Vai de criza mea!

Sâmbăta trecută părea a fi una ca oricare alta. Ne-am trezit, am pregătit micul dejun, am povestit puțin și pe când mă bucuram mai tare de programul care se desfășura conform planului, AU! Durere în spate, undeva în partea stângă. Crește și se extinde și se-mpărștie prin tot trupul. Rămân blocată, Ionuț mă privește speriat. Simt cum mă prăbușesc și vai, doare și cum doare! Încerc să mă așez, nu, nu-i bine, stau în picioare, nu, nici așa nu e bine. Strâng din dinți. O fi vreo criză renală, vine diagnosticul de la mama via Skype. Simt cum mă topesc de durere. Înțeapă și mă-nțeapă și orice aș face, oricum m-aș poziționa, e același lucru. Doare. TARE. Îl sun pe creț, pornește înspre casă, odată cu el vine și doctorul. Consult rapid, injecție care-mi ușurează chinul. Criză renală. Petrec ziua plimbându-mă între sufragerie, dormitor și camera lui Ionuț așteptând ziua de luni. Analize, eco și tot ce mai e nevoie că doar se știe: sunt fricoasă tare.

Luni dimineața sun la asigurări – la cea privată, cu cea de stat decid că n-are sens să-mi bat capul. La cum funcționează toate aici, pentru o ecografie trebuie să-mi fac programare cu vreo două luni înainte. Așa că-mi zic hai să profit de asigurarea privata, din fericire, neutilizată până acum. Vorbesc la telefon cu o doamnă foarte simpatică, îmi spune numele doctorului care colaborează cu ei și mă sfătuiește să sun să fac programare. O ascult cuminte și primesc următorul răspuns:

– Vă pot programa la finalul lunii…

– E târziu, încerc eu s-o scald…

– Cel mai devreme peste 10 zile pot. Nu am locuri la eco. Avem un număr limitat de locuri pentru cei cu asigurare de stat, un număr pentru cei cu asigurare privată… și restul sunt programări pentru oamenii care plătesc consultația la preț normal, fără asigurare.

Pentru o secundă am impresia că n-am înțeles-o bine. Dar e foarte clar. Mă luminează și soacră-mea, ăsta-i sistemul, ce să facem?

Dacă e să plătesc, prefer să dau banii altcuiva, mă gândesc eu. Sun la alt cabinet, îmi fac programare, ajung la timp. Eu. Jumătate de oră mai târziu apare și domnul doctor. Își parchează bolidul în fața cabinetului și apare impunător. La fel de impunătoare e și cureaua Prada ce-i ascundea burta. Îmi face semn să-l urmez. Mă consultă, ia cei 60 de euro pe care îi întind, scrie ceva (am impresia că-i o chitanță) și-mi zâmbește.

– Nu e grav, nimic grav. Bea multe lichide și hai peste o lună. Vreau să te văd și luna viitoare și nu plătești, bine? Vii și gata, fără să plătești consultația.

Ia te uită, l-am judecat greșit pe om. Îmi dă și chitanță, mă cheamă și luna viitoare – PE GRATIS!!! salut frumos și ies. Afară, o băbuță e certată de secretară.

– Cu asigurarea de stat vă programez de-abia în ianuarie. Să îmi dați un număr de telefon!

– N-am, răspunde timid bătrânica.

– Cum să n-ai telefon? o apostrofează doamna. Oftează. Bine, hai mâine să-ți spun când poți veni la consultație! Dar luna viitoare, ai înțeles?

Îmi promit să nu mai judec. Ajung acasă, evident, nici urmă de chitanță. Bine măcar că analizele-s bune. Beau lichide, beau și scot.

Și mă gândesc că de mi-e să trăiesc aici pentru tot restul vieții o să cer Moșului și iepurașului și norocului, în fiecare an, doar sănătate.

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Vai de criza mea!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s