Pauză de telefon

A fost de ajuns o săptămână fără telefonul meu deștept ca să-mi dau seama că-s dependentă de el. Că e prelungirea mâinii și ochilor. Că așa cum văd paiul din ochii altora (fumători mai ales) îmi scapă privirii parul din ochii mei.

L-am dus la reparat. Nu-l mai țineau bateriile – și nici nu mă mir. L-am înlocuit de nevoie cu un Nokia din ăla de pe vremuri (adică de acum vreo 4 ani, să nu exagerez) care se ține bine și multe zile. Fără internet și cu butoane. Prima zi a trecut cum a trecut. Eram acasă oricum, computerul nu ia pauză până seara. A doua zi, la plajă ochii mei fotografiau și filtrau. Instagram-uri virtuale. Simțeam cum mă pișcă buricele degetelor și m-am surprins căutându-mi telefonul când am auzit un sunet familiar. Nu. Nu era al meu. În jur, toți făceau poze. Și cred că pentru prima dată în ultimii ani am văzut ce mă înconjoară și am păstrat imaginea doar pentru mine și sufletul meu. Ionuț face niște mișcări, se cațără pe niște stânci. Iuuu, ce poză faină ar ieși. Dar nu iese și mă trezesc bucurându-mă doar eu de ea.

Mergem la Ikea. Nu mai știu ce vreau să cumpăr că doar lista era salvată… în telefon. Ion se urcă în cărucior, își încrucișează picioarele și desenează cu un creionaș din ăla mic de lemn, pe o hârtie găsită-n geantă. Inventează hărți și povestește despre dinozauri, despre varu-su, despre căluți de mare și despre Dumnezeu. „Pe el îl cheamă altfel în altă limbă așa cum pe mine mă cheamă Ionuț în românește și Ioannis în grecește?”Offf, ce video ar fi ieșit. Mă surprind visând la asta în loc să-mi deschid mintea și să mă bucur de ce-mi aud urechile. În loc văd doar video& share. Doar la asta-mi stă capul. Trec 6 ore fără să-mi verific mesajele și neliniștea-mi dă târcoale. Dacă cineva o să vrea ceva exact acum când nu pot eu să-i răspund? Dacă? Mergem la prânz – eu și piticul. Își alege exemplar meniul, mănâncă, povestește, râde. Și-a așezat șapca invers (Nu o dau jos, mami, că poate o uit aici!) și-mi spune tot felul. Îi spun și eu. Primele gânduri, evident, se duc la pozele m i n u n a t e pe care le-aș fi făcut. Și poate mi-aș fi verificat și inbox-ul. Ionuț povestește și povestește, povestesc și eu cu el și dintr-o dată uit. Uit de telefonu cel deștept, de pozele pe care le-aș fi putut face, de mesajele care sigur mă așteaptă. Uit de filtre, de facebook, de instagram, de gmail și wordpress. Uit de toate și stau de povești cu Ionuț al meu, ne bucurăm de mâncare și unul de altul. Așa, dintr-o dată, uit. Îmi amintesc a doua zi când ridic telefonul reparat. Și-l aduc acasă, și-l pun într-o cutie și-l scot abia două zile mai târziu. Cred că m-am vindecat. Sau cel puțin, sunt pe cale să o fac.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s