca altul!). Voiam să fiu departe de ai mei, să mă bucur de libertate, să fiu și eu om mare. Când am ajuns la Cluj, am început să visez la mai mult: să plec și mai departe. Cât mai departe. Am ajuns în America unde am stat puțin peste patru luni și mi se treziseră tot felul de gânduri. Evident, când le-am împărtășit alor mei, m-au adus cu picioarele pe pământ așa că am revenit în țară. Nițel furioasă că m-am lăsat convinsă. Ce era greu de priceput? Eu voiam să fiu departe. Cât mai departe. Dorul de ducă a rămas. Mi l-am alinat cu tot felul de escapade, câteva luni, mai multe luni, apoi un an, doi. Când l-am cunoscut pe creț și am luat decizia de a mă muta în Grecia mi se părea că e un vis devenit realitate. Sunt departe. Minunea m-a ținut câțiva ani. Acum o dau întoarsă. Mă apucă dorul de ai mei când mi-e lumea mai dragă. De la un miros, de la o vorbă. De la o poză. Vine un gând, apoi o avalanșă. Avem și telefon, avem și minuni ale tehnologiei – luăm cina pe FaceTime și ne bem cafeaua pe Skype. Da’ nu-i, nu-i ce trebuie. E un fel de pansament pe o zgârietură ce nu mai trece. Și probabil nici nu va trece. Dar, așa cum am vrut, sunt departe. Sunt foarte departe. Mă trezesc că-mi invidiez prietenele care spun că de la mine, de la poveștile la cafea, trec pe la ai lor părinți, să-i vadă. Să ia ceva de mâncare. Mi-e ciudă, ce urât sună, pe cei care urcă-n mașină și-n zece minute/ jumătate de oră/ două ore sunt cu ai lor părinți. Ceea ce pentru alții-i normal și de fiecare zi, pentru mine-i 300 de euro și câteva ore de zbor. Vacanță adică. Dar, am primit ce am cerut: sunt departe. Au venit gândurile ăstea de cu dimineață și m-au ținut toată ziua. Apoi am dat peste asta și asta și am râs bine. M-am mai înveselit, dar tot departe-s. Exact unde am cerut să fiu…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: