Așchia, trunchiul și băieții mei

Cine a venit cu vorba „Așchia nu sare departe de trunchi”, mare adevăr a grăit. Pe cât îmi seamănă Ionuț la blonzenie și picături de trăsături, pe atâta-i ta-su în miniatură când vine vorba de caracter.

Ieri am fost la ziua prietenei lui. O fetiță ca-n povești pe care Ion, știu bine, o place la nebunie. Și treaba asta vine la pachet cu altele. M-a pregătit încă de pe drum:

– Dacă sunt și alți copii, mie o să-mi fie rușine! Și o să vreau la tine-n brațe.

La început n-au fost alți copii, dar Ionuț tot în brațe a stat, preț de vreo două ceasuri. Când s-a umplut casa de musafiri, s-a lipit și mai cu foc și nu s-a mai dat jos. Degeaba a încercat fata să-l ia și să-l tragă-n jocul lor. Băiatul meu a făcut ce face de fiecare dată în astfel de situații. S-a strâns și mai tare-n el și lângă mine și i-a privit de departe. Greu, greu de înțeles pentru mine comportamentul ăsta, mai ales că eu de când mă știu tot pe scenă am fost. Pentru câteva minute impulsul a fost să-l trimit cu forța la joacă, îmi simțeam ochii cum vor să se dea peste cap și oftatul de exasperare îmi era-n gât. Am rezistat eroic, chiar de am scăpat printre dinți o dată, o singură dată – „Băăăăiiii Ioaaaanneee, dar chiar așa, că doar nu venim pentru prima dată aici!” Copilul meu nu s-a dat înduplecat și a rămas eroic pe genunchii lui mă-sa. Și pe când credeam eu că nu mai există nici o speranță, apare fetița cu alt băiețel râzând și fugărindu-se cu el. Ion coboară din brațe-mi fără nici o avertizare, își ia căruciorul (pentru că și-a dus și bebelușul cu tot cu cărucior după el, ca un tătic adevărat ce este) și și-l pune-n cap. Începe sa se învârtă – da, ați citit bine! cu căruciorul de jucărie tras peste ochi, moment în care fata se oprește din alergat și începe să râdă. Râde ea, râde și Ion al meu. Râd amândoi. Ion face pe clownul și fetei îi place la nebunie. A uitat că era prinsă-n joacă alături de altcineva și râde cu băiatul meu. Apoi, dispar amândoi în cameră, povestind. Eu rămân cu gura căscată. Mă dor picioarele și brațele după trei ore de ținut copil în brațe și tot ce fac e să zâmbesc tâmp. Și brusc, am o revelație. Îmi vine în minte seara aceea, SEARA în care l-am cunoscut pe ta-su. N-a scos o vorbă când ne-am întâlnit, stătea doar și se uita și-și vedea de povești cu cei din jur. Iar la un moment dat, după vreo trei ore – timp în care am ajuns într-un club cu muzică tare, tare și grecească pe deasupra! s-a apropiat de mine și a început să-mi traducă versurile cântecelor. M-a pufnit râsul. Dar parcă nu era râsul meu.

Până la urmă, o fi vreun secret în toată reținerea asta a lor, în tăcerea și timiditatea de care au amândoi din plin. Cert e că funcționează!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s