2 ace de cojoc(ul meu)

Mereu am știut că dau din gură cam (prea) mult dar ce să-i fac? Îmi place la nebunie să mă aud vorbind. Multe ponoase am avut de tras de pe urma ăstui obicei și chiar de-s conștientă că-i plin de minusuri, tare greu mi-e să mă controlez. Și de-aș rămâne doar la povestit fără sfârșit parcă n-ar fi dracul așa de negru, dar problema e că mă repet. Așa de mult îți place să te-auzi? De-i musai să zici nu doar de două ori, ci de mai multe? Adevărul e că o fac fără să-mi dau seama. O scuză ar fi faptul că-s înconjurată de vorbe și voci în multe limbi. De ălea din capul meu care schimbă macazul mai ca trenurile de mare viteză nici nu mai zic. Altă scuză ar fi faptul că am impresia că Ion nu mă aude. El mi-a tot zis, că una-i să mă audă, alta-i să facă, dar eu mă încăpățânez și nu mă las fără să tot repet. Rezultatul? Probabil că s-a obișnuit și nu mă mai aude chiar deloc. Sau?

Ieri am cules de la grădi doi copii. Pe al meu și pe al lui prieten. În drum spre casă le spun ce avem de mâncare, ce program le-am pregătit, ce urmează să facem. Ei mă ascultă, nu-mi răspund și-și văd de ale lor. Evident, repet (azi nu pot să înțeleg de ce așteptam confirmarea lor!) Nici un răspuns. A treia oară, cei doi băieți pornesc un dialog de parcă n-aș fi fost acolo.

– De ce spune mama ta același lucru de mai multe ori? întreabă prietenul.

– Crede că nu auzim, răspunde înțeleptul meu copil.

– Și nu i-ai spus că auzim?

– I-am spus, dar probabil nu m-a auzit.

Mă opresc și mă uit la ei. Le spun pe limba lor:

– Am priceput ce ziceți…

– Mama mea știe patru limbi, întoarce Ion subiectul.

– Woooo, ești fantastică, spune prietenul și amândoi își continuă drumul de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

După o zi petrecută cu joacă multă și povești nesfârșite despre Star Wars, în drum spre casă băieții pornesc o discuție despre jucării de fete și băieți. Mă simt atinsă mai ales când Ion al meu spune că nici nu mai vrea să audă de căruciorul lui în care-și plimba prietenii. Că e prea de … fete. Nu mă pot abține și încep să comentez. Mă ascultă atenți, fără să răspundă. Iau tăcerea lor drept confirmare și tac și eu. Nu rezist mult, evident și repet monologul dar cu alte vorbe.

– Ohhhhhhhhhhh, mai poți spune și altele despre treaba asta? Câte mai poți spune? mă întreabă prietenul lui Ionuț și, spre rușinea mea, pare chiar exasperat.

Am scos din sărite un copil de cinci ani și patru luni!!! Până să gândesc un răspuns salvator, îl aud pe Ion.

– Oh, mai poate, răspunde el. Poate până ajungem acasă și mâine și multe zile. Și-n grecește și-n românește. Și-n engleză. Și germană. Mami știe să vorbească mult în toate limbile!

Am înghițit și m-am lecuit. M-au lecuit. Sper.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s