vine primăvara

Mă țin de promisiune și mă lupt să-mi împart timpul altfel. Fiecare minut liber e pentru Ionuț, ta-su sau proiectele mele. Curățenia mai poate să aștepte. De mâncat, găsim noi ceva și ajung să trag și concluzii înțelepte: până la urmă traiul perete în perete cu mama nu-i cel mai rău lucru care ni se putea întâmpla.  Mă rostogolesc între treaba de la birou, povești pe care le scrijelesc noaptea pe sub pătură, idei care-mi sar în minte fix când vreau să dorm și pe care le aștern cum se cuvine a doua zi de dimineață, mă mișc precum o bilă de biliard, între Ionuț și ta-su și prieteni și chestii ce-mi plac. Visez la drumuri cu bicicleta, la proiecte cu cărți și copii, concerte și parcă, undeva ascuns, am și un dor de picioarele mele ce anul trecut pe vremea asta se răcoreau în mare.

Luni am petrecut cele două ore cât am fost acasă printre piese de lego, marți am adus prieteni la noi, după amiaza de miercuri am fost în parc. Astăzi am descoperit alt parc și mai pe seară Ion a dat peste portavocea lui bunu’ Tinu. Vineri am de gând să i-o dedic lui ta-su, sâmbătă am de terminat trei povești ce-s în așteptare de săptămâna trecută iar duminică protestăm. Trec zilele ăstea prea repede, mult prea repede, sunt deja de cinci luni la noul job, care nici nu mai e așa de nou, Ionuț e tot mai mare și întrebările lui sunt tot mai grele, în continuare nu-i place școala și se chinuie să înțeleagă de ce atâtea caiete și așa de puțină joacă. I-am promis că de-i bun la mate, așa cum n-am fost eu, cresc șansele să ajungă pilot și să ne plimbăm prin toată lumea cu avionul. I-a plăcut ideea, mi-a promis că în zilele următoare n-o să se mai întindă atâta cu desenele și o să fie atent și la cifre. Sper că n-am distrus un viitor artist pentru chestii materiale cu toată corectitudinea mea și abureli părintești cu ce trebuie să facem că așa fac toți.

Pe alte planuri dar în același film, ta-su se luptă cu prea mult timp liber și mormăie așa cum fac (aproape) toți bărbații. Încerc să fiu empatică și să-mi țin și mintea întreagă: e clar că după o viață în care programul tău era 12 ore muncă și restul, picături cu familia și somn e greu să te obișnuiești cu timp doar pentru tine în care poți să-ți ordonezi planurile în liniște. Să le visezi  și să le pui pe hârtie ca mai apoi să le dai viață. Încerc să-l ajut dar nu știu dacă entuziasmul meu prinde și la el. Vin cu idei – Fă tot ce n-ai putut face când aveai program de om mare! Zâmbește, da, e greu să-l înțeleg, parcă am uitat că am fost și eu acolo, țară nouă, limbă nouă, alt bordei, alt obicei. Zâmbim amândoi. Îi promit că primăvara e frumoasă aici, până la urmă toate-și găsesc drumul și calea chiar dacă uneori durează mai mult.

Mie-mi miroase sufletul primăvara. Simțiți și voi?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s