Despre când fac(em) încă unul

Prima dată am auzit întrebarea când eram gravidă.

– Mai faceți unul, nu-i așa?

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Eu una m-am blocat, crețul la fel. După ce s-a născut Ion, am tot auzit-o. Cam de peste tot și mai ales de la cei ce nu-și aveau rostul. Vânzătoarele de la magazin, prietenele lui soacră-mea, necunoscuți în parc, la plajă.

– Hai, faceți repede încă unul și după aia stați liniștiți.

De ce repede? Și ce înseamnă să stăm liniștiți?

Au trecut de atunci cinci ani și două luni. În continuare nu ne-a venit pofta de „încă unul” și motivele-s multiple. Știu și aud cam de peste tot de ce-i bine să fie doi (sau trei, patru, dar mai ales doi). Dar eu una (de creț nici nu mai zic!) n-am nevoie de studii și nici nici de liste cu avantaje. Singurul motiv pentru care am pune în plan încă un copil e pentru că vrem încă unul. Nu pentru ca Ion să aibă companie, nici pentru ca el să nu fie egoist sau singur și nici pentru că așa-i bine. Ci pentru că vrem. Și deocamdată nu vrem. Simplu. În Grecia suntem văzuți ca niște ciudați – cum să nu vrei mai mult de un copil? Care-i sensul vieții atunci? Ce o să facă Ion singur? Aș putea scrie romane pe subiectul ăsta dar nu-i cazul. E altă parte a vieții de aici, una ce-i cu nasul tuturor în treburile mele, una ce nu-mi place defel.

Zilele trecute ne-am întâlnit cu vecinul de la cinci. E un domn cam la 50 de ani, cu doi copii mari, studenți amândoi. Mă privește lung. Îl privește și pe Ion. Îl salut, ne vede plasa cu jucăriile de plajă.

– Nu-i bine să fie singur, exclamă el cu un oftat lung.

Mă uit contrariată, nu pricep din prima ce vrea.

– Păi mergem cu prietenul lui, nu-i singur, explic eu parcă puțin rușinată.

– Nu asta am vrut să zic. Știi tu ce vreau să zic. (mă privește lung și serios) Cred că e timpul.

Mă blochez. Serios. Cred că-s și cu gura căscată.

– Timpul să…?

– Să mai faci unul.

– Ce unul să mai fac?

Serios că nu pricep. Ăsta-i om serios, în costum, avocat, vine de la birou. Ce discuție-i asta?

– UN COPIL!

Mă umflă râsul și râd și râd și-l salut politicoasă și ies cu Ion de mână. Copilul mă privește mirat nevoie mare.

– Mami, de ce vrea nenea să-i faci un copil?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s