Puterea obișnuinței

Pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că alea mai ușoare zile din viața cu Ionuț au fost cele de dinainte de începerea grădiniței. N-aveam nici o grijă-n lume – el oricum n-are nici acum, nu mă chinuiau gânduri și eram pașnică mai mereu. Ei bine, de când e-n colectivitate și prin urmare în contact cu tot felul de individe, mie una îmi vine să mă dau cu capul de pereți în fiecare zi. Și tot în fiecare zi visez la Finlade-ndepărtate și sisteme de educație deschise la minte. Obsesia ăstora de aici, nu, nu doar în învățământ ci în general, de a-i „obișnui” și „pregăti” pe copiii cu una alta, se izbește de bunul (meu) simț. De common sens-ul ăla pe care ar trebui să-l avem cu toții de la mama natură, sau mă înșel? Ce-i cu fixația asta continuă de a educa, de a modela, de a construi, de a repara copiii? De ce trebuie să ne setăm pe direcția că trebuie să-i obișnuim cu chestii? De a-i pune neaparat în forme și tipare, să iasă ca niște matrițe, unul după altul și toți la fel?

Până acum vreo patru luni aveam impresia că Ion al meu e model de personaj antisocial. Nu vorbea cu nimeni, nu băga pe nimeni în seama, nu saluta, nu mulțumea, de cele mai multe ori de insista cineva să-l audă vorbind, copilul meu bolborosea niște chestii doar de el înțelese sau, și mai bine, făcea pe surdul. Trebuie să-l duci să facă activități. Să se învețe cu lumea! Să-l despartă la grădi de prietenul lui ca să fie nevoie să socializeze cu alții. Să se-nvețe și cu alții. Muream încet în fiecare zi și după fiecare discuție. Ce să explici și mai ales de câte ori, că asta are de-a face doar cu caracterul și nu cu obișnuința? Ion iese în lume de când are 10 zile – nu se pune problema că n-ar fi obișnuit cu oamenii în jurul lui. Pur și simplu, AȘA E EL. Când a fost pregătit și-a dat drumul singur. Asta s-a întâmplat cu vreo două luni în urmă și de atunci nu s-a mai oprit din socializat. A avut nevoie de mai mult timp decât mine. Decât media copiilor. Și ce dacă?

Trebuie să se învețe cu statu’ liniștit. Că la anul, nu o să mai zburde ca un miel. La anul, e treabă serioasă, să fie obișnuit până atunci că trebuie să stea cuminte. La anul merge la școală! Zbang, zbang, simt cum m-aș face una cu peretele din fața mea.

– Azi la grădi n-am ieșit afară, am pierdut provocarea, îmi explică Ion.

– Păi cum așa?

– Pentru că ne-am mișcat și am vorbit, doamna profesoară a zis că am pierdut așa că stăm în clasă. Dar ea nu știe că eu aștept să stau în clasă de când a început grădinița! Mă săturasem de jucat afară…

Cer o explicație. Cică a fost doar un joc. Dacă stăteau nemișcați și tăcuți și cuminți – vorbim aici despre copiii dintre care cel mai mare are 5 ani și 7 luni! ieșeau afară, la joacă. „E un joc, să-i învățăm să stea cuminți. Să-i obișnuim!” Nu vreau să arunc nici măcar o pietricică în direcția lor. E una dintre cele mai simpatice grădinițe, educatoarele sunt empatice și nu folosesc metode de pedeapsă, ceartă, umilire. Dar nu lipsește nici acolo obsesia asta cu obișnuitul copiilor. Cu dresarea lor.

Crețul încearcă să-mi dezamorseze bomba de sub șezut. Eu am însă una și-n buzunar și-n geantă și mai ales în minte. Încerc să fac pace cu mine. Mi se spune să încerc să mă obișnuiesc…

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Puterea obișnuinței&8221;

  1. Mie mi-a ramas in minte Paul, un baiat pe care nu-l cunosc de vreo 9 ani, pentru ca a ales sa iasa dintr-un concurs public pt ca i se parea o prostie (se cautau luptatori in public si erau pusi sa urle ca sa-si arate puterea. daca nu urlau destul de tare, li se spuneau ca sunt niste fete). L-au compatimit mai toti ca a renuntat, ca a pierdut, ca a iesit din cursa. Au fost cativa care l-au aplaudat. Mie mi s-a parut ca stiut sa spuna stop unei chestii de prost gust in care fusese atras. Mi s-a parut super smart copilul asta care a inteles ca dincolo de joaca, li se transmit niste mesaje foarte nasoale despre barbatie. Sunt sigura ca si curajul lui si puterea de a citi dincolo de fun-ul aparent, le-a invatat de la ai lui si de la oamenii frumosi din jurul lui, in ciuda gradinitei si a scolii la care merge. So keep up the good work :))

    Apreciază

  2. am citit articolul asta de cand l-ai publicat, dar n-am avut timp sa comentez, ma intorc acum
    voiam sa-ti spun sa nu-ti imaginezi ca in tari mai nordice se ridica in slavi individualitatea 😀
    doar ca sunt alte metode si alta abordare
    la noi la scoala (nu e gradi, dar e de la 4 ani, deci varsta e tot pe acolo), nu se asteapta de la ei sa stea dresati si nemiscati, insa nici nu umbla lela cum ii taie capul, sunt disciplinati, asculta, dar nu absurd. activitati mai ‘intelectuale’ (de stat intr-un loc) fac 2-3 ore dimineata, cand sunt odihniti si hraniti, dupa aia iau o gustare, alearga de le ies ochii vreo ora, au pauza de masa o ora, apoi mai fac activitati din astea cu jocuri si plastiline si cantat o ora, apoi iar ii mai alearga o ora… la cat ii zbenguie, cand ii pui pe scaun nu zic nici crr 😀
    nici un sistem niciunde nu e perfect (oaa cate negatii mi-au iesit :P), pt ca rolul lor este cumva sa standardizeze, nu sunt adresate individului ci societatii, mereu o sa gasesti ceva ce tu nu consideri corect… dar da, tie si baiatului tau vi s-ar potrivi mult mai bine o tara nordica 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s