Un loz și-un Ion

… decis și răzuit acum 8 ani și 8 luni. Mă plimbam cu  crețul prin Viena unde venise cu un scop: să mă cunoască mai bine, cică-i căzusem cu tronc. Că doar v-am mai povestit despre asta. Și am luat orașul la pas, mână-n mână, zâmbet lângă zâmbet. Fluturi în stomac și emoții, Doamne, ce emoții. Căutam de zor o piață, pentru că eu, așa cum sunt acum, mai rău eram atunci. Îmi făcusem liste cu locuri de văzut, planuri, puncte cheie. Nu era să las la voia întâmplării nimic. Și-mi intrase mie-n cap piața ceea, mică și frumoasă și intram ba pe o străduță, ba pe alta, bombăneam în sinea mea, omul dădea semne de oboseală și parcă nu mai era chiar așa de zâmbitor. L-am tras după mine cât l-am tras până când omul a spus stop. S-a oprit, m-am oprit și eu. Ne-am așezat pe o bordură cât să ne tragem sufletul, m-as și dus mai departe dar m-a țintuit cu o mână și o mângâiere. Peste drum de noi, un Trafik – un chioșc ca multe altele, e plină Viena de ele. El a intrat să ia o sticlă de apă, eu l-am așteptat cuminte afară. A ieșit cu apa și un loz. Râdea. Știți ce zâmbet frumos are băiatul ăsta cu părul creț?

– Dacă-i câștigător… începe el, ne căsătorim!

– Astăzi? îl întreb eu râzând. Plutesc.

– Nu, cândva. Dar ne căsătorim.

– Bine, îi spun eu și mă lipesc de mâna lui.

Mergem puțin împiedicați și împleticiți de fericire. Scotocesc după o monedă și răzuim lozul.


– Acum că știm, copii câți vrem? întreabă el și mă întreb și eu.

– Un băiat… răspund eu. Simțeam de atunci fără să știu că bine simt.

– Dacă e băiat… continuă el, vreau tare mult să-i dăm numele tatălui meu.

(Ăsta-i un obicei foarte răspândit în Grecia, neamuri întregi poartă același nume. Cred că-i singurul obicei, singura bucată de tradiție la care ține crețul cel vesel)

Mă umflă râsul. Băiatul meu are numele dat, promis de când eram de-o șchioapă, nu poate fi altfel. Ionuț trebuie să fie, altfel nu-i. Îi explic și mă-nțelege.

– Ce vreau eu e același nume, rostit altfel: Ioannis, mă linișește el și ne liniștim amândoi. Că doar e clar că e să fie. O zice și lozul.

Îi zâmbesc și îmi zâmbește – Ioannis pentru ei, Ion și Ionuț pentru mine și noi, același nume doar tradus, la fel cum mi-era scris să-mi fie și viața. Azi îi sărbătorim pe amândoi, pe bunic și pe nepot. Pe al meu bunic, Ionul de la care a pornit tot, îl port în minte și-n suflet.

La mulți ani, bine să le fie și nouă cu ei!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Un loz și-un Ion&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s