1/2 de bere – să ne fie învățătură de minte!

Ieri a ajuns la noi o prietenă veche și bună, fosta vecină de la unu juma’ din blocul de la Timișoara. Revedere după vreo șapte ani, de pe vremea când nici eu, nici ea n-aveam prunci și alte obligații. Bucurie. Copiii se împrietenesc – al meu de patru ani jumate, al ei de aproape doi. Se joacă. Vine seara și odată cu ea și crețul cu o idee bună (pentru că noi amândoi suntem plini de idei bune după cum bine știți)

– Nu vreți voi să mergeți la o bere amândouă? Eu oricum sunt obosit, rămân acasă cu copiii – băiețelul fetei adormise primul.

Nu a trebuit să zică de două ori și duse am fost. Așa, ca-n vremurile când ne plimba sor-mea cu mașina (că eu nu aveam carnet). Când umblam noaptea prin Unirii și prin Complex, ca zânele zăludele. Ne-am dus într-unul dintre locurile mele preferate, evident, în cel mai îndepărtat dintre preferatele mele. Vreo cinșpe minute de mers zglobiu, pe jos. Treci și-un parc și-un pod și mai faci vreo nouă pași. Ne-am așezat, am povestit, ne-am semnalizat și prezența pe rețea și pe când era vorba mai dulce și râsul mai cu viață, sună telefonul. Soțu’. Care nu se auzea de urletele celui mic. Copilu’ s-a trezit și plânge.

– Nici măcar o bere nu mai putem bea în linște! (ma rog, unii bere, altele altceva)

Ne pufnește râsul și râdem până ajunge și mâncarea comandată ce pleacă și ea cu noi, la pachet. Râdem tot drumul. Mă dor toate de la pasul alergător. Și râdem chiar de parcă nu-i de râs. Sună telefonul.

– Unde sunteți? Copilul ăsta s-a speriat rău de tot! (traducere aproximativă și blândă, varianta originală: „Where are you girls? This kid is TERRIFIED!”)

Și noi o luăm la pas și mai vioi și râdem până ne doare burta de mame denaturate ce suntem.

Crețul ne întâmpină tras la față și fără culoare. Copilul se oprește din plâns.

– Păi, măi, chiar așa! Da’ n-ai putut să vorbești cu el???

– În ce limbă??? I-am zis eu mami, mami, nani, nani, dar a plâns și mai tare. Bietul de el, bietul copil…

Noi am mai chițăit și azi amintindu-ne episodul, dar cred că până la urmă nu-i chiar de râs, sau e?

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;1/2 de bere – să ne fie învățătură de minte!&8221;

  1. E de ras, zic eu. Copilul probabil si-a revenit imediat ce si-a vazut mama. Asa-i si la noi, n-apuci sa comanzi berea (sau ce-o fi) ca suna telefonul ca-i foc, unul (sau doi) prunci urla ca la balamuc ca diverse (inclusiv „Unde-i melcul?” – de fapt o panglica de impachetat spiralata dupa care am rascolit casa pentru a o gasi sub perna).

    Apreciază

    • Oooh, asta cu „unde-i???” e preferata mea mai ales in miez de noapte cand tre’ sa caut pe sub paturi, perne, paturi roti de tractor sau cate un far de la ceva camion. Dar cica oricum fazele astea raman in amintire si-n folclor, nu noptile plictisitoare in care dormim cate 8 ore neintorsi :))))

      Apreciază

  2. Pingback: Pinguinii-n dreapta, stânga, sus și jos. Pinguinii-s peste tot! | Aventuri în Ouzoland

  3. Pingback: Cocoșul, găinile și întrebările lui Ionuț | Aventuri în Ouzoland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s