Mama tuturor greșelilor

Am decis săptămâna trecută că Ionuț are nevoie de încălțări noi.

– Dar ăstea ce au? mă întreabă nevinovat bărbatul din copilul meu.

– N-au nimic, sunt buni. Dar vreau să ai două perechi.

– Nu vreau cu șiret. Îi vreau cu scai.

M-am bosumflat instantaneu. Văzusem în magazinul nostru (ok, al meu) preferat o grămadă de perechi una și una. Toate cu șiret, evident. Aprob tăcută și-mi dau timp câteva zile să-l conving. Evident, mi-am dat timp degeaba. Azi, după grădiniță îl anunț că-i timpul să mergem să cumpărăm pantofi noi.

– Nu-i vreau cu șiret! Îi vreau cu scai, mă anunță la rându-i.

Ajungem la magazin, Ion o zbughește direct în capătul magazinului unde proprietarul are o colecție de omuleți de LEGO. Eu aleg două perechi – una cu scai, alta cu șireturi (nu, nu mă las!) și-l aduc la probat.

– Pe ăștia cu șiret nu-i probez, că nu-mi plac!

– Dar sunt așa de faini, încerc eu, afurisită de muiere ce-s. Are și tata la fel! Îți dai seama, să aveți la fel! dau eu din gură și dau degeaba.

– Nu, nu vreau ca el. El știe să-și lege șireturile, eu nu. Și vreau cu scai!

Îi probează și pe cei cu scai, evident fără să se uite bine la ei.

– Sunt buni?

– Da, răspunde pe fugă. E prea ocupat să o șteargă de lângă mine în șosete. Mută omuleții ăia de LEGO într-o veselie. Merg lângă el și-l întreb:

– Îi luăm? Pe ăștia?

– Nu-mi plac. Îi luăm.

Am impresia că nu aud bine. Plătesc, îl trag afară – după ce a mutat câteva cutii și a deschis toate dulapurile (da, am un copil necivilizat! Curios de necivizat!) pornim înspre casă.

– Mie nu-mi plac ăștia noi că mă strâng!

– @#$#%$^?%&????????????? Păi ai zis că-s buni!

– Mă strâng.

În capul meu se derulează zece filme. Nu mai pricep nimic. Ajungem acasă, îl pun să-i probeze din nou. Sunt exact aceași marcă și număr cu cei pe care îi are deja!

– Unde te strâng?

– Peste tot! oftează el.

Îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Încep să număr anii până când poate merge să-și cumpere singur. Îi verific șosetele – par cam groase. Aduc altele. Probează din nou.

– Acum nu mă strâng, spune Ionuț al meu și eu simt cum pic pe-un pat de perne moi.

– Perfect. Șosetele au fost de vină? întreb eu așa, într-o doară.

– Nu. Tu. vine răspunsul piticului ca din pușcă. Apoi dispare din cameră sărind într-un picior.

photo 2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s