Cea mai …

Am crescut auzind zi de zi că sunt cea mai bună. Cea mai talentată, cea mai bună la engleză, cea mai silitoare, cea mai bună din clasă, cea mai bună din familie, cea mai bună la tot felul, cea mai vorbăreață, cea mai prietenoasă, cea mai de dat exemplu. Cea mai era un fel de prenume – mă însoțea peste tot. Și ceva ce sunt convinsă că se voia a fi de mare ajutor, în mintea mea s-a transformat într-o povară greu de dus. Pentru că toate „cea mai” ăstea s-au întors ca un bumerang cu frică. Frică să nu greșesc – pentru că doar se știe, eram cea mai. Frică să nu fac tâmpenii, să nu fiu prinsă pe picior greșit, să nu dezamăgesc. Toate ăstea mă urmăresc până azi. De fiecare dată când fac una sau alta – și-mi pun tot sufletul și tot dragul stau cu  sabie deasupra capului: oare e suficient de bine? Oare aș fi putut mai mult? E o prostie ce-am făcut, nu-i așa? De fapt nu-i deloc ok și-i clar că-s alții mai mulți și mai buni și eu pur și simplu am doar noroc. Iar de aici până la nu-s bună de nimic și vai și uf, nu-i decât un pas. Am trecut în aștia 36 de ani prin multe experiențe, nici măcar o dată n-am fost în stare să primesc o laudă cum se cuvine. Pentru că mereu gândul că alții așteaptă ca eu să… , îmi stă-n spate și mă trage-n jos. Orice fac, orice zic, mă simt privită, analizată, desfăcută pe bucăți. Duc în buzunare pietre: de emoție și sentimente grele. Conștientizez – știu de unde au pornit și mi-am promis că n-o să le dau mai departe. Așa că în relația cu Ionuț am încercat să țin un echilibru – și atăzi am realizat că se poate să fi căzut în altă extremă.

Am mers astăzi de dimineață amândoi, la un concurs. Zeci de piese de lego pe care copiii, împărțiți în trei serii trebuiau să le puna-n forme, să construiască una, alta iar la final primeau și premii. Ionuț al meu care vede-n față doar piese și construcții a fost gata de plecare în câteva minute și mi-a cântat tot drumul – Oare ce piese sunt? Oare-s multe? Oh, ce chef am de construit! A sărit direct la treabă, a făcut o navă spațială cu influențe de Titanic (în continuare asta-i obsesia și nu dă semne de oboseală) iar la final a pus-o în rând cu celelalte, pentru jurizare.  Am plecat la o plimbare – așteptare.

– De-abia aștept să văd ce am câștigat, îmi spune el pe un ton categoric și eu simt cum pun frânele.

– Păi știi, ar fi minunat să câștigi, dar oricum important e că ai participat. Nu știm încă dacă o să câștigi!

– Oh, dar eu știu. Știu sigur că o să câștig. Am făcut o lucrare minunată. E chiar faină.

Pe mine mă trec toate apele. Recunosc, mă tem să îl las să se entuziasmeze. Dacă totuși nu câștigă?

– Ok, e chiar faină lucrarea ta. Dar nu avem de unde să știm dacă o să câștigi ori ba. Și cum ziceam, important e că ai participat și te-ai distrat și…

– Da, e important. Dar sigur o să fiu printre câștigători.

Siguranța asta mi-e nefamiliară. Mă sperie și-mi dă o stare de disconfort. Nici nu știu cum s-o explic, n-am cum. Doar o simt.

Ionuț a câștigat premiul 3. După ce doamna citise deja o listă lungă de nume de copii care au primit diplome pentru participare și eu am tresărit la fiecare dintre ele, a ajuns să citească numele celor șase câștigători. Mi-e și rușine să o spun, dar până-n ultima clipa eram sigură că a uitat de el, că numele lui ar fi trebuit să fie pe diploma de participare și doar atât. N-a fost. Numele lui a fost pe diploma cu locul 3.

Mă privește zâmbind.

– Ți-am spus că o să câștig?

– Mi-ai spus.

– Nu ai crezut, așa-i?

– Nu.

– Nu-i nimic, o să mă crezi data viitoare.

Poate totuși e adevărat ce se spune, că ăștia mici din viața noastră și-au făcut drum pe aici ca să învățăm una alta și mai ales ca să ne învățăm… minte.

 

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cea mai …&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s