Când băieții se ceartă…

Ionuț e foarte fidel când vine vorba de prieteni și prietenii. Nu se leagă ușor de nimeni dar și de-o face, e pentru multă vreme. În România are doi prieteni, doi băieți – unul de vârsta lui, altul cu un an mai mare. Îi pomenește des, își amintește întâmplări și râde, râde mai mereu când cei doi îi sar în minte. Unul dintre ei e cel mai vechi prieten al lui, prieten pentru totdeauna. Celălalt, e prieten foarte bun și el – mai ales că-i mai mare, „cu fix un an, măi mami, și știe multe!”

Apoi, acolo, departe, mai e și David, verișorul lui cel drag, tare drag. Îl pomenește zi de zi și-i duce dorul. Mai ales de când au crescut amândoi și în sfârșit se pot înțelege. „Acum și David vorbește, nu mai e bebeluș. Mami, e verișorul meu cel mai bun!”

Acasă, în Grecia, are trei prieteni de bază. Doi pe care-i știm și cu care umblăm de când… au început să umble(!) și unul găsit de el și doar de el, la grădiniță. Ține la ei mult de tot, își împrumută jucăriile, le dă de tot, se caută unul pe altul, ce mai, sunt prieteni. Prieteni adevărați. Cu doi dintre cei trei e coleg de grupă la grădiniță (cu al treilea, a fost coleg, pe vremuri, erau băieții problemă, cei nesupuși și prost crescuți!). Sunt mai mereu împreună, stau unul lângă altul la masă, în cerc, au aceleași povești și împărtășesc aceleași fantezii. Întâmplarea face ca de unul dintre cei doi să se fi lipit și băiatul rebel al grupei lor.

– Mami, e unul ce ne tot lovește! Mami, și-l vrea pe prietenul meu! Tot el îl are acum! Mie nu mi-l mai lasă deloc! Nu-mi place, dar nu-mi place deloc! Sunt așa de supărat!

Mi-a spus asta zi de zi vreo lună bună. A trebuit să ne întâlnim cu prietenul lui cel drag s e p a r a t ca să se poată bucura de el. „Să mă joc doar eu cu el fără să mă pocnească băiatul ăla cel rău!”

Am început eu cu ale mele, cum știm doar, nu există copii răi, poate băiețelul ăla se simte singur și vrea și el să fie prieten cu voi. Uneori oamenii ce se simt singuri și triști și geloși sunt furioși. Ia hai să vedem ce iese din povestea asta, i-am propus. A acceptat cu jumătate de inimă. A trecut ceva vreme și zilele trecute, în drum spre casă îmi spune fericit:

– Gata, suntem prieteni! Mami, l-am făcut și pe el prieten! Azi nu m-a lovit deloc!

A doua zi i-a și dat o jucărie – că el din asta nu are! iar ieri, mă vede, mă ia de mână, ieșim din grădiniță și tace. Tace o bucată bună de drum. Tac și eu. Mă roade gândul și mai ales limba, dar tac.

– Mami, gata! Nu mai suntem prieteni. Ne-am întors de unde am plecat!

(mă împiedic în clipa în care aud expresia și jur, mă pleznește un hohot de râs de de-abia îl țin, respectuos, la locul lui!)

– Două zile am fost prieteni și azi, azi, gata! Am terminat! Mi-a tras una cu capul și mami, mami, a fost intenționat! Că a zis că n-a fost din greșeală, a fost intenționat! Gata! Am iar doar trei prieteni!

Am încercat să aflu exact ce s-a întâmplat dar nu mi-a satisfăcut curiozitatea. Probabil nici nu o să aflu vreodată. Dar nu mai contează. Mai ales că ne-am întors de unde am plecat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s