Cadoul lui Ionuț

A trebuit să ating pragul 34 ca să-nvăț pe propria-mi piele regula numărul unu când e vorba de copii: Nu pleca la drum cu un pitic flămând!

Ieri a fost o zi minunată, ziua mea. Soare, vreo 18 grade, lume veselă pe drum și prinsă de elan și val îmi vine ideea. Greșeala numărul unu. O spun cu voce tare.

– Ce-ai zice dacă azi alegem drumul lung către casă? Pe malul mării, puțin prin parc, pe la cafeneaua aia de-mi place mie, poate vedem și niște cunoscuți?!

– Daaaaaa! vine răspunsul lui. Evident, ce altceva.

Îmi trece mie așa prin minte, totuși nu-s chiar iresponsabilă, să adaug:

– Dacă ți-e foame, poate totuși mergem pe drumul obișnuit… Acasă încă nu-i gata mâncarea și va trebui să aștepți (da, până aici a mers atitudinea de mama responsabilă ieri!)

– Nu,mami, nu mi-e chiar așa de foame. Nu mi-e teribil de foame. Și acasă mă joc eu cu LEGO până e gata! Am răbdare, să vezi!

Zâmbesc mulțumită și-l cred. Greșeala numărul doi.

Pornim. E chiar frumos. Ajungem acasă un ceas mai târziu. Mă apuc de pregătit în bucătărie când aud.

– Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmmmmmmiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.

De vreo trei ori până să răspund, eram cu briceagu-n mână.

– Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmmmmmmmiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, nu găsesc piesa de lego aia pe care o vreau!

– Ce piesă?

– Aiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! miau miau miau.

Găsesc eu o piesă ca aia. I-o dau. Greșeala numărul trei.

– Nuuuuuuuuuuuuuuuuu-i bunăăăăăă!!! Maaaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmmmiiiiiiiiii, unde-i piesa AIA???

Reușesc să-l conving că piesa AIA  găsită de mine e la fel de bună ca piesa AIA dorită de el. Îl iau în brațe și-l duc la masă.

– Ce avem de mâncare?

– Cartofi cu pui.

– Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! Vreau doar cartofi! Cu macaroane!

Evident, macaroane n-am. Și pun cartofii în farfuria pe care el nu o voia dar eu nu am știut. Și pun  și carne lângă. Mare greșeală. Numărul patru.

Și-ncepe Ionuț al meu un plâns cu suspine de sărea cămașa de pe el și plânge, plânge în timp ce eu mă las așa, să alunec încet încet în lumea mea (că altfel cu siguranță zbura pe geam).

-Maaaaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmmmmmmmmi, vreau în brațe.

Îl iau.

– Iubirea mea, ție ți-e teribil de foame și ești supărat, supărat foc!

– Maaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmmmmmmiiiiiiii, nu mi-e foame! Maaaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmiiiiiiiiiiiiiii, ba mi-e foame!

Mănâncă. E rupt de foame și-l cred. Și eu sunt. Și obosită. Dar e ziua mea așa că-s zen (habar n-aveți voi ce mult îmi place ziua mea! Deja o aștept pe cea de anul viitor!)

– Maaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmmmiiiiiiiiii, dar nu sunt buni cartofii ăștia. Vreau pâine.

Aduc pâine.

– Maaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmmmmmmmmmmiiii, e tare coaja.

Tai coaja.

E supărat, obosit, flămând. Îl țin în brațe și chiar îl simt.

Oftează, moflăie, oftează, șterge mucii (cu mâneca). Moflăie, oftează.

– Mami, tu ești o drăguță. Ești o mămică tare drăguță.

Moflăie. Oftează. Oftez și eu. De departe, cel mai draguț cadou de ziua mea. În cel mai original ambalaj.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cadoul lui Ionuț&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s