Din nou, despre lucruri sfinte

Am început dimineața și săptămâna pe un ton pașnic. Ionuț fericit că merge la grădiniță, eu fericită că am timp să-mi fac treburile, să scriu textele ce mă așteaptă de zile bune, să pun la punct tot felul de chestiuni organizatorice și poate, spre final, înainte de a-l culege de la grădiniță, să apuc să fac ordine-n casă. Și pe când eram eu mai zen ca niciodată, mă vede vecina de peste drum că strâng haine de pe balcon și întind altele.

– Ieri a fost duminică. Și azi e sărbătoare mare, mergem la biserică.

– Frumos, răspund eu și-mi văd de treabă.

– Duminica nu se lucrează… insistă ea.

– Oh, eu n-am probleme din ăstea. Am haine murdare, le pun la spălat. Așa de simplu.

– Dar e sărbătoare.

– Ok. O zi frumoasă vă doresc.

Încerc să nu mă las enervată de astfel de dialoguri dar ăsta e cel mai nevinovat dintre ele. De ce nu-l duc pe Ionuț la împărtășanie, de ce nu-l învăț să se roage, de ce nu respect sărbătorile sfinte, de ce nu postim, de ce nu îl aduc pe copil pe drumul cel drept?

Trăiesc într-o țară în care oamenii pot da lecții de habotnicie românilor noștri. Eu una încerc să mă țin departe de tot ce înseamnă conflict pe subiecte religioase, pentru că până la urmă fiecare știe mai bine ce se petrece-n suflet. Dar am mari probleme și reacționez de fiecare dată când cineva încearcă să intre cu bocancii-n mintea mea și să mă convingă de adevăruri absolute. Am o mare problemă cu obiceiul de sfințire al noului an școlar. Cu plimbatul crucii pentru pupat, printre copii. Cu rugăciunea de dimineața de la grădiniță sau școală. Cu obligația de a-ți boteza copiii pentru că altfel riști să-i supui la cine știe ce necazuri venite din partea educatorilor sau profesorilor care nu pot să accepte că tu vrei altceva.

N-am nici o problemă cu o oră, două, trei în care copiilor să li se explice pe înțelesul lor ce înseamnă religia și ce înseamnă toleranța față de credința altora. Nu am nici o supărare când vine vorba de deschidere și idei proaspete pentru minți curate. Simt însă cum crește furia-n mine când povești despre iad și despre caznele păcătoșilor, povești din biblie sunt prezentate ca adevăruri mai presus decât orice îndoială. Să fi întrebat tu, educator al copilului meu, de unde apar alunițele de pe piele și să dai răspunsul halucinant „Dumnezeu ți le-a pus acolo!” e peste puterea mea de înțelegere. Să-l cerți pentru că a suflat în lumânările de la biserică și să-i spui că-l pedepsește Doamne, Doamne dacă face prostii și-l duce departe, mi se pare total lipsit de orice urmă de rațiune.

Am ales, sau m-a ales, viața-n Grecia. Sfinți și moaște și biserici la tot colțul. Superstiții de ev mediu, credință obsedantă, obiceiuri care se bat cap în cap. E păcat de ieși din casă cu prucul înainte de 40 de zile, nu-i păcat însă de faci nunta și botezul în aceași zi, e păcat să speli duminica dar nu pățești nimic dacă stai la bârfe de dimineața până seara. E păcat să nu te împărtășești dar poți arunca bolovani înspre cei care nu îți împărătășesc gândurile și crezul. Atâta fățărnicie, atâta risipă de vorbe și energie.

Când Ionuț ne-a întrebat care-i faza cu biserica, de ce merg toți acolo, ce se întâmplă, ce fac i-am explicat pe înțelesul lui. Unii cred în Dumnezeu, alții cred în Allah, alții în Budha, alți oameni sunt pur și simplu fericiți fără să creadă în ceva anume. Am reînceput să discutăm subiectul (fără să aștept să mă întrebe el) pentru că-i mai bine să fim pregătiți decât luați prin surprindere.

Voi cum faceți cu astfel de teme sensibile?

P.S. Am citit și asta de dimineață și parcă prea la fix s-a nimerit.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Din nou, despre lucruri sfinte&8221;

  1. Nici eu nu l-am botezat pe Alex. Pe fata doar o matusa m-a tot intrebat ca de ce nu-l botez ca vai de copil. Si i-am zis frumos ca prefer sa-i respect viitoarele decizii si credinte si sa-l las sa aleaga el cand va fi vremea. Nu a multumit-o raspunsul. „Ca totusi e pacat”. Si de atunci „scuza” pentru ea e ca eu si sotul suntem de religii diferite si nu ne putem hotari pe care sa o alegem pentru copil. O sa-si aleaga singur cand va fi suficient de mare si copt. S-a mai linistit un pic matusa. Pe la spate nu stiu cat si ce s-a spus ca nu stiu dar sunt sigura ca au fost discutii (imi cunosc neamul).

    Am citit un pic din cartea lui Dan Arel „Parenting without God” si mi se pare foarte ok. Mi-a dat cateva idei despre cum sa ii povestesc copilului despre religii si in acelasi timp sa il fac sa-si dea seama ca sunt povesti dar ca unii oameni cred ca povestile sunt adevarate etc etc. Poate te ajuta si pe tine.

    Eu am norocul ca stau in Germania (desi in cel mai catolic Land) si aici libertatea de a crede ce vrei exista totusi.

    Apreciază

  2. nu iti spun nimic nou, ca stii ca in Austria nu prea ii pasa nimanui daca si cand te duci la biserica, daca esti botezat, etc. insa in Romania, culmea felicitarilor de nunta au venit de la o vecina care ne-a zis ca se bucura ca sotul meu a ales sa faca o femeie cinstita din mine, la casa ei si in randul lumii :D. acum rad, atunci insa am vrut sa ii trag vreo doua peste mutra individei, i-am replicat insa numai ca se inseala, ca eram la si in casa mea de mult, iar in randul lumii sper sa nu intru. cat despre cinste, daca ma uit la dansa, nu prea pare sa functioneze, desi s-a casatorit de ceva ani :D. n-a mai vorbit cu mine de atunci, iuhuuuuuu!

    Apreciază

  3. Buna. Intr-adevar, este neplacut si inutil sa incerce cineva sa-ti bage cu forta niste informatii cu care tu nu rezonezi acum.
    Eu consider totusi ca esti norocoasa ca traiesti intr-o tara ortodoxa, cu atatia sfinti, carora poate la un moment dat le vei cere ajutorul :). Am vizitat si eu Grecia si cateva manastiri si moaste ale sfintilor si ce am simtit acolo, nu am mai simtit nicaieri.
    Parerea mea este ca ortodoxia se simte, se traieste (si nu poti raporta ortodoxia la comportamentul uneori inadecvat al unor oameni din biserica sau la superstitii) dar trebuie sa vina de la tine aceasta dorinta de cunoastere.
    Poate candva, vei simti altfel. O zi frumoasa iti doresc!

    Apreciază

    • Buna si tie!:) Vezi, asta-i o chestie pe care eu una nu o inteleg. Cu ce-i ortodoxia mai cu „moț” ca să zic asa? De ce trebuie neaparat sa ne-mpărțim credința și să-i punem etichete și să ne simtim mai presus ca altii? Nu-i deja clar, de atatea mii de ani ca treaba asta aduce doar conflicte si nimic bun? Numai suferinta si ura? Nu ar fi totul mai usor, mult mai usor daca pur si simplu am imbratisa ideea de Divinitate si i-am pune un semn de egal cu vorba iubire? Nu stiu, or fi ceva chestii care-mi scapa dar eu una n-am nevoie nici de sfinti, nici de manastiri, nici biserici pentru a-mi defini relatia cu energia care ne leaga pe toti. Iti doresc si tie o zi frumoasa!

      Apreciază

      • De-asta spuneam ca e o chestie de simtit. Ce-mi vine in minte acum definitoriu:”Iisus a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” si „Hristos este Capul Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor si este”. As putea sa-ti dau acum numeroase definitii si citate dar nu cred ca este cazul.
        Sa stii ca acum cativa ani, impartaseam exact aceeasi parere ca tine cu privire la ideea de Divinitate, insa ceva s-a intamplat (nu vreau sa expun aici experienta, e ceva personal).
        Dar minunile sfintilor nu te impresioneaza? Iti propun sa citesti (daca nu ai citit pana acum) din viata sfintilor marturisitori din temnitele comuniste care au fost prigoniti pentru credinta (adevarate marturii ale ortodoxiei) si de ce nu si Noul Testament (macar ca sa-ti formezi o parere studiind si partea asta). Referitor la ce-ai zis cu etichetarea, alte biserici s-au rupt de ortodoxie si nu invers, ortodoxia nu a prigonit alte religii, nu a folosit violenta, dimpotriva a fost prigonita. Iar ortodoxia se bazeaza pe liberul arbitru, niciodata nu impune unui om ce sa aleaga.
        Eu nu ti-am scris acum ca sa te conving pe tine de ceva, ci pur si simplu am simtit sa adaug lucrurile acestea la intrebarile tale de mai sus.
        Fiecare e liber sa creada ce vrea. 🙂

        Apreciază

  4. Gandim la fel in aceasta privinta, am avut aceleasi discutii si dileme cu copilul si am scris si eu de mai multe ori pe subiect. M-am revoltat cand, la gradinita, fiica-mea a aflat ca apa „stiintifica” de la Boboteaza te vindeca de orice boala. Si am retras-o de la Religie inca de la inceputul scolii, explicandu-i ca incerc sa o protejez de abuzuri emotionale si indobitocire. Doar ca ea e foarte interesata de spiritualitate si suferea sa fie exclusa din colectiv, asa ca, dupa cateva luni in care m-am asigurat ca profesorul nu era periculos, am inscris-o din nou.
    Consider ca poti fi un om moral si fara religie. Iar religia organizata imi pare chiar incompatibila cu umanitatea 😉 Insa regret ca nu cunosc linistea pe care ti-o da credinta autentica. Iar daca fetita mea va gasi acea liniste, eu nu o sa ma opun.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s