Excesul de pungi de plastic poate dăuna sănătății (mele)…

Și au mai trecut patru ani de atunci și nimic, dar nimic nu s-a schimbat. Eu merg în continuare la cumpărături cu sacoșa și căruțul (așa ca babele, că altfel mă dor „șelele”) și ce-mi bagă vânzătoarele în plasă cu dreapta, scot eu cu stânga. „Sunt gratis, doamnă, sunt gratis!” îmi explică de fiecare dată și tot de atâtea ori îmi dau ochii peste cap a lehamite. La un supermarket de proveniență germană – nu-i dau numele, plasele se plătesc. Că-s nemți și-s zgârciți, se aude vorba-n târg. Cum adică să mă pună să plătesc plasele? Dar ce, umblu cu ele după mine? Poftim logică – și nu, nu neaparat de la cei mai în vârstă sau mai neșcoliți.
Mă întristez teribil să văd atâta gunoi și degeaba și atâta risipă și bătaie de joc… P-acolo pe unde sunteți voi, cum e?

Aventuri în Ouzoland (Miorițaland)

În urmă cu vreo patru ani, înainte de primul meu contact cu Grecia, un prieten neamț (și la propriu și la figurat) îmi spunea cum că albastrul de pe steagul Greciei ar fi de fapt simbolul tuturor pungilor de plastic aruncate pe plajele albe… Că e prima țară pe care o vizitează și unde a văzut atâtea plase de supermarket (și nu numai) care pe unde. Credeam că exagerează. De aproape 3 ani trăiesc aici și o spun cu mâna pe inimă, omul avea dreptate. E o risipă grosolană de plase. Pungi de plastic. Mici, mari, mijlocii. Peste tot unde întorci capul și întinzi mâna, cineva îți dă o pungă. Pentru orice nimic, primești o plasă. La supermarket, dacă vrei să cumperi o sticlă de lapte și un pachet de gumă, ți le împachetează în plase diferite. La aprozar (ce-mi place mie cuvântul ăsta, cu miros de Cluj…) o plasă…

Vezi articol original 337 de cuvinte mai mult

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Excesul de pungi de plastic poate dăuna sănătății (mele)…&8221;

  1. in Olanda, la Jumbo unde ne facem noi cumparaturile, n-am vazut pungi de plastic subtire gen 1 leu, ci niste pungi mai mari si mai groase, contra cost, desigur. noi, ca si restul poporului olandez, cumparam pungi doar la f mare urgenta si uituceala, altfel avem mereu la indemana o sacosa de panza (care ocupa spatiu cat un portofel). zic una, ca aici noi suntem cam singurii care umplu banda la sfarsit de saptamana, in rest oamenii cumpara cam la 2 zile cateva chestii trebuincioase

    Apreciază

    • Si eu umblu cu sacosa de panza la mine. Si am un cos in masina, plin de sacose gen Ikea si din alea, ca de rafie. Aici la final de saptamana e nebunie, zici ca-i sfarsitul lumii a doua zi :))))

      Apreciază

  2. Plasele de plastic mai groase se platesc la orice supermarket, cele de rafie si ele, doar cele de hartie nu. In schimb sunt plase subtiri/pungi mici la raionul de legume si eventual la cel de panificatie, alea sunt gratis. Bun, painea o iau in orice au ei de impachetat, daca hartie – cu atat mai bine. In schimb pungi cumpar rar spre deloc, am o rezerva substantiala in masina, plus lazi. Nici saci de gunoi nu prea cumpar (exceptie: gunoiul bio), folosesc cu succes milionul de pungi din dotare. Orice magazin respectabil de haine „te face” cu cel putin o punga pe achizitie. La piata/aprozar sunt iar plase din alea subtiri, gratis, poti lua si 20 daca iti plac. Mie nu-mi prea plac.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s