Curieri și durere

E plină blogosfera de povești de groază cu tot felul de curieri neserioși. Și evident, toate-s mai rele și dracu’ mai negru și curierul mai de trimis pe scări în jos (cu-n șut, a se-nțelege!) în perioada sărbătorilor. În perioada care tocmai a trecut, am evitat pe cât s-a putut comenzile de prin alte părți. Cadourile de Crăciun au ajuns în noiembrie, listele și cărțile au fost făcute și expediate încă de la începutul lui decembrie. Evident, nimic nu-i după cum se pregătește ci după cum se nimerește și întâmplarea a făcut să fie musai să trimitem două pachete (cu minuni, condimente din Grecia) în două direcții din țară. Nu era grabă dar pentru că mie-mi place să rezolv ce e de rezolvat fără să mă-ntind la povești, am decis să-ncalc ce reușisem să evit cu succes: să trimit pachetele cu curierul. În perioada nebună. Adevărul e că nu m-aș fi aventurat în astfel de acțiuni dacă nu aș fi dat peste textul acesta – Zis și făcut. Am completat chestionarul – pentru primul pachet, la prânz curierul a bătut la ușă. L-a luat și a vrut să plece.

– Păi, nu primesc nici o hârtie? Dovadă, chitanță? Că ați preluat pachetul?

– E în mașină… se scuză el.

– Ok. Și asta ce înseamnă?

– Că trebuie să veniți cu mine la mașină!

– Serios?

Întrebarea asta a fost pe cel mai ironic ton de care-s în stare. Se pare că n-a fost suficient pentru că tinerelul s-a uitat la mine și a confirmat:

– Serios!

Așa că m-am dus cu el. M-a întrebat cine plătește expedierea. I-am spus, pe scurt, cât mai ușor de priceput – că e plătită, printr-un serviciu online. Pachetul trebuie doar ridicat și expediat.

– Adică plata ramburs?

Rămân cu explicația-n aer. O ridic de unde am rămas, e chinuită și julită, o iau de la capăt.

– Nu. E plătit pachetul.

– De cine?

– De mine.

– Păi mie nu mi-ați plătit!

– Nu. Am plătit online. Am folosit un serviciu numit allpacka.ro. E plătit, nu trebuie să vă faceți griji. Trebuie doar să-mi dați o hârtie de confirmare că ați preluat pachetul și să-l duceți la destinație. Nu e cu plata ramburs.

Dă din cap pe ritmul melodiei ce se aude din mașină. Durere. E cu durere. În text și-n urechile mele. Îmi dă chitanța, îi dau pachetul, îi mulțumesc, pleacă. Ajung sus, pe chitanța aia-i X-ul cât capul meu: plata la destinatar. Simt cum mă cuprinde dulcea amețeală și scot pe gură ce n-am scos de când am plecat din Grecia. A doua zi aflu că destinatara nu poate ridica pachetul până nu achită expedierea. Sună la allpacka – serios, de departe cel mai prompt serviciu la care am apelat vreodată (și nu doar în România). Îi explic doamnei de la telefon ce s-a întâmplat, mă asigură că va rezolva neînțelegerea și chiar așa se întâmplă. Pachetul 1, bifat.

Al doilea pachet a avut ghinionul să rămână suspendat între ani. Am sunat vineri la allpacka, m-au asigurat că au transmis serviciului de curierat ce era de transmis și ei, au asigurat că vin după pachet. Vineri n-au ajuns, sâmbătă n-au ajuns, luni a fost an nou, azi încă n-au ajuns. Între timp eu am mai discutat de două ori cu doamna de la allpacka – mai puțin și ne împrietenim! E politicoasă și prietenoasă și tot ce nu-s curierii în ziua de azi! Din păcate curierul n-a ajuns nici azi. Sunt convinsă că-i pe drum. Probabil, pe jos.

Așa că asta-i o poveste cu așa da și așa nu. Ghiciți voi care-n ce categorie intră.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s