Caut loc de joacă (ca-n România)

Dacă-i ceva după care-mi plânge sufletul apăi ăla-i un parc adevărat. Ca acasă. Un parc adevărat și verde și cu un colț cu loc de joacă-n el. Trăiesc pe o insulă, într-un orășel la malul mării, de mă uit în stânga văd apă, de mă uit în dreapta, văd munți. De mă uit înainte, văd o oază verde, un fel de parc pe care l-au amenajat în urmă cu vreo doi ani și deja toate stau să cadă-n el. Hinți rupte, tobogan strigat, bănci vandalizate. Ultima dată când mi-am luat inima-n dinți și am mers acolo s-au luat vreo trei câini după noi de n-am știut cum să găsim ieșirea mai repede.

Parcul din centrul orașului (Πλατεία) are vreo 10-15 copaci, câteva bănci și două locuri de joacă. Neîmprejmuite de garduri ci de două dintre cele mai circulate străzi din urbe. De speriat, evident. Puțin mai jos, pe malul mării unde-i frumos și iese lumea la plimbare, alte două locuri de joacă, nici ălea împrejmuite. Dacă pruncu-i vioi și o ia la goană în jos, iese-n stradă, de schimbă direcția, cade-n apă. Fabulos de-a dreptul să ieși la joacă în astfel de locații cu un copil ce nu aude cuvântul stop.

Mai sunt vreo trei alte parcuri, vorba vine, două dintre ele chiar frumoase. Ne întrebam cu prietena mea cum de nu-s vizitate, ia hai să le inaugurăm noi. Lângă unul am găsit niște mlaștini urât mirositoare și pe celălalt și-l făcuseră sufragerie o gașcă de vreo 30 de minoritari cu gașca lor cu tot. Dormitoarele erau în corturi, puțin mai în spate.

Tot pe malul mării, alt loc de joacă fantastic. Atât doar că e lângă un parc unde seara probabil se petrec lucruri necurate. Dovada? Câteva zeci de siringi și ace care ne-au făcut să ne luăm tălpășița fără să ne uităm în spate. Și da, e pe malul mării, dar sus pe-o stâncă. Dacă pică vreun copil de-acolo, s-o facă plin de avât. Oare la asta s-o fi gândit cei care au proiectat dar au uitat de gard?

În drum spre grădiniță un loc de joacă aproape nou, neatins. Oare de ce? Pentru că tomberoanele de gunoi sunt chiar lângă el. Și să-ți dorești să-l distrugi, nu poți din cauza mirosului.

Anul trecut am găsit un loc minunat, de vis chiar. Sau cel puțin așa părea din mașină. Pentru că nici bine n-am ajuns și am și plecat. Vinovat? Gardul, sau mă rog, lipsa lui. Uitaseră de el. Zilele trecute am auzit că între timp și-au amintit și au montat unul. Și am ajuns acolo și e exact așa cum visam (cu vreo câteva sute de metri mai mic, dar nu-s cârcotașă!): cochet, curat, împrejmuit, cu bănci, copaci. Și bonus, da, și vederea spre mare, dar mai ales jumătatea de oră de mers pe jos până acolo.

IMG_8325

Dar ăsta e doar un loc de joacă. Unul. Habar nu am cât o să fie păstrat așa. E păcat, serios. Într-un oraș în care e rușine mare să ai doar un copil și toți trec de pragul de doi fără nici o problemă, unde vremea ține cu noi și am putem sta afară 11 luni pe ani, într-un orășel unde n-ai multe de făcut (dar nu-i bai, Atena e aproape!) parcurile ar trebui să fie o prioritate. Că-i marea aproape, că-s plaje la tot pasul, nu neg. Dar un parc? Un parc adevărat? Verde? Și cu un colț de joacă? Unde pot sta liniștită și Ionuț nu trebuie să mă audă strigând într-una, nu acolo, nu dincolo, hai înapoi, nu pe acolo, te rooooog, nu acolo! Oare cer prea mult?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s