Năduf

Anul ăsta e al șaptelea. De când m-am mutat aici, în Grecia și am început o viață nouă, înconjurată de oameni noi, de alte idei, alte concepții. Departe de tot ce-mi era cunoscut. Inclusiv (și mai ales) limba. Sunt într-un loc care nu știu dacă definește neamul ăsta de care mie una mi-e tare greu să mă atașez (cine aruncă prima piatră?).  Orășel mic în care toți îi cunosc pe toți și toți te cunosc pe tine, fiecare are o părere despre celălalt și faptul că ești diferit nu-i neaparat un plus.

Un orășel unde de-abia am găsit mame care-s pe mintea și sufletul meu și acum, după cinci ani, le pot număra pe degetele de la o mână. Nu știu de așa-s toate localnicele că nu vreau să generalizez și nici să le pun bulină neagră-n frunte grecoaicelor, că mamă am ajuns să fiu aici, între ele, și tot ce cunosc, cunosc raportat la realitatea de aici, dar. DAR rar am întâlnit femei care să se creadă mame mai bune. Mai mult ca perfect (da, aici se poate!) și binele copiilor e înaintea tuturor. Niște găini mai pline de patos când vine vorba de a-și proteja puii, mai rar mi-a fost dat să văd. Găini am zis? Leoaice am vrut să spun! Se bat cu mâinile-n piept și cu vorbele de la una la alta. Calitatea de mamă e dată de cât de cuminte-i pruncul, știți, ăia de stau la masă și nu mișcă și vorbesc doar când sunt întrebați. Teama de a nu-i face niște mămoși, mai ales pe băieți, e la egalitate cu alte catastrofe. Mamele de aici sunt niște cloști. Pardon, leoaice. Of, pe cât m-am străduit să uit de tonul zeflemitor și de miștocăreală și ironie, pentru că, nu-i așa, toate mamele sunt cele mai bune și toți copiii mamelor ăstora, sunt și ei, la rândul lor cei mai buni, ei bine, pe cât m-am străduit, pe atât nu mi-a ieșit.

Și de ce? Simplu. Pentru că tremur de indignare când mi-e dat să aud prostii care se bat cap în cap. Nu-i mare brânză de scoți copiii la plajă la ora 11, 12 (că atunci apa mării e caldă!) și cu siguranță știi mai bine decât mine, străina care merge la îmbăiat la 8 dimineața. Până la urma urmei, așa au crescut toți aici. În plus, copiii grecilor, au pielea mai groasă (da, am auzit-o și pe asta iar acum o auziți și voi!)

Speli și-i dezinfectezi cu șervețele umede, te isterizezi de mama focului de copilul se pune pe jos dar apoi n-ai nici o problemă să-ți aprinzi țigara la locul de joacă sau în timp ce împingi căruciorul. Am fost la un eveniment zilele trecute și pentru că vremea n-a permis, întreaga acțiune s-a mutat în spațiu închis. Vreo 20 de copii care fugeau de colo colo și tot atâția adulți care și-au aprins țigările lângă ei. Și voci de mame stresate să nu alerge copiii, să transpire și să-i tragă curentul. Da, curentul era problema majora din locul ăla…

Te îngrijești să aibă pruncul burta plină, că doar asta-i important, dar nu te uiți ce bagă-n ea. Plină să fie. Să crape piticul de poftă de mâncare ce are dar să nu-ți pese că pofta-i doar pentru prostii și chestii fără nici o valoare nutrițională. Plin să fie. Ionuț avea febră și stătea ca un pui de găină, strâns în pat, fără chef de nimic. Mă sună o mătușă de soțului, mare-n stat și-n sfat.

– Lasă-l să mănânce tot ce vrea! Important e să aibă ceva-n burtică!

– Dar nu vrea nimic!

– Dacă-i dai chec sau biscuiți nu se poate să nu-i vrea! Toți copii vor!

– Pentru ce să-i dau chec? Sau biscuiți?

– Ca să aibă ceva-n burtică, nu pricepi?

Pricep, cum nu.

Hai că s-a mai domolit amarul. Prietena mea, grecoaica get beget, născută și crescută aici îmi spune să respir adânc și să nu mai bag în seamă toate prostiile. Că ea-i de aici și așa face. Cică funcționează…

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Năduf&8221;

  1. mie-mi aduce aminte de Romania ce scrii tu aici 🙂
    personal, nu stiu daca as (mai) rezista sa trag aer in piept si sa nu mai bag in seama toate prostiile, desi asa am facut cand eram in Ro
    acum o luna cand am fost in tara nu m-am putut efectiv abtine, i-am dat o replica soacra-mii de a intrat imediat in defensiva si l-am ranit si pe barbatul meu, dar ma exasperase cu lamentarile nesfarsite ca nu mananca copilul MEU si ca e foarte slab, i-am tot repetat ca mananca si e fix la media intervalului pt varsta lui, i-am aratat si in Capraru, ca ea numai de el stie 😀 , si pt ca nu a mai avut altceva de zis a oftat „eh, baietelule, oare cum ai arata daca ai sta cateva luni la mine sa te hranesc cum stiu eu?”. moment in care eu am raspuns „cum sa arate, ar avea probleme de greutate ca taica-su” (ouch, da)
    eu nu suport comentariile legate de mancare, de greutate, de grafice si parametri, comentariile comparative, sfaturile nesolicitate si nici atoatestiutoarele, asa ca imi imaginez cum te simti 🙂

    Apreciază

    • DAAAA, si eu sunt la fel. Diferenta e ca la noi in familie nimeni nu indrazneste sa comenteze (ma rog, partea LUI de familie) sunt asa, mai pacifisti din nastere asa ca nu e cazul sa-mi fac griji. Cand vine vorba de altii, pur si simplu ii ignor. Sau, scriu despre ei pe blog si-mi creste traficu’ :))))))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s