Până-n ultima clipă…

Am doi băieți – unul mai dulce și mai sensibil ca altul. Nu par, ei bine, poate cel mic pare mai fin și delicat, ăl mare chiar deloc. Dar în pofida imaginii lor de bărbați puternici și nervoși (o da, la asta seamănă și fiul și tatăl!) sunt niște suflete de pus pe rană. Un fel de nuci de cocos, tari p-afară, delicioși pe dinăuntru. Ionuț, la prima vedere pare rușinos și după ce scapă de etichetarea asta, de obicei rămâne un copil care e mai mereu în ofensivă. În primă fază. Lasă garda jos doar dacă simte că-i în siguranță și atunci se deschide așa, ca o mimoză. Leit ta-su. Evident, drăgălășenia lui n-a fost privită cu ochi buni de cei din jur. Cică nu-i bine să fie așa bărbații – încă nu m-am dumirit de motivul care stă în spatele ideii ăsteia! că nu e ok să fie așa de lipit de mă-sa și de ta-su (oare vecinii ar fi mai potriviți?) și, evident, faptul că încă se bucură când e luat în brațe și pupăcit, e o mare, dar mare problemă (alt mister). Faptul că Ion adoră îmbrățișările de familie, mama, tata și cu el, e și ăsta motiv de dat ochii peste cap pentru mulți din jur. Cine a mai văzut așa ceva? Un copil de șase ani să vrea să fie îmbrățișat? Nu, nu. Un BĂIAT de șase ani care ne cere îmbrățișări nu merge la culcare fără pupic de noapte bună? Pare-se că grecii în general sunt mai spartani când vine vorba de băieții lor – ironie, ironie că nu mă pot abține!

Ei bine, pentru că-mi pasă de nu mai pot de gura altora, avem și obiceiul drăgălelii la ceas de seară, ori în patul familiei – cum l-a denumit Ionuț, ori la el, în patul de la etaj. Aseară după ce s-a războit cu ta-su și au citit două ceasuri comics-uri cu Star Wars s-a lipit de mine ca marmelada de pâine.

– Auzi, azi vreau pupic din ăla cum vă dați voi cu musafirii. Așa, pe obraji cu zgomot.

– Ha ha. Dar ce ți-a venit?

– Vreau să văd cum e.

Îl pupăcesc  ca pe un musafir apoi se lipește de mine.

– Ioane, Ioane, crești și o să mor de dorul îmbrățișărilor ăstora!

– Dar nu plec nicăieri! Și dacă plec, seara vin acasă…

– Da, da, doar că o să te faci mare și n-o să mai ai tu chef de din ăstea…

– Mami, mami, cum poți să spui așa ceva? Și dacă o să fiu pe lună, pentru că mă fac astronaut, o să te sun. O să te sun din nava mea și o să fie un telefon din ăla special care trimite și pupici. Nu te uit eu, cum sa te uit?! Și să te las să-ți fie dor?

– Ce frumos. M-am mai liniștit…

– Mami, eu o să te îmbrățisez pe tine mereu. Și pe tati. Și o să vă caut  și o să vreau să vă văd tot timpul. Și pupici, mami, o să primești tot timpul de la mine! Stai liniștită, până muriți o să vă dau. Pentru că voi o să muriți primii că sunteți mai bătrâni. Dar prima dată mor bunicii și după aia voi. Dar până muriți eu o să vă pup și o să vă drăgălesc!

Ce v-am zis, și umorul l-a luat de la ta-su!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Până-n ultima clipă…&8221;

  1. Citita saptamana asta, in minunatul manual de greaca pentru straini:
    Τα πολλά χάδια των γονιών τους τις έκαναν πεισματάρες και εγωίστριες.
    M-am trezit mustacind singura in banca, cu gandul la blogul tau. :)) Trebuie ca e adanc infipt in adn-ul lor ghimpele asta impotriva giugiulitului copiilor, de au pus-o intr-un manual.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s