When in Rome…

Cred că e prima dată când ajung să trăiesc undeva fără să simt că m-am adaptat sau că aș vrea să o fac. Am încercat, recunosc. Puțin, timid, la început, dar nu mi-a ieșit așa că am rămas cum sunt și poate chiar mai mult decât aș fi fost de eram într-un loc ce mi se potrivea. Nu simt cultura oamenilor ăstora, nu mi-e aproape de suflet și înțelegere și cu cât mă trag mai înspre ei, cu atât mai mult elan îmi vine să o iau la fugă. Puține-s mamele cu care rezonez, le număr pe două degete de la o mână, puține-s familiile de care mă simt aproape, puține-s prietenele pe care le vreau în preajmă. M-am adaptat în sensul că mi-am făcut acasă cuibul și pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că alegerea partenerului de viață a fost cel mai bună decizie pe care am luat-o. Trăiesc și invăț să mă detașez de tot ce nu-mi place și de tot ce aș vrea să fie altfel. Să caut binele în tot răul și tot așa. Pare-se însă că există un domeniu în care seamăn tot mai mult cu doamnele de aici. Când vine vorba de criticat bărbații.

Dimineața, yoga. Ne strângem două, trei, mai apare o doamnă. Intră-n vorbă cu noi. Fiecare-și varsă amarul și supărarea. Una are un soț care nu face nimic în casă, dar nimic.

– Băi, dar se dezbracă și unde se dezbracă le lasă pe toate! În mijlocul casei, așa ceva mai rar!

– Al meu stă nemâncat până ajung eu acasă! Nu știe nici să încălzească mâncarea! E teribil! Mama lui nu l-a învățat să facă nimic, dar nimic. Făcea ea tot și acum fac eu.

Eu n-am motiv să mă plâng, dar încerc să intru-n horă. V-am zis, spiritul criti s-a prins cel mai bine de mine.

– Să vedeți al meu cum întinde hainele, am găsit bluze cu mânecile înnodate. Le-ar fi trebuit o lună se se usuce! Așa că prefer să le fac eu, îl las pe el în bucătărie, că acolo se pricepe!

– Ce, face de mâncare? mă întreabă doamna mai în vârstă care ne-a ascultat atentă fără să spună nimic.

– O, da! Și încă ce bine gătește! E un vis! Și apoi pune tot la loc! Bine, e haos când gătește, dar măcar strânge tot… mă fofilez eu, să nu carecumva să dau vreun punct în plus, că azi e zi de puncte minus.

– Draga mea, ascultă-mă, că știu ce zic. Nu-l mai lăsa să facă nimic! Nici mâncare, nici să întindă haine, nimic. Să ai grijă de el, că vine vreo străină și ți-l ia! Rusoaice, românce, numai la asta le stă capul, să ne ia bărbații. Și se aranjează și au grijă de casă până pun mâna pe ei!

Liniște de s-o tai cu cuțitul. Fetele care mă știu bine, mă privesc. Eu le privesc pe ele. Respirăm în tandem.

– Am auzit atâtea povești, parașute mari și rusoaicele și moldovencele și româncele ăstea. Fac și în pat tot felul de minuni. Și nu sunt cu gura pe bărbați, nu-i critică, sunt mieroase… Așa că aveți grijă, nu-i tot criticați!

Pe mine mă pufnește râsul prima. Apoi și pe restul. Doamna ne privește contrariată.

– Nu te mai primesc la mine-n vizită, spune una dintre fete. Ești prea elastică și nici nu critici așa cu foc, mă tem.

Râde și ea, râd și eu, doar doamna rămâne serioasă. Pricepe ce-i de priceput. După oră pleacă fără să ne salute. Probabil că i s-a făcut frică.

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;When in Rome…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s