O altfel de școală

Cine îmi citește gândurile pe care le aștern aici cred că-mi cunoaște părerea când vine vorba despre educația copiilor. Am părerile mele – care nu, nu-s bătute-n cuie, dar sunt analizate și gândite și pregătite să se deschidă și-n alte direcții. Puține-s zonele în care nu stau la discuții și-s categorică.

Noi suntem o familie care se străduiește să folosească tehnologia doar atât cât e nevoie. Mie-mi place telefonul. Hai, să recunosc, sunt dependentă de el. Am realizat treaba asta într-o zi când a rămas fără baterie și nici încărcătorul nu era aproape. Mi-am frământat mâinile, m-a apucat tremuriciul, Doamne, să nu apară ceva și eu să ratez, să fiu uitată în lumea reală, dacă mă vrea/ caută cineva CHIAR ACUM și eu nu-s disponibilă? Scenarii apocaliptice. Gânduri negre. M-am liniștit în clipa în care am conștientizat ce(-mi) fac. Acum încerc să mă vindec. Când intru-n casă, îl pun undeva și încerc să uit de el. Uneori îmi iese, alteori nu, dar măcar știu ce mă paște.

Televizorul în casă – în timpul zilei are rol exclusiv decorativ. Seara îl pornim, dar e musai să meargă în tandem cu dvd-ul. Ionuț are câteva filme pe care le vede și revede cu drag dar și asta de obicei în serile de iarnă. Vara, dacă-i motiv de ieșit afară, joacă și prieteni, trec zile bune până să-și amintească de ele.

Tabletă nu avem. Are în schimb buni Maia și de fiecare dată când se nimerește prin preajmă, Ionuț o cere. Știe că are voie cu ea din când în când, la fel cum știe că are voie și cu telefonul meu sau a lui ta-su. Atâta timp cât e cu măsură. Am niște jocuri pe telefonul meu, mai mult de teamă. De teama (mea) de a nu-mi priva copilul de niște chestii pe care le trăiesc toți ceilalți de vârsta lui. Face puzzle-uri, construiește chestii, s-a apucat să învețe alfabetul „românesc” și să descopere LEGO-uri mișcătoare. Are zile când vine și-l cere, are săptămâni când uită de el cu totul. Dar cred că am găsit o balanță sau cel puțin ne străduim să o facem: joacă-n noroi, alergat prin ploaie, câte un film, câte  un joc pe telefon, plictiseală (că și de plictiseală e nevoie)

Când Anca mea dragă de la suntparinte.ro mi-a trimis niște vorbe despre o platformă pentru elevii din clasele a1a și a2a, am privit-o circumspect. Că doar eu nu-s prietenă cu tehonogia, nici cu platformele care dezvoltă nu știu ce, eu vreau copii care se joacă liberi și-s lăsați în pace și-n ritmul lor. Dar pentru că în fata asta am mare încredere, am aruncat o privire. O jumătate de privire la început, cu coada ochiului. Am prins curaj și m-am uitat mai atent. În primul rând nu e o platformă care să „pregătească”. Nu, Scoala Intuitext e departe de asta – pur și simplu e o platformă care se adresează direct copiilor care sunt deja la școală – este o mână de ajutor ca să zic așa. Îmbină programa școlară – dacă-i tot ca pe vremea mea, o pată de culoare e mai mult decât bine venită! cu activități vesele care antrenează curiozitatea, atenția și, ce-mi place mie cel mai mult, formarea inteligenței emoționale. Platforma e colorată – cu personaje magice, nu se poate să nu-ți placă!

Noi cu siguranță o să-o vizităm, chiar de suntem departe de realitatea din țară. Așa, ca exercițiu de limbă și de dor. Ceea ce vă recomand cu drag și dumneavoastră!

660x450 ICP Scoala Intuitext.jpg

660x450  Hai la joaca2.jpg

Anunțuri

Un gând despre &8222;O altfel de școală&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s