Dedicație

Cum știu că el e EL?

Cred că am știut de la început dar am fost sigură în ziua în care, pornindu-ne la o plimbare prin Viena mea dragă când a început ploaia, a intrat în primul magazin și a cumpărat o umbrelă. Pentru că tușeam puțin și se temea să nu o pățesc mai rău.

Sau o fi fost în ziua în care în loc să-mi aducă flori, mi-a adus o întreagă grădină?

Acum sunt sigură că-i EL și chestiuțe mici, de zi cu zi pun punctul pe convingerea mea. Când îi trimit mesaj că am poftă de ceva dar nu știu ce, vine cu o pungă plină, să am opțiuni. Uneori, fără să cer nimic, îmi aduce câte o cutie mare, mare de prăjituri pentru că știe că nu pot să aleg doar una și-mi place să gust din toate.

Sunt sigură că-i EL, când sunt bolnavă și mă are-n grijă. Îmi face supă și pâine cu unt și lângă ceai pune și-un biscuite. Preferă să doarmă-n pantaloni scurți și tricou doar pentru că eu sunt friguroasă și mi-e musai să am calorifer pornit o noapte-ntreagă. Și după stă tolănit, la televizor sau citit, aranjează pernele de pe canapele (doar știți, nebunia mea de fiecare zi!).

Sunt convinsă că-i EL, când invit prieteni la masă și el petrece toată dimineața în bucătărie, gătind.

Când mă trimite seara-n oraș, cu fetele și găsesc totul pus la loc pe când mă întorc. Uneori chiar și resturi de la cină (Doamne, ce bine gătește!) puse-n cuptor, așteptându-mă.

Știu că-i EL  când nu ridică nici o obiecție la desele mele plecări în țară. Când mi se face dor și-mi plănuiesc escapada nu comentează, nu ridică obiecții.

Când mă găsește-n plin elan cu poftă de mutat mobile și organizat rafturi și nu zice nimic, doar mă ajută. Când decorez și redecorez și râde și mă lasă să le fac exact așa cum vreau și-mi place și nu-și dă cu părerea ci doar mă ia-n brațe și-mi spune „Ai făcut din casă, acasă!”

Oh, și sunt așa de sigură că el e EL. L-am văzut când el nu știa că-l văd. Citind pe fotoliul nostru preferat și a vrut să-și pună cana cu ceai pe masă. A stat în cumpănă, suportul e departe, pe masuță sunt doar câteva cărți. Prima-i a mea. O privește, o dă la o parte. E tot cu cana-n mână. A doua, tot a mea, o dă și pe aia la o parte. A treia e a lui, zâmbește și așează cana pe ea. Un gest așa de mic, mic de tot…

Și mai sunt multe, multe și mărunte toate. Că așa-mi plac mie și de ăstea mă bucur cel mai tare…

10498629_10152096565800927_6537441696538703665_o

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Dedicație&8221;

  1. Mi se încălzește suflețelul când recunosc la alții iubirea în esența pe care o trăiesc și eu. Bineînțeles că nu sunt doi oameni la fel, darămite două iubiri la fel, dar e ușor de recunoscut rădăcina comună :). Să fiți sănătoși să vă bucurați în continuare și cât mai îndelung de ce aveți împreună.

    Apreciază

  2. aaawww, ce frumos, sa te bucuri de El pana la adanci batraneti
    la El-ul meu mi s-a parut cel mai dragut si discret gest cand a inceput sa desfaca usor dopurile sticlelor, fara sa-mi spuna – eu sunt cam bleaga si mereu ma enervez ca nu pot desface dopuri. acum cand vad o sticla in casa imi vine sa rad. unii ar putea sa spuna ca-s cam dilie 😀

    Apreciază

  3. Pingback: Sâcâiala-i moarte sigură |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s