Dor de mic dejun

Ieri mi-am dat întâlnire cu o prietenă born& raised in the USA dar care-și face veacul pe insula noastră. Cică să mergem la un restaurant nou că serversc mic dejun ca la ea acasă, peste ocean. Pentru că duc dorul celei mai importante mese ale zilei servită altundeva decât bucătăria mea, am sărit cu veselie să accept oferta. Evident, restaurantul era închis la ora 9 când am ajuns noi – pentru că grecii n-au cultura micului dejun, ei își iau cafeaua și covrigul și-s liniștiți până la ora prânzului! așa că ne-am retras la o cafenea, oftând după minunile pe care ni le închipuiserăm.

– Au și aici niște gustări… mă încurajează prietena.

Am ales un toast și o brioșă cu mozarella și roșii. Vine chenerița, pe jumătate adormită.

– Vrem asta și asta, comand eu.

– Oh, dar să știți că nu am. Că e prea devreme și nu avem pâine la ora asta. Acum avem doar cafea.

Ne umflă râsul și mie parcă mi se face și mai dor de micul dejun ăla pe care-l puteai lua până după amiaza la 4, mai ales duminica, o pagină întreaga de opțiuni, Naschmarkt, Viena. Ce dor, ce dor. De clătitele cu sirop și omleta pusă-ntr-o farfurie ce nu se mai termina, pâine aburindă și cafea cu mult, mult lapte, Country Kitchen-ul de pe lângă Chicago, nici nu mai zic. Nu mai zici nici de bufetul all you can eat pentru 5 dolari, mic dejun după noapte lungă în Las Vegas. De alte mic dejunuri prin alte urbi europene nu vreau să-mi amintesc pentru că mă roade sufletul și stomacul. Nu că aș fi eu foarte mâncăcioasă, dar prefer un mic dejun zdravăn unei cine după ora 11 noaptea, pe sistem elen. Iar simt că-s în locul nepotrivit. Bine măcar că miroase a mare 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Dor de mic dejun&8221;

  1. Ca sa fac o paralela, noi ne-am cam obisnuit cu programul teuton: mic dejun maxim pana la 10:00, pranz de la 11:30 la 13:00 (14:00 e deja decadent), Kaffe und Kuchen la 16:00 si cina la 18:00 – 18:30. Bun, in cazul meu personal sarim peste Kaffee und Kuchen, ca la spital nu se servesc, si oricum la ora aia recuperam pranzul, daca avem noroc :).

    Facem noi super concediu in Franta. Mic dejun copios pana la 11:30, wow, lux! Bine, n-am intins mancatul pana la ora limita, ca voiam sa vizitam. Pe la 15:00 ne razbeste foamea, hai la local sa mancam. Chelnerita ne priveste ca pe extraterestri si ne explica asa, ca unor barbari ce eram, ca la ora aia se servesc doar clatite sau prajituri, mancare normala abia de la 19:00. Era sa lesinam! Noroc cu „buda” cu Dönner… era singura posibilitate de a obtine de ceva care cat de cat cadra cu masa de pranz. De atunci suntem pe faza si nu ne mai visam, cand mergem in Franta apreciem micul dejun si cina, iar pranzul il savuram in Magreb :).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s