Am aflat ce-mi lipsea, când i-am ajuns aproape

După o lună de Timișoara am realizat un lucru. Mie cel mai mult, în cei opt ani de viață-n Grecia, mi-au lipsit evenimentele. Nu, nu vorbesc despre nunți, botezuri și petreceri de ziua copiilor. Nu. Ci despre evenimente care dau viață unui oraș – concerte, festivaluri, chestii culturale, întâlniri ad hoc pe la câte o galerie, serile de filme, teatru și de lectură. Chalkida e un oraș mic, un fel de Lipova, Lugoj, hai Reșița. O sală de cinema cu câte două filme ce rulau câte o săptămână, câte o piesă de teatru obscură venită din Atena ba pentru cei mari, ba pentru copii, vreun concert sau eveniment ce se rătăcea și pe la noi. Ce-ți rămânea de făcut? Să te urci în mașină și să dai o fugă până-n capitală. Chestie pe care am făcut-o la început dar după o vreme, obișnuită fiind cu toate la o aruncătură de băț (deh, Viena sau Cluj sau Timișoara) m-am cam săturat de drumuri. Chestiile care-i țineau pe toți ocupați – mersul la cafea și la masă m-au ținut și pe mine. Tot o vreme. Tânjeam cu ochii-n monitor după toate ce se petreceau aici unde-s acum sau pe altundeva, pe unde fusesem și eu. Nu, chiar nu-s făcută să trăiesc într-un oraș mic și fără pic de viață. O fi frumos la mal de mare, o carte-i mereu o companie bună și-s sigură că o să vină și timpul când mi se va face dor de o pauză acolo, dar în clipa asta – și-n clipele ălea simțeam cum mă sufoc. Încă mă ia un val de căldură când îmi vine-n minte ce scriu eu aici. Și ce-i ciudat, pe vremea aia, habar nu aveam de ce. Am înțeles acum. Le am pe toate la o aruncătură de băț. Văd câte se petrec  și am de unde alege. Festival de teatru la care ajung în plimbare – și drept e, n-am timp de câte-aș vrea! Filme și concerte. Cafenele în care aș putea să mă uit și să nu mă dau dusă acasă. Tot felul de chestii mici și faine cu oameni dragi. Mi-era un dor nebun și nu știam de ce. Acum știu. Orașul mic și cu miros de mare nu-i pentru mine, nu acum, nu știu de-a fi vreodată. Mi-era dor de gălăgie, de afișe, de unde mergem azi și mâine și chiar de nu apuc să merg sau poate nu vreau – e frig și-i bine să te tolănești lângă sobă cu o carte-n mână, știu că de-mi trece vântul schimbării pe la ureche sar în cizme și dusă-s. Îmi lipseau toate și nu știam ce-i cu mine. De ce nu-s mulțumită de nimic, de ce caut ce nu-i, de ce-s cu supărarea-n minte și-i dau drumul pe gură? Așa de des? Așa de mult? Atâta frustrare și supărare. Acum știu. A trecut o lună de acasă și tare bine mi-e. Ne e.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: