Dor

După șapte ani de Grecia, doi-trei înainte prin alte părți, dar tot departe de țară, m-a lovit un gând. Mie cel mai mult și cel mai mult, dintre toate și peste toate, îmi lipsesc prietenii mei. Am și aici – ca de fapt peste tot pe unde am ajuns, oameni pe care-i iubesc și care-mi plac și cu care petrec timp și bucăți din viață dar mi-e dor, teribil de dor de prietenii mei. De stat la povești, pe limba noastră. Cu amintiri de când și cum, cu propoziții începute și finalizate în hohote de râs, pentru că știm finalul și da, chiar e de chițăit, cu gânduri cărora nu-i musai să le dau voce pentru că oricum sunt la fel și le știu și ei, le știu și eu.

M-a apucat nostalgia asta zilele trecute și parcă-i tot mai acut gândul. De prietenii pe care mi i-am făcut aici mă leagă întâmplări din ultimii ani, nu avem un trecut comun și nu doar asta, dar sunt altfel. Oh, iubesc diversitatea și mi se pare absolut minunat să o pot experimenta în toată splendoarea ei, doar că uneori mi-e dor de tihna cunoscutului. Ies cu fetele de aici care se știu de pe vremea din care mă știu eu cu fetele de la Cluj și le aud poveștile și trăirile și mă lovește invidia, că nu am fost parte a celor povestite și, mai ales, că acelea ce au fost parte a poveștii mele, sunt departe. Mi-e dor, serios. O fi vara asta care bate la ușă și care-mi amintește de fiecare altă vară pe care așteptam să o petrec la Cluj? O fi vârsta? Distanța? Vreo fază nouă care acum iese la suprafață cu mai mult curaj? Habar nu am. Oricât de apropiată mă simt de unul, două suflete de aici, nu-i la fel. Nu-s la fel. Ieșim în gașcă, mergem la plajă, la cafea, bem și râdem și copiii noștri-și fac amintiri împreună iar eu simt, așa, o adiere cu miros de nu aparțin și nu mă regăsesc.

Și zic din nou, o fi vara care-mi trezește gânduri din ăstea? O fi vârsta? Sau distanța? Sau io-s o ciudata care de fapt are probleme cu adaptarea?

Voi, cei care sunteți departe cum… sunteți? Cum simțiti?

IMG_4747

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Dor&8221;

  1. Gustul amarui al departarii de prietenii mei dragi, e mai tot timpul prezent in mine. Cred ca e cea mai acuta lipsa, pentru asta nu am gasit inlocuitor.
    Ca-i Craciun ori Pasti, toamna ori vara, oricat de frumos ar fi contextul/peisajul in care te-ai plantat, de buna voie ori de nevoie, te simti fara radacini, oarecum depersonalizat.
    Prietenii cu care ai crescut sunt o suma de intamplari si amintiri comune pe care le readuci in minte fara efort de memorie. Sunt parte din tine. Ori AICI, cine are timp si dorinta sa te cunoasca pe tine, nou aparut in peisaj, pe de-a-ntregul ??? Da, sigur, exista mici afinitati cu cei din jur, daca ai putin noroc. Dar prietenii de acasa si cararile pe care le-ai strabatut fara sa le numeri, ani si ani la rand, te cheama si te vor urmari mereu. Cand esti printre prietenii tai esti „tu” complet, inteles si subinteles la un loc, relaxare, bucurie.
    Provocarile vietii ne daruiesc si ne rapesc in acelasi timp ceva. Acel „ceva” e rezultatul cautarilor noastre. Si pe mine ma incearca adesea nostalgia dupa „acasa”, dupa primul acasa.

    Apreciază

  2. Draga Alexandra, te înțeleg perfect! Si eu am un dor teribil de prietenii mei. Dar nici ei nu mai sunt in Timișoara, au plecat și ei în alte țări sau alte orașe. Cu unii mai comunic, in ultima vreme cu doua prietene chiar nesperat de des. Cu alții, hmmm…pe facebook, le vad pozele si ma bucur ca sunt bine sau doar asta arată.
    Eu am încercat să îmi fac prieteni și aici, în Germania, mai ales in ultima jumătate de an chiar m-au căutat des noii mei prieteni. Dar tot mi-as dori sa îi revăd pe cei cu care am amintiri împreună… Eu până acum am dat vina pe Germania, apoi pe oraşelele in care am locuit. Până când m-am gândit ca poate nici eu nu mă deschid la fel cu oameni noi. Tu poți face haz de necaz, maare avantaj! 🙂
    Mă bucur că nu numai eu simt astfel.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s