Noaptea la cort

Ionuț mi-a spus zilele trecute că asta a fost cu siguranță cea mai frumoasă vară. Musafiri peste musafiri, oameni dragi nouă, zile lungi la plajă și mare cu apă turcoaz, castele de nisip, povești până noaptea târziu. Ultimele zile de vacanță pe care le petrecem la Timișoara. Însă, cireașa de pe tort, zice el, a fost excursia cu cortul.

Am avut emoții, recunosc. Pentru că-l știu – cum își adoră programul și ritualurile – mă temeam să nu mă pună să pornesc spre casă în miez de noapte. Pentru că nu mergeam singuri, ci-n gașcă cu alți copii, pentru că n-am mai montat cort pe plajă și nici nu știam la ce să mă aștept. Emoții nefondate – doar vântul ne-a dat de furcă. A vâjâit toată ziua și noaptea parcă a prins și mai mult avânt. Se scutura cortul nostru și odată cu el gândurile mele negre, că ne-a lua vântul pe sus, că se va rupe în miez de noapte, ce-om face? Până la urmă nu s-a întâmplat nimic, Ionuț a sforăit neîntors până dimineața aproape de 8, eu am fost cam nedormită și șifonată dar am avut parte de un răsărit ce a spălat păcatele vijeliei.

Concluzii? Ne-a plăcut dar mai ales, i-a plăcut. Să privească stelele, să se plimbe pe plajă noaptea, să se trezească și să-și ducă joaca de unde a lăsat-o cu o seară înainte. Eu aș mai fi stat o seară și i-am promis că la anul petrecem câteva zile-n șir. Încercăm acum să-l convingem și pe ta-su că e fain și merită să faci măcar o dată pe vară câte una din asta.

Voi ce experiențe cu cortul aveți cu copiii?

IMG_7626

IMG_7655

IMG_7665

IMG_7670

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Noaptea la cort&8221;

  1. Noua ne place mult cu cortul dar in Grecia nu in Romania. Am mers 2 ani la rand in Thassos in Camping Prinos si a fost minunat: conditii bune, curatenie, plaja campingului minunata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s