Dinozaur caută suflet

Copiilor de aici nu li se prea povestește despre moarte. Nici despre lucruri triste. Și mie una nu mi se pare corect să îmbrăcăm viața doar în roz și-n sclipici pentru că-s „prea mici” să înțeleagă. Așa cum Ion știe că bebelușii nu-s aduși de barză știe că vine un moment când toți ne ducem. Unde ne ducem? Asta-i întrebarea la care n-am găsit încă un răspuns care să-l mulțumească. Pentru că revenie la subiect în mod regulat, e clar că nu-i lămurit…
Vă amintiți?

Ouzoland

Statu’ acasă multe zile-n șir ne-a amețit complet. După ore-ntregi de decupat, desenat, construit, concursuri de mașini, făcut prăjituri, desene animate, o sută de cărți citite, azi am stat amândoi „degeaba” (descrierea lui Ionuț) și am povestit.
– Mami, ce se întâmplă când murim?
(ca o paranteză aici, Ionuț a început să aducă în discuții subiectul ăsta, cu moartea, în urmă cu vreun an. A luat o pauză și acum l-a reluat. Cel puțin o dată pe zi auzim întrebări legate de moarte și morți și când se întâmplă, cum, exact ce se petrece???)
– Pleacă sufletul din trup și gata. Murim.
– Și trupul ce face fără suflet?
– Nu face nimic, se topește încet-încet până nu mai rămâne nimic din el.
– Și sufletul? Ce face fără trup?
– Plutește. Sufletul e energie, rămâne energie dar în altă formă.
– În ce formă?
Simt că mă pierd în…

Vezi articolul original 344 de cuvinte mai mult

Despre obiecte dragi

Și am mai povestit eu și o să povestesc în continuare cui mă ascultă și mă citește despre cât de dragi îmi sunt vechiturile. Mi-am făcut casa muzeu, adun cu drag orice-mi iese-n cale și daca un obiect îmi pică cu tronc fac tot posibilul să-l fac al nostru. E drept, nu prea mai strâng... Citește în continuare →

Fluturaș, fluturașă…

Oh, de aș fi știut eu ce probleme o să-mi creeze personajul preferat a lui Ionuț, nimeni altul decât Fluturaș cel delicat... Când am scris povestea îl aveam în minte pe feciorul meu cel sensibil și romantic și nedumerirea lui privind culorile de băieți și de fetițe. Nu pricepea nici el de ce-i musai să... Citește în continuare →

Puterea obișnuinței

Pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că alea mai ușoare zile din viața cu Ionuț au fost cele de dinainte de începerea grădiniței. N-aveam nici o grijă-n lume - el oricum n-are nici acum, nu mă chinuiau gânduri și eram pașnică mai mereu. Ei bine, de când e-n colectivitate și prin urmare în... Citește în continuare →

Dor de mic dejun

Ieri mi-am dat întâlnire cu o prietenă born& raised in the USA dar care-și face veacul pe insula noastră. Cică să mergem la un restaurant nou că serversc mic dejun ca la ea acasă, peste ocean. Pentru că duc dorul celei mai importante mese ale zilei servită altundeva decât bucătăria mea, am sărit cu veselie... Citește în continuare →

Despre cărți

M-am distrat copios zilele ăstea. Pentru mine traiul pe meleaguri elene e inspirație pură: aud și trăiesc tot felul de episoade de care cu siguranță nu aș fi avut parte în zone mai nordice. Și sunt convinsă că viața nu ar fi avut atâta farmec fără astfel de întâmplări. V-am mai spus eu că am... Citește în continuare →

Din nou, despre lucruri sfinte

Am început dimineața și săptămâna pe un ton pașnic. Ionuț fericit că merge la grădiniță, eu fericită că am timp să-mi fac treburile, să scriu textele ce mă așteaptă de zile bune, să pun la punct tot felul de chestiuni organizatorice și poate, spre final, înainte de a-l culege de la grădiniță, să apuc să... Citește în continuare →

Caut loc de joacă (ca-n România)

Dacă-i ceva după care-mi plânge sufletul apăi ăla-i un parc adevărat. Ca acasă. Un parc adevărat și verde și cu un colț cu loc de joacă-n el. Trăiesc pe o insulă, într-un orășel la malul mării, de mă uit în stânga văd apă, de mă uit în dreapta, văd munți. De mă uit înainte, văd... Citește în continuare →

Spirit de observație selectiv

Nu știu de ce trăiesc cu impresia că al meu fecior aude și vede doar ce vrea. Din ce-i spun eu, cu siguranță nu aude nici jumătate (soțul meu crede că pe bună dreptate, dar eu consider că-i doar o mârșavă alianță masculină!) iar de văzut, nici atât. Îi pot arăta de un milion de... Citește în continuare →

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: