Primavară-n suflet

Trec printr-o perioadă bună. În care încerc să fac pace cu mine și cu cei din jur, să las la o parte gândurile urâte și tristețile de orice fel. Probabil că mi se trage de la escapada la Berlin. Sau de la mirosu de frezii din casă. Cert e că în ultima vreme caut în mine ce nu-mi place și cârcotesc despre alții și ce surpriză: am găsit. Ascunse și pitite, trăsături și reacții și frânturi de comportament. „Cine zice, ăla îi!” spune un om drag mie și câtă dreptate are. Așa că am decis să o iau la pas, la pas mărunt. Fiecare-n treaba lui și eu cu mintea curată de orice supărări. În ordinea asta de idei, am zis să fac pace și cu jumătatea de familie din partea crețului. Nevasta fratelui, un fel de „așa nu” pe tocuri. Dar până la urmă, cine-s eu să decid de așa nu-ul meu e mai bun decât al altora? După cinci ani în care ne-am evitat elegant (sau nu prea) și ne-am întâlnit doar la ocazii, am profitat de ziua lui Ionuț și am chemat-o cu tot cu verișiorii la noi. Au fost bolnavi, așa că am amânat întâlnirea pe zile mai bune. Și se face că ieri, printre altele, mă roagă să stau cu cel mic până ea și cea mare merg la cinema. Și apoi, să ne reunim pentru sărbătoare. Pe moment m-am blocat. Pentru că vorbim acum de un copil care m-a văzut de maxim cinci ori în doi ani. Adorabil prunc, cu obraji moi și ochi albaștri. M-am gândit puțin și am zis da, nu pentru că nu pot să spun nu, ci pentru cele spuse de mai sus. Sunt bine, mă simt bine, dau bine. L-a adus, l-a lăsat. Piticul nițel speriat la început – și pe bună dreptate. A plâns puțin. L-a liniștit Ionuț care a profitat de ocazie ca să sape după broasca țestoasă (ce hibernează la noi în balcon).

– Ioane du-te spală-te pe mâini și haideți să vă dau ceva bun.

Între timp ajunge altă prietenă cu a ei fetiță, Ionuț e în extaz. Îl aud cum se grăbește-n baie și odată cu graba…

– Ooooooo oooooo, mami, avem o problemă!

Intru-n baie, Ion e ud din cap până-n picioare, la fel și jumătate de baie și podeaua. Strâng din dinți.

– Ce naiba (ok, pe ăsta l-am scăpat!) se întâmplă aici?

– Mami, am vrut săpunul ăla tare și i-am scăpat farfuria și a stropit apa din robinet pe ea și uită-te ce accident s-a întâmplat!

Cu cealaltă ureche îl aud pe văru-so, o caută pe mama. Îl iau pe Ion pe sus, încerc să nu mă ud, îl dezbrac și-l trimit la el în cameră să-și ia haine.

– Dar mami, e o fetiță acolo, nu pot să merg dezbrăcat!

Mă duc eu și-n drum îl iau și pe cel mic în brațe. Pentru prima dată de când e. Îi place și se-ncolăcește cu mânuțele dolofane. E și Ion îmbrăcat, fetița și verișorul își caută jucării. Ionuț le-a pregătit deja câteva – pentru beleluși! se lasă cu tărăboi când ei le vor pe cele pentru copii mari. Toată distracția se mută-n sufragerie pentru că Ion vrea corabie din perne(le mele!) Casă de nebuni. Sunt cu ochii pe cel mic, pentru că ăsta mare, al meu, se joacă de-a săritul cu parașuta de pe canapea, pe masă și apoi pe jos. (nu, nu e așa de periculos pe cum se aude!) Micuțul cere într-una de mâncare – cică am voie să-i dau biscuiți, pâine sau banană. Vrea și nu știu ce cremă pe care i-o dizolv în lapte cald. Veselie-n toi.

– Ioane, mie-mi place de mor copilul ăsta. Ce zici, îl ținem?
– Măi mami, dar dacă vrem un copil trebuie să-l faci tu. Nu se poate să luăm copiii altor oameni… Adică ne trebuie unul al nostru de la început!

Pleacă fetița, Ion și verișorul își continuă joaca. Sunt topită după el. Vine și mi se urcă-n brațe, vine și Ion. Șterg muci în două direcții.

– Mami, dar de ce se tot suie la tine? Că tu ești mămica mea! Și nu-i mai șterge și lui nasul. Numai năsucul meu!

Îi țin pe amândoi. Vine mătușa cu fetița, Ionuț nu-i vrea duși. Nici ei nu vor. Le pun de mâncare iar la final, Ion și micuțul dansează în bucătărie. Ionuț îl învață să se învârtă și se învârt amândoi. La final, al meu râde (că-mi place mami, cum mă simt amețit!) și celălalt vomită. O dată, de două, de trei, de patru ori. Nu. De cinci. Mie-mi dispare culoarea, Ionuț începe să plângă. Mătușa ne liniștește – așa pățește când are muci mulți! Mă umflă râsul. Acu’ vreo doi ani, într-una din primele zile ale lui Ionuț fără scutec, am mers în vizită. Și fiul meu a cinstit locul cu o pișeală grosolană în camera lui vară-sa. Acum s-a răzbunat fratele ei. Și eu am dat cu mopul, că așa-i șade bine unei mame.

Până la urmă ne-a plăcut. Crețul mi-a spus – Te-a folosit! (așa se exprimă el, direct și fără menajamente) Dar cui îi mai pasă de mărunțișuri din ăstea, când copiii au fost așa de fericiți și s-au jucat împreună? Ne-o fi folosit, dar ne-a plăcut…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s