Diferențe (căldura e de vină!)

În urmă cu vreo trei luni mă sună un prieten și-mi propune să devin parte a unei echipe care vrea să organizeze un eveniment la noi în oraș. Nu am stat pe gânduri, am acceptat imediat urmând să mă văd cu organizatorii și să aflu și alte detalii. Între timp, soțul a început să mă ia peste picior, pare-se echipa e formată din foști colegi de liceu de-ai lui, un fel de spuma spumelor, Beverly Hills-ul în versiune elenă. Răutăciosule, îl atac eu și sunt și mai convinsă că vreau să văd despre ce-i vorba.

Prima întâlnire mă lămurește – e un eveniment (nu intru în detalii cu nume și alte mărunțișuri că oricum sunt irelevante pentru ce vreau să vă povestesc eu aici) la care vom invita tot felul de personalități, să ne vorbească, să ne lumineze, să ne facă ziua de mai mai frumoasă. Da, data a fost fixata la mijloc de mai și până la ora la care am intrat și eu în echipă nu era pregătit mare lucru. Se discuta la greu, așa cum le șade bine grecilor.

Primele întâlniri au fost așa cum fusesem avertizată că vor fi. Haos, frate, haos. Toată lumea avea ceva de zis, fiecare are o idee, o personalitate pe care vrea să o vadă de aproape. Întâlniri pornite după nouă seara, terminate după miezul nopții fără nici un fel de concluzie. De buget nu mai zic. Ce e ăla?

Pe la final de noiembrie, se mobilizează echipa – până la următoarea întâlnire avem fiecare două propuneri, două nume și votăm. Trebuie să trimitem invitații și n-avem cui. Vin propunerile, le centralizăm, cum facem să votăm? Pregătim tot felul de variante, mai trece o întâlnire fără să fi votat electronic, că ăsta era planul. Renunțăm la el, decidem să votăm pe hârtie. Le centralizăm, ceva nu iese, așa că mai pierdem o întâlnire votând unul câte unul. Până la urmă ne iese lista – despre buget încă nici o vorbă, oricum am pierdut firmele mari pentru că ălea se organizează din decembrie și e deja ianuarie! Începem să trimitem invitațiile – una câte una, e final de ianuarie și avem doar câțiva invitați care a răspuns. Ba. Pentru că pare-se e risc să ne trezim fără invitați și prin urmare fără eveniment, apelăm la o ultimă soluție. Fiecare sună pe cine cunoaște, nu mai ținem cont de nici o listă (da, lista aia pe care o pregătiserăm trei luni). Lucurile încep să se lege și n-aveți voi idee cât e de distractiv.

Crețul încearcă să-mi explice pe îndelete că nici măcar nu e de râs, pur și simplu, așa e. Tot procesul ăsta e parte a culturii elene, așa lucrează ei. Nouă ni se pare că ei pierd vremea când colo, se pierd în discuții. Fiecare are ceva de zis. Pregătesc un plan și-n ultima clipa, renunță la el și se apucă de ceva complet diferit. Și asta nu e doar la nivelul nostru, al muritorilor, nu. Jocurile Olimplice din 2004 sunt un exemplu de cum lucrează nația asta. Până în iunie s-a tot discutat și planificat pentru ca doar cu o lună înainte de începere – când au intrat în panică și pe bună dreptate! au făcut tot ce era de făcut în ritm nebun și ce părea imposibil. Așa suntem, ăștia suntem. Buni la discuții, buni la toate și specialiști în a lăsa totul pe ultima clipă. Să vezi atunci mobilizare, concluzionează grecul meu (care între noi fie vorba nu-i grec deloc dacă ăsta e criteriul!)

Eu, oricât aș încerca să empatizez și să-i înțeleg, nu pot. Nu pot nici în ruptul capului. Dar de data asta, în loc să mă enervez și să comentez, râd și aștept să văd cum o vom scoate la capăt. Că-s simpatici, serios. Și întânirile sunt un deliciu, n-aș lipsi nici în ruptul capului. Restul sunt doar detalii. Nu-i așa?

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Diferențe (căldura e de vină!)&8221;

  1. Ioii, Doamne… cred ca o luam razna :))). Daca dupa fiecare intalnire de genul asta, nu s-a lasat cu petrecere, mancat, cantat si dansat, tot degeaba :))

    Stiu cum sunt. Merg des in Grecia. Cunoastem limba, obiceiurile and stuff. Am stat printre grecii de rand (nu doar ca turist) si stiu ca la ei, totul incepe si se termina cu party, mancat,, baut, cantat :))))
    PS 1. Referitor la articolul precedent, cu iarna/temperaturi.. Nu pot sa uit, cand am fost intr-a iarna in Grecia.. Vai.. am plecat din Bucuresti pe un viscol si nameti, am tranzitat Bulgaria idem..viscol, zapada mare, frig -20 grade. Ajungem in Grecilica..unde, la 10 grade, toti erau congelati de frig, cu fes in cap si fular la gat si nu se mai puteau concentra de frig :)))) Doamne, ce-am mai ras…
    PS 2. CItesc cu drag blogul tau 🙂 Si de fiecare data mi se face un dor nebun de Grecia!

    Apreciază

    • Nu, nu s-a lasat cu petrecere, dar adevarul e ca fiecare intalnire era cu tot felul de chestii de mancat pe masa :)))))) Eu nu am rabdare de chestii din astea, primul gand dupa ultima intalnire a fost ca mi-am pierdut ore bune din viata degeaba. Dar apoi mi-am dat seama ca nimic nu-i pierdut, totul se transforma. Probabil intr-un capitol dintr-o carte despre ei :))))
      ps Ma bucur tare 😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s