De luni, e oficial:

lucrez.

În urmă cu vreo două luni, pe la început de iulie, a aruncat crețul o idee – Ce-ar fi să ne încercăm norocul în țara ta? Din moment ce a mea nu ți se potrivește și nici lucrurile nu merg prea bine, poate-om fi mai norocoși acolo. Am primit planul cu neîncredere, recunosc. Nu pentru că nu mi-ar plăcea aici – eu am plecat în 2005 pentru că am vrut să experimentez și să trăiesc și să fiu și altundeva, nu de rău ce mi-a fost. Dar pentru că… știți și voi… România? Serios? Ei bine, da.

Am început să caut – de la idei de afaceri, la locuri de muncă. În prima săptămână de trimis cv-uri am fost chemată la trei interviuri la Timișoara, iar pe când am venit acasă, aveam deja o listă de patru. Am fost la toate. Și între întâlniri, am dat și peste un loc unde m-aș fi dus cu mare plăcere dacă nu nimeream altundeva. Din pură întâmplare.

Eu și prietena mea – ea cu laptopul în față, eu adâncită-n gânduri.

– Cred că se căuta PR la Centrul Cultural German. Să sun să aflu de-au găsit ori ba?

Simt cum îi crește entuziasmul și mă deștept și eu.

– Sună! zic eu.

Trec niște minute și mă anunță triumfătoare:

– N-au găsit! Dă-mi să le trimit cv-ul!

Caut în telefon, găsesc documentul, îl dau mai departe.

A doua zi, primesc un telefon, a treia zi merg la interviu. A patra zi vine oferta. Tremur. Cer un weekend de gândire, parcă prea repede s-au petrecut toate. Și pentru că mereu mi-am spus că nu mai iau decizii sub impulsul momentului – da, știți și voi cum am știut și eu, decizia era deja luată.

Am petrecut câteva nopți bune cu tremuricii în stomac. Dacă nu-s destul de bună sau de pregătită sau de mai știu eu cum. Dacă nu mai știu germană? Dacă nu mai știu ce trebuie să fac? Dacă nu-i pentru mine și dacă o să cad din copac? Dacă eu cred că pot dar de fapt, de fapt nu? Încă-i am. Tremuricii. Dar parcă încet încet mă liniștesc. Toate-și au motivul, parcă-s tot mai convinsă de asta (iar mă joc de-a Coehlo cu degetele pe tastatură).

Așadar de luni, oficial, încep treaba. PR la Centrul Cultural German din Timișoara. Șoc cultural – după 8 ani de Grecia – dar nici că se putea mai bine.

Și pe lângă asta, vopsele de pereți, mobilă nouă, cutii despachetate. Ionuț la școală. Crețul pe drum. Planuri cu povești. Mame de Poveste. Față nouă la blog. Nume nou. Cartea despre anii-n Grecia. Proiecte cu prieteni dragi și inspirați. Timișoara capitală culturală. Oameni faini.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;De luni, e oficial:&8221;

  1. Ma bucur foarte mult pentru voi. O sa imi lipseasca relatarile tale despre viata in Grecia, dar eu cred ca la cat se repede s-au asezat lucrurile la TM locul vostru e aici. Astept cu mare interes cartea despre Grecia. Multa bafta la noul job!!

    Apreciază

  2. Felicitări dragă Alexandra! Mă bucur mult pt tine și cu siguranță am să trec și eu odată pe la centru când vin la TM. Funny thing….acum f f mulți ani când m-a luat un val de ”hai, să încerc” mi-am trimis ți eu cv-ul acolo printre altele și primisem un ”da”. Dar în final am decis să încep altundeva. Era cred mai mult o încercare de evaluarea mea profesională pe market. 🙂 Îți doresc un început bun, bun, bun! dg

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s