Lăsați băieții în pace!

Programare la dentist de dimineață. Doctorița-i o doamnă foarte bine conservată de n-ai zice nici în ruptul capului că are doi copii majori. Povestim una alta, mă întreabă de al meu și pe când mă așez mai confortabil în scaun și deschid gura, o deschide și ea p-a ei.

– Cu băiețeii e bine să ai grijă. Să nu îi lași să se atașeze foarte tare, că o să ai probleme. Îți dai seama, dacă-i prea atașat de tine, nora o să te țină la distanță.

Dau să răspund, dar nu pot că a băgat deja mașinăria la lucru și bâzâie de zor, la fel ca ale mele gânduri.

– Fetele, hai, treacă meargă. Ele oricum sunt altfel decât băieții, mai sensibile, au nevoie de mai multă atenție. Cu băieții mai bine să ții puțin distanța. Nu toată ziua bună ziua-n brațe și pupături, că nu faci bine.

Zice ea zice, aș zice și eu dar nu pot.

Mai spune una alta, o ține pe același ritm, mi-e milă, serios că mi-e milă de copilul ei. Cică mâine-i ziua lui.

– Noi mamele de băieți ne creștem băieții așa cum nu vrem să ne fie soții. Cocoloșiți și mămoși.

Încerc să o înțeleg, dar mi-e greu, mi-e tare greu. Aproape imposibil. După jumătate de oră cu gura deschisă fără să fi scos vreo vorbă îmi dau seama că-i mai înțelept să tac (oh, de-aș putea face asta de fiecare dată când dau drumul fără să gândesc!).

Și îmi iau rămas bun și plec spre casă și-mi vuiește mintea de gânduri unul mai trist ca altul. De ce le facem asta copiilor noștri? De ce-i „bărăbățim” fără să ne gândim înainte la urmări? Cu ce-i mai puțin sensibil un suflet de băiețel decât al unei fetițe? Și iar ne întoarcem la minuni de genul – băieții nu plâng, băieții nu suferă, pe băieți nu-i doare. Îi ținem la distanță și-i facem să-și înghită lacrimile (da, și ei au lacrimi!) pentru că nu se face să fie moi și slabi. M-am ciocnit de atâtea ori, de prea multe ori de priviri crucișe și dungașe – când Ionuț s-a rușinat și mi s-a ascuns după picioare, când s-a întristat și a venit să-și verse amarul la mine-n îmbrățișare. Lasă-l, e băiat! De ce ești așa? O să-l faci să fie un mămos și jumătate („μαμάκιας„) și uuufff, asta-i de rău. E copil, înainte de toate e copil. Nu le facem oare mai mult rău ținându-i la distanță? Și „ferindu-i” de tot felul, în ideea că-i băiat? Are soacră-mea o rudă îndepărtată, mamă a doi băieți care locuiesc încă sub același acoperiș cu părinții – pe sistem elen, părinții la parter, copiii (cu familiile lor sau fără), la etajele de sus. Bărbați în toată firea, nu-și arată sentimentele față de mamă (o și tratează ca pe o servitoare, e drept), nu o sună decât dacă au nevoie de ceva dar rufele tot la parter se spală. Și blidul cu mâncare tot de acolo vine. Dar nu, ei nu-s mămoși, sunt bărbați.

V-am mai povestit eu episoade din ăstea, de m-am supărat pe lume zile bune. Și cu siguranță o să mai am și altele. Mai ales că viața m-a adus într-o societate unde, ce ironic, toți se tem de eticheta de mămos, dar toți o poartă. Ca niște feți frumoși cu stea-n frunte.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Lăsați băieții în pace!&8221;

  1. Pingback: Super tăticul (ce va fi) |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s