0

Au mai rămas 5 zile

Tot mai greu îmi vine să mă urnesc din zona de confort și să povestesc una și alta ce ni se întâmplă. Am intrat în program normal, rutină – pentru unii mai mult, pentru alții mai puțin, dar zilele-s frumoase și parcă îmi vine mai mult să le trăiesc din plin decât să le scriu. Ionuț e tot mai vesel, înflorește la loc aici, la școala asta unde am ajuns. Merge fericit, vine fericit, e fericit și-ntre ore și până la urmă asta e tot ce contează.

– Copile, ai decis, te-ai gândit, mergi vineri la prietenul tău?

– Care vineri?!

– Asta care vine! Doar am discutat e dimineață! Că mergi și dormi acolo!

– Nu, am zis că merg dar mă mai gândesc dacă dorm.

– Și dormi?!

– Nu cred. Pentru că sâmbătă vine iubita mea la mine.

– AAAAaaaa, poftim?! Ce? Când ați decis voi asta?!

– Păi noi am zis că vine în FIECARE sâmbătă dar voi ați stricat sâmbata asta așa că vine sigur cealaltă sâmbătă!

– Hmmm, ok. Și de ce nu poți să dormi la Sasha?!

– Dacă rămân acolo, ne culcăm târziu și nu mă pot trezi dimineața (ROOOLLLIINNNGGG EYES! din partea mea, evident!) și nu se poate să nu fiu la timp acasă!

– Dragul meu, vin după tine! Nu e cazul să te stresezi că nu ajungi. Mai ales că nici nu știm dacă ea poate să vină sâmbătă! Adică, poate chiar nu se poate. Ai întrebat-o?

– Nu, dar o întreb mâine! Dar ți-am spus deja că am hotărât că vine în toate sâmbetele!

– Și eu spun că poate nu vrea. Sau nu o lasă mama ei sau io știu?!

– Nu, sigur vrea! Și o să o lase și mama ei.

– Da, dar și prietenul tău te așteaptă și vrea să petreacă timp cu tine! Oare nu vrei să dormi fără noi și acum cauți scuze?!

– Nu. Vreau să fiu acasă la timp pentru când vine iubita mea.

Aștept weekendul ăsta ca și când…

Anunțuri
0

Cum a trecut mezociclonul peste noi

Duminica furtunoasă ne-a prins în formulă extinsă. Treziți târziu după cheful de la nunta de sâmbătă seara am decis că sarmalele mâncate în familie sunt mai faine decât cele mâncate acasa așa că ne-am făcut program ad hoc la miri.

Ion, varu-su și bunicii ne-au luat-o înainte, noi am mers mai cu ritm de părinți care și-au ieșit din ritmul petrecerii. La Timișoara a fost cald ieri. Prea cald și prea fără aer. Am ajuns în calea Șagului (la vreo 10 minute de casă, 10 minute de mers cu mașina în condiții de oraș gol), am mâncat una, două, trei, vreo șapte, că erau mici și cu varză dulce, hi, hi și ho, ho, grecul testează țuica, mai o bere, mai o glumă, Ionuț îmi povestește despre iubita lui, trag cu ochiul în stânga mea, sus pe cer, parcă-i cam negru cerul. Începe să bată vântul, dar nu pare nimic serios, aici în Banat suntem obișnuiți cu ploaie de vară și furtună de final de august. Tata se ridică brusc: „Eu mă duc acasă!”, mama după el, Ionuț și varu-su se lipesc de ei că vor la LEGO și jucării. Vântul bate tot mai tare, sor-mea spune „Știi ce, merg cu ei că-s mai liniștită de-s și eu acolo!”. Ei pleacă, trec câteva minute, două, trei, cinci? se aude o bufnitură, se trântește masa în curte, cad nucile din copac, zboară ceva pahare. Nu pricep mare lucru, casa e lungă, au doar o fereastră înspre stradă restul dau în curtea îngustă unde vântul nu are loc să-și facă de cap. Sun la mama – „Suntem bine, bate vântul, te sun când ajung acasă!” Nu termină ce are de spus, se aude o bufnitură și-l aud pe David țipând ca din gură de șarpe. „Ce se întâmplă?” urlu-n receptor în timp ce pe fundal se mai aude o bufnitură. „Venim înapoi!” zice mama și rămân cu telefonul în mână. Ies în stradă, simt că mă ia vântul pe sus, crengi și țigle zboară-n toate direcțiile, apare mașina lui tata cu trei geamuri sparte: două în față, unul în spate. David urlă, sor-mea urlă, Ionuț stă nemișcat în scaunul lui dar țipă când mă vede: „Mami, a fost ca-n filme! Mami, dar nimeni nu e rănit, suntem bine, mami, aproape că ne-a luat vântul pe sus!” Îl scot în brațe trec drumul în fugă, tomberoane de gunoi aleargă în direcția noastră, e ca-n filmele ălea de le vezi la cinema și zici că așa ceva nu ți se poate întâmpla. Intrăm în casă, Dea are un atac de panică, David urlă și mai tare, respirăm, suntem toți bine. Ionuț povestește despre dragonul lui care a fost supărat că n-a primit destul desert și a pornit uraganul. Apoi o întoarce cu altă poveste cu iubita lui după care brusc merge la David și-l ia în brațe. „Te iubesc”. Stăm împreună toți încă un ceas, eu îmi liniștesc sufletul cu napolitane și ciocolată, toți suntem cu telefoanele în mână. Într-un final plecăm înspre casă. Sinistru peisaj ne iese-n cale. Drumuri blocate, copaci smulși din rădăcină, țigle, cărămizi, gunoaie, mașini sparte. La noi din fericire toate-s cum le-am lăsat. Lipesc niște crengi din teii din fața geamului și ferestrele se cer spălate. Nimicuri.

Seara în pat Ionuț îmi spune că mă iubește. Pe mine, pe tati, pe David, pe iubita lui. În ordinea asta? Nu. Pe tine prima, pe iubita mea tot prima. Se poate oare? Se poate, îl liniștesc eu și-l țin aproape. Încerc să nu mă gândesc la cum ar fi fost drumul lor până acasă de nu săreau geamurile din loc. Încerc să nu mă gândesc de ce naiba i-am lăsat să plece. „Când se mai întâmplă urgențe din ăstea, mami, stăm pe loc. Ne adăpostim. Nu facem pe vitejii, bine?” Bine, răspund eu. „Și mâine mergem în parcul de lângă școală să facem ordine, pentru că e parcul tuturor și toți trebuie să facem!” Asta-i una din concluziile de noapte bună. Aia cu însuratul cere poveste separată.

P.S. Azi, așa cum visa el aseară, au fost în parcul de lângă școală și au făcut curat. Au strâns crengi și frunze și au lucrat împreună. Există speranță, zic eu.

 

0

Cadoul potrivit

Anul trecut la început de septembrie băteam magazinele în căutare de rechizite și alte cele care să umple cutia de dus la școală. Lista lungă ce trebuia bifată: carioci, creioane, plastilină, lipici, foi și alte câte și mai câte.

Anul ăsta, am schimbat școala și am scăpat de listă. Sunt multe, tare multe de spus: de ce, unde, când și cum dar astăzi, în prima zi altfel, sunt fericită și fără chef să-mi stric starea. Oi povesti eu despre toate, că-s multe și adunate și încă nu le-am dat drumul – dar mă știți doar că nu-mi pot ține gândurile doar pentru mine!

Important e că anul ăsta am pornit pe un drum nou, fără liste. Și ce să vezi, parcă și alții ne-au ghicit gândurile: minunații prieteni de la Cărturești ne-au surprins cu o cutie plină de lucruri faine!

– Cioc, cioc!

– Cine-i acolo?

– Curierul!

Ion sare de pe canapea, ia pachetul din zbor și se chinuie să-l desfacă.

– Să aduc o foarfecă?

– Nu-i nevoie, mă descurc!

Scoate rând pe rând minunile:

– Dar de unde au știut că am nevoie de un creion cu multe culori în vârf? Ăsta e un creion magic! NU POT SĂ CRED! Un pix curcubeu! Maaaaaaaaaaami, o chitară! Pe care putem agăța CHEI! Cheia de la bicicletă! E nemaipomenită! Mamiiiiiiiiiiiiiiii, tu vezi ce caiete vesele?!

Despachetează rând pe rând și-i râd ochii și urechile și ale mele cu el.

– O tablă pe care putem scrie! Adică pe asta poți să scrii tu ce avem de făcut. De fapt, ce are tata de făcut că el uită mereu… Mami, de unde au știut oamenii ăștia ce trebuie să ne trimită!?

Nu am idee, dar ne-au nimerit la fix. Un început de an vesel așa cum a fost cadoul!

0

Cărțile lui Ionuț (sesiunea de vară/ toamnă)

Aveam de gând să scriu multe supărări astă seară, așa pornisem de dimineață, cu elan să mă descarc și să scap de toate ce mă apasă. Între timp a trecut ziua și așa duse au fost și tristețile mele și mi-am zis că mai bine scriu lucruri frumoase, că până la urmă bun la bun trage și gândurile faine or chema și altele și mâine poate mă trezesc mai veselă și cu chef de mers înainte. L-am întrebat pe Ionuț care-s cărțile lui preferate din ultimele zile. Să spunem și altora despre ele că așa-i frumos. Și mi-a tras de pe raft trei și pe una a luat-o de lângă pat, că-i citită și recitită de-i musai să o duc înapoi la bibliotecă până nu-i tocim de tot paginile. Încep cu ea, că are și vești bune la pachet.

img_7324

Michael Engler, autorul seriei Elefantastic (am povestit eu despre ele și altă dată!) vine la Timișoara peste două săptămâni. O să fie prezent la librăria La Două Bufnițe și o să citească din cărțile lui. Asta – cu iepurașul și ariciul nu e tradusă (încă) în limba română dar tare m-aș bucura să se întâmple asta cât mai repede. E o poveste minunată despre prietenie – cu ilustrații ce-ți încălzesc sufletul.

img_7326

Despre cartea Otiliei nu cred că mai am ce spune: ne place la nebunie. E o poveste care atinge acolo unde trebuie. Și faptul că ilustrațiile sunt făcute de Livia Coloji, om drag din viața noastră, ei bine, toate ăstea pun cartea la loc de cinste în biblioteca noastră. Apropo, Livia va fi alături de Michael Engler la seara de lectură, ocazie numai bună să cunoașteți doi oameni faini (ăsta-i mesaj direcționat către timișoreni!)

img_7325

Cartea asta cu furia e de recomandat și cumpărat. Nu știu cât ne-a ajutat – după nebunia de an prin care am trecut n-a fost nevoie decât de câteva săptămâni de citit și iubit pentru ca Ionuț să redevină cel ce-a fost! dar știu că am citit-o și recitit-o și tot nu ne-am plictisit. E faină, ușor de parcurs și are niște exerciții absolut fantastice!

img_7327

Am lăsat la urmă o carte care nu mai are mult și trece printre preferate – e oricum de la editura noastră de suflet, Cartea Copiilor. O citim amândoi, o pagină el, o pagină eu, ne forțăm să scoatem câte o lacrimă, știați că și lacrimile de râs sunt tot sărate? Ei bine, Ionuț era convins că ălea de bucurie au gust de zahăr! O lectură simpatică care nouă ne-a adus discuții noi. Ceea ce vă dorim și vouă pentru că nimic, dar nimic nu-i mai frumos pe lume decât două capete pe o pernă, povestind despre ce tocmai au terminat de citit.

Despre cărțile mele nu spun nimic de data asta pentru că eu încă nu mi-am terminat lista de romane polițiste pe care le salvasem pentru zilele de plajă. Revin.