Ce-i place lui si mie nu (II)

Am tot stat și m-am gândit zilele ăstea – ce alte lucruri/ caracteristici/ obiceiuri de aici îi plac soțului cel grec și nu-mi plac mie. Ce-l face să-și deschidă inima și să spună că Grecia-i cel mai rai de pe pământ și ce mă face pe mine să-mi dau ochii peste cap și să scot un oftat lung de du-te măi de aici? Ce-l ține și-i umezește ochii, care-i motivul pentru care se emoționează de fiecare dată când vorbește despre cât de frumoasă, cât de prima, cât de cea mai cea e țara lui și oamenii din ea? Și ce mă face pe mine să izbucnesc în râs și să pogor tot felul de miștocăreli peste el?

Printre multe altele, pe mine mă miră de fiecare dată mândria ăstora. Mă miră înspre iritare chiar. Sunt tot mai convinsă că grecii ne bat și pe noi românii când vine vorba de mândrie națională. În plimbările mele prin lumea largă rar mi-a fost dat să văd atâta patos și atâta iubire de neam. Ăștia și defectele le-au ridicat la rang înalt, nimeni nu-i ajunge nici măcar la minusuri. Și soțul meu care e un om cu picioarele pe pământ, rațional, cu un umor incredibil, ei bine, până și el are mândria-n sânge. Oriunde te duci, orice discuții ai avea, vrei nu vrei până la urmă, la una se rezumă toate: toți ar vrea să fie greci. Pentru că-s oameni faini și primitori și veseli și relaxați. Și de nu erau ei, nu erau multe, pentru că bine se știe au fost primii și tot primii-s și acum.

– Și dacă ați făcut atunci, mă, acum de ce nu mai faceți nimic? întreb eu și mă lovesc de zâmbetul larg al crețului.

– Păi pe toate să le facem noi? Mai faceți și voi ceva! Am dat bazele, v-am făcut oameni… ce altceva mai vreți?

Și se laudă ei cu foc, toate-s mai roz și mai calde aici, marea-i mai albastră, verdele-i mai verde, omu-i mai om. Defectele-s întoarse pe toate părțile până capătă conotații pozitive – ei bine, întârziem cam peste tot, asta înseamnă că suntem relaxați! Vorbim mult și cu toată lumea (și despre toată lumea, adaug eu). Ăsta-i semn că suntem sociabili, prietenoși, deschiși. Ne pasă, da ne pasă, de tot și toate (despre asta am mai povestit). Deschidem ușa larg tuturor, îi primim în casă și la masă. Și lista crețului crește de la un minut la altul.

– Vrem să-i facem pe toți să simtă că-s de-ai noștri! Știi care-i cea mai mare onoare pe care ți-o putem face? Să-ți dăm un nume de-al nostru, să te simți și tu grec, măcar cu numele, îmi explică soțul și sunt convinsă că nu glumește.

– Acum câțiva ani în echipa de fotbal aveam un jucător de culoare, Patrik era numele lui. Foarte simpatic, toți îl plăceau. După trei ani de Grecia toți au început să-l strige Gianni (Ianni). Unde ai mai pomenit așa ceva?

Că bine zice…

Anunțuri

Un gând despre &8222;Ce-i place lui si mie nu (II)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s