Băieței, ouțe și pârțuri (de veselie)

Azi Ionuț a avut chef de companie. „Mami, facem tot ce vrei tu dar să fie și prietenul meu cu noi”. Pentru că de vineri sunt tot împreună, o zi la el acasă, o zi la noi au prins gust și bine fac. Așa că m-am înțeles cu mamă-sa, om fain și prietenă bună și le-am promis de dimineață că-i duc pe amândoi la bunica lui Ionuț în curte. Zis și făcut.

Au sărit și-au chiuit un ceas bun pe covorul de pietricele așternut proaspăt de soacră-mea. S-au jucat de-a purcelușii care-și construiesc o casă din lemne zdravene.

photo 1

Apoi au dat cu ochii de un excavator parcat pe un drum de pe lângă curtea bunicii și a fost musai, musai să-l vadă de aproape.

photo 2

S-au cățărat pe o fântână- navă spațială și au urmărit găinile ucigașe. Apoi au dat peste o biată țestoasă inofensivă și au atacat-o din toate părțile.

photo 3

Cei doi războinici s-au liniștit doar când le-am promis că le caut un vapor și li-l dau să se joace. „Nu vrem un vapor, vrem o corabie. Și să faci valuri!” Evident, m-am conformat.

photo 4

S-au balansat aproape un ceas până au decis să scape de corabie și să o cufunde sub o mare de nisip și pietre. Au petrecut încă un ceas concentrați la găleți.

photo 5

Pe final, plictiseala i-a doborât. „Haideți să desenați!” îi îndeamnă soacră-mea. Vezi de treabă. Și-au luat picioarele-n spinare și dă-i să fugă. Fără nici un scop anume, doar alergat și tăvălit prin iarbă.

În mașină, în drum spre casă încep să povestească una alta.

– Cine a făcut un pârț? întreaba Ion al meu.

– Hă hă hă, răspunde prietenul lui. Nu eu. Că a fost un pârț mic. Eu fac doar pârțuri mari.

– Hă hă hă, ba eu fac! sare Ion de colo.

Râd ei bine. Încep să-și arunce nume-n stânga și-n dreapta și spun tot felul de scârboșenii. Și râd amândoi de mi se scutură mașina. Încerc să țin pasul cu ei dar mi-e greu în două limbi fără nici o pauză așa că renunț. Sare Ionuț cu o întrebare:

– Mami, la ce-s bune ouțele noastre!?

Stau puțin să mă gândesc la ce se referă.

– Care? Ălea de găină?

– Hahaha, mami, nu, ouțele de băieți.

Prietenul lui e nedumerit, „ce tot spuneți acolo?” (eu cu Ionuț vorbim doar românește, indiferent de cine-i cu noi și apoi traducem pe rând ce am spus)

– Ioane, habar nu am. Serios. Am învățat la școală dar nu mai știu exact și nu vreau să-ți spun prostii.

– Poftim? Ați învățat la școală la ce-s bune ouțele?

– Da. Când eram eu la școală-n România, am învățat toate ăstea…

Ionuț râde, râde și când în sfârșit se oprește îi traduce prietenului lui discuția noastră.

– În România, acolo unde-i bunica mea, te învață la școală ce să faci cu ouțele.

Și râd amândoi, râd și mai trag câte un pârț. Veselie mare cu băieții ăștia…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s