Despre servicii și alte detalii

Încă nu mi-e dor de unde am plecat. Puține chestii îmi trezesc amintiri plăcute – mai mult papilele gustative au de suferit și cred că am nevoie de încă vreo doi, trei, patru ani să-ncep să duc dorul soarelui și al mării. Aruncați cu pietre, dar mie-mi place griul acesta mai mult ca orice (de-abia acum încep să înțeleg unde mi se ascunde dorul, în ce detalii și culori și zgomote – de ploaie, ce altceva?) Dar dacă-i un lucru după care sufăr și pe care tare aș l-aș vrea și la noi (dacă oricum grecii ca noi sunt, de ce n-am lua și noi ceva de la ei?) acela ar fi chelnerii și vânzătorii prietenoși. Nu sunt, oameni buni, nu sunt. Mai am parte de experiențe excepționale cu câte un funcționar bine dispus, cu câte o vânzătoare cu chef, dar ăstea-s întâmplări așa de rare de le număr pe degete. Pentru mine ca pentru mine, că doar știu de unde am plecat, dar crețul suferă îngrozitor. Zece ani și mai bine de afacerea lui, de dialog cu clienți și oameni care intrau în magazin se simte ca lovit în moalele capului de fiecare atitudine care-i clar că nu-i cum trebuie.

Doamna de la supermarket dă din umeri când nu scannerul nu recunoaște usturoiul. Îl ia liniștită și îl pune sub pult. Omul se uită la ea, caută ajutor în jur. Cineva traduce mirarea lui în limba română, doamna-i senină: Păi nu mi-l recunoaște scannerul. Îl mai vreți? Îl mai vreau. Păi nu se poate. E doar usturoi. Crețul are impresia că o să primească imediat o rețetă de mâncare fără usturoi, dar în schimb primește doar o privire din aia bleagă. Nu se poate și gata. Tzatziki cu iaurt. Ne reinventăm.

Vede o pereche de bocanci, din ăia din capitolul ne pregătim de iarnă cu zăpadă . Costă cât jumăte de aragaz. Vânzătoarea i-i aduce și-i trântește pe banca de lângă după care dispare. Magazinul e gol, dar nu contează. Stă cu nasul în spatele colegei și se hlizesc ca două toante. Crețul probează bocancii, verificăm numărul și-i comand online.

Dimineață simt miros de cafea – de ani buni nu mai beau decât fără cofeină așa că zic, hai, crețule, să-mi fac pofta. Ia-ți și tu un espresso – Dublu, pardon și apoi, fiecare-n treaba lui.

– Serviți și la pachet? Vrem un espresso dublu și un caffe latte.

– 20.

– De lei? Serios? exclam eu. E prea devreme și parcă 20-ul acela e mai mult decât credeam că o să aud.

– Da doamnă. Păi ce credeți, ați vrut espresso dublu. Atâta costă!

Mă privește cumva ironic și să fiu al naibii de nu-mi vine să i-l torn în cap.

La prânz, că de e să pornești dimineața așa cam încolo îți merge toată ziua, vine crețul să mă ducă la masă. Comandăm, trece un sfert, apoi o jumătate, mai trec vreo patruzeci de minute. Mi-e foame și miroase al naibii de bine. Mai am chestii de terminat la birou, el vrea o limonadă, dar cică nu se poate.

– Dacă vreți limonadă să știți că o să dureze foarte mult, ne amenință domnișoara. Pentru că nu are cine să o facă, toți sunt ocupați. Doar eu pot să o fac dar nu am timp acum.

Mă uit la ea și mă pufnește râsul. Pe bune? Omul se uită la mine, se uită la ea, ceva, ceva tot a priceput. Comentăm amândoi pe înfundate. Nu putea să spună că nu are lămâi? Sau habar nu am, ceva mai politicos? Cred că-mi deschid firmă de consiliat chelneri, vine ideea și am dezvolta-o dar nici gândurile nu mi le mai aud de foame.

– Mă scuzați, îndrăznesc eu, mai durează mult?

– Păi mai durează! De ce nu mi-ați spus că vă grăbiți? Vă grăbiți?

– Nu doamnă, îmi place să stau aici și să miros tot meniul și să-l văd distribuit în toate părțile doar la mine pe masă nu. Data viitoare o să-mi aduc laptopul cu mine și poate îmi stabilesc și o întâlnire două că văd că masa de prânz e juma’ de zi de lucru! Cum adică dacă mă grăbesc? Și vrei să-ți spun înainte? Trebuia să-mi spui că vrei să-ți spun de mă grăbesc ori ba! urlu în minte dar evident, nu spun nimic din toate ăstea ci doar zâmbesc. Că-s tâmpită și bine crescută.

Ajunge mâncarea după alt sfert de oră. E bună tare dar degeaba.

Mai am povești să-ncapă pe pagini multe. Dar mă opresc aici. E prea frumos griul de afară.

 

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Despre servicii și alte detalii&8221;

  1. Uite din cauza asta, in principal, m-am mirat eu ca v-ati mutat in Romania. Nu am vazut nicaieri prin lume atitudinea asta, din pacate.
    Chiar azi ii spuneam fiica-mii ca imi devine din ce in ce mai dificil, spre dureros, sa fac cumparaturi. Impresia aia ca ii deranjezi pe toti e ucigatoare. Dispretul, sila, chiar ura pe care o vezi pe fatza multora din servicii. Ca sa nu mai vorbesc ca eu nu inteleg si pace cum poti sa fii patron de afacere mica si sa iti tratezi prost clientii, de parca nu ai avea nevoie de ei. E cazul depanatorilor de orice fel.
    In fine, am si eu materiale multe stranse pe tema asta, o sa scriu la un moment dat mai mult, poate, totusi, oamenii astia se hotarasc sa redevina normali.

    Apreciază

    • Eu cred ca e cazul sa începem sa ripostam. Sa ne plangem o facem oricum, dar pana la urma nu rezolvam nimic asa. Trebuie sa deschidem gura, sa comentam, sa nu ne lasam calcati in picioare. Eu sa stii ca nu mai am de gand sa tac. Toate datile trecute m-am blocat efectiv, nu am stiut ce sa spun, dar imi revin :)))))

      Apreciază

      • Eu obisnuiesc sa glumesc mult, cu toata lumea. Unii zic chiar ca glumesc prea mult, dar asta-i alta poveste 🙂 Nici macar cu glume, prietenie si zambete nu se repara oamenii aia despre care vorbim, daramite cu riposte. Eu chiar cred ca nu mai e scapare pentru tara asta, cu marasmul, rautatea si prostia, la urma urmei, a oamenilor ei…

        Apreciază

  2. Noi am avut un usor soc cand ne-am intors prima (si singura deocamdata ) oara in ro dupa 1 an. Era miezul noptii, o benzinarie mol langa focsani, am oprit sa alimentam, pipi, cafea, din astea, tanti de la ghiseu s-a rastit la mine : ci vrei? Eu eram zen, desi cam adormita, dar cu zambet pe fata, a fost un fel de jap-jap, trezirea, unde te crezi tu aici?
    Pe de alta parte, sunt oameni si oameni, de cate ori am sunat in tara sa fac o programare, sa intreb detalii de cum sa trimita ai mei pachet, tare frumos au vorbit si au fost f helpful
    dar ma pregatesc sufleteste pt la anul cand venim sa ne incheiem toate socotelile cu Romania 😃 chiar sunt curioasa cum o sa simt tati cele, data trecuta a fost ceva gen abia astept sa plec, slava domnului ca am scapat, sotul chiar generase o gluma care a devenit leitmotif ul vizitei : f..k you, I live in the Netherlands (cand am plecat, in drum spre aeroport era o masina cu un sticker ceva asemanator, ne-am amuzat si la prima palma romaneasca i-a venit replica 😃)
    Eu zic sa dai ignore fazelor astea, ca o sa ti se adune pe modelul bulgare de zapada, mai bine concentreaza-te pe partea plina a paharului

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s