Spirit de observație selectiv

Nu știu de ce trăiesc cu impresia că al meu fecior aude și vede doar ce vrea. Din ce-i spun eu, cu siguranță nu aude nici jumătate (soțul meu crede că pe bună dreptate, dar eu consider că-i doar o mârșavă alianță masculină!) iar de văzut, nici atât. Îi pot arăta de un milion de ori cum vreau să-și organizeze lego-urile prin cutiile minunat compartimentate, nici că-i pasă. Tot în aceași ladă le trântește pe toate, sau, și mai bine, le lasă direct pe podea. Îi pot spune de alte milioane de ori să RIDICE DE FIECARE DATĂ CAPACUL DE LA TOALETĂ! și să centreze (cât de greu poate fi?) și de atâtea milioane de ori umblu cu cârpele de șters prin baie. Am eu o grămadă de fixuri – cică OCD îi zice bolii și Ionuț mă vindecă de ea fără să mă bage în seamă. Exact ăsta-i leacul.

Veneam noi acasă ieri, eu ofticată nevoie mare pentru că el și prietenul lui s-au comportat ca niște căței scăpați din lesă și dă-i și spune-i of-ul și vai ce m-aș văieta și bine face că nu m-ascultă. Pe când atingeam eu cu lamentația cote-nalte, mă privește senin și-mi spune: „Noi totuși ce mâncam în seara asta?” Vă închipuiți ce șuierat am scos de pe-o nară și de pe alta. Am înghțit în sec și am răspuns la fel de senină: „Bă, dar tu n-auzi ce debitez eu aici!?” Iar el, la fel de natural ca-ntodeauna mi-a pus elanul exact acolo unde-i era locul: „Cum să nu te aud. Te-am auzit. Și acum mi-e foame!”

Aș fi putut să jur că n-a auzit nici o vorbă din cele spuse, mai că nu-i vedeam în oglinda retrovizoare buzele murmurând un cântec de m-a înnebunit cu el zilele astea (ceva cu un mandolino care-i mare vrăjitor). Și totuși.

Azi eram aproape sigură că n-a observat kilogramul de nisip pe care l-a băgat în sandale când am plecat de pe plajă. Și la fel de neobservat a trecut și transferul nisipului din sandalele lui la mine-n mașină. „Ioane, da tu chiar nu vezi ce se întâmplă aici?” sar eu. „Oh, mami, nici nu mi-am dat seama că s-a răsturnat! Îl voiam pentru acasă! Scuze!”

Venind spre casă, se oprește lângă un jeep impresionant parcat la doi pași de scara blocului.

– Ha, dar nenea Adoni când și-a luat jeep nou?

Mă opresc blocată. Ce jeep nou? Nenea Adoni e vecinul de la parter, stăpân de magazin cu tot felul de ghipsuri și statui ce conduce o dubiță mai veche ca mine.

– Un jeep nou. Uită semnul pe el, îmi arată Ionuț sigla magazinului lipită pe ușa mașinii.

Sigla magazinului nu-i un fel de trei litere și fond colorat ci un desen cu tot felul de însemne și dedesubt, nume, adrese, telefoane. Fac trei pași în spate. Văd sigla. Mă uit la Ionuț. Dau din cap.

– Se pare că și-a luat mașină nouă, fain. Bine că pe asta ai observat-o, mormăi eu, al naibii să fiu de mă pot abține.

Nu zice nimic. Doar mă privește și râde. Să râd și eu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s