Despre povești și alte proiecte. Și Fabulafia

Săptămâna asta am pornit pe un drum nou – am un loc de muncă fix cu orar, din fericire, flexibil, sunt înconjurată de oameni faini și am învățat în patru zile cât, în altă situație, probabil în câteva luni. Merg la birou, scriu, caut, pregătesc, îmi lărgesc cercul de cunoștințe, pun umărul la ce e de făcut aici. Și-mi place de mor.

Nu uit, evident, cum să uit, de proiectele mele. Scriu în continuare cu drag – și-n paralel îmi fac ordine-n viață și-n program. Mă adaptez la „înapoi acasă” (pe cuvânt de onoare că nu-i deloc rău!) și mă ocup și de ale mele. Printre ocupații se numără și poveștile pentru copii și schițele pentru ălea de oameni mari.

Proiectul meu de suflet probabil îl cunoașteți: Mame de Poveste, jucării cusute cu drag ce vin în săculeț (pictat manual) alături de o cărticică de povești. Povestea jucăriei, evident! Avem șapte personaje și-n curând iese în lume unul nou, ce scoate fum la propriu și mai ales la nervi!

Jucăriile Mame de Poveste (care, veste buna: e marcă înregistrată oficial!) știți unde pot fi găsite – http://www.mamedepoveste.com (să le vedeți) și mamedepoveste@gmail.com (să le comandați).

Tot pe drumul ăsta al poveștilor, colaborez cu mare drag și cu Fabulafia. Despre revista asta v-am mai povestit și altă dată și-o s-o tot fac. Au apărut deja patru numere și-n ultimul număr e și numele meu. Sub al domnului Dreptunghi, a se-nțelege. Și, ei bine, hai că dau vestea că mi-e greu să o țin doar pentru mine, sunt prezentă și-n numărul următor. Cu o poveste desenată de Răzvan – și cu multe, multe șosete.  Dacă încă nu știți poate chiar e momentul să aflați: Fabulafia este o revistă – carte de povești, cu scrieri și ilustrații în primă apariție. Conținutul este conceput și realizat de autori și ilustratori români și publicul țintă sunt copiii de la șapte ani în sus. Mă rog, Ionuț are de-abia șase dar ascultă poveștile cu mare drag.

Revista Fabulafia în primul și primul rând poate fi comandată direct de pe site: https://merlinstore.ro/26-fabulafia sau fabulafia.ro. Evident, e de găsit și la Cărturești și Librarium și la alte librării din țară.

Despre poveștile pentru oameni mari – care au în plan sa iasă-n lume în două părți o să vă povestesc altă dată. Așa, pe scurt – că doar se știe, nu mă pot abține, sunt povești și gânduri adunate după opt ani pe alte meleaguri. Însoțite de gândurile și poveștile jumătății mele pe meleagurile noastre. Ca să nu vedeți doar o jumătate. Lucrez de zor și scriu și râd când îmi amintesc tot felul. Ceea ce sper să faceți și voi, cât de curând.

14425483_842355435901158_2587092637132964914_o

(asta e doar un „teaser” pentru noua poveste din Fabulafia. Până apare și una alta, aveți deja și primele ei numere? )

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s