#FAPT (mesaj pentru timișoreni)

Sunt băgată-n priză. Agitată, plină de energie, mă mișc în toate părțile, nu am stare, nu am somn. Am început săptămâna cu capsa pusă – am înjurat țara asta cum n-am mai făcut-o demult. Am dat cu capul de pereți, am urlat până n-am mai avut voce. De ce-s blestemată cu o relație din asta de iubire cu năbădăi? Te urăsc de mor dar nu pot fără tine? Sau, cel puțin deocamdată nu vreau fără tine? Înjur încă o dată, te bag și te scot – mai trăiesc un episod iar bag, iar scot, apoi pufnesc în râs. Și o țin așa de miercuri încoace. Apoi începe #FAPT și uit de toate. #FAPT e Festivalul de Arte Performative Timișoara, primul eveniment mai complex la care am lucrat (anul trecut) după cei opt ani de stat cu burta la soare. Anul ăsta, ediția cu numărul trei. Și ce s-a vrut a fi două zile, trei spectacole s-a transformat în patru zile și vreo cinci. Plus două workshop-uri ce se cer prezentate. Doi oameni la butoane, trei în pupitrul de sus și al patrulea și mai sus (și departe). Distracție la maxim, motoare turate. A început bine, a continuat și mai bine și azi merge mai departe. Am uitat de nervi, de supărări, și-s mai convinsă ca niciodată că  asta-i exact ceea ce-mi place să fac.

Astăzi nebunie – de la prânz până la noapte. La 6 e loc de un performance absolut fantastic – un regizor, catalan (a subliniat-o!) cu o idee genială. Un performance în care spectatorii sunt actori – fără cuvinte. Este o experiență ce trebuie trăită. Și colac peste pupăză, care erau șansele ca în zilele cu nebunia din Spania noi să ne desfășurăm la festival cu catalani? Așa să fie parada completă!

Tot azi, de la 8, oh, de la 8 e spectacolul de dans pe care eu îl aștept de la primul schimb de mesaje cu ei. O nebunie care s-a plimbat ca un urs beat timp de câteva săptămâni, o amețeală care era pe cale să nu se mai întâmple. Lipseau niște lumini, au apărut luminile, nu-s ălea bune, ba sunt, dar de fapt, nu-s. Luni încă nu știam de-s sau ba, marți ne gândeam că s-ar putea să nu se mai întâmple, miercuri dimineața eram încă între paranteze. Am numărat, am respirat. Mac și wash, ba 400, ba 520, ba 700. Le avem, nu le avem. Cine dracu le are? Pauză. Diseară e spectacolul. Și eu o să mă uit la luminile ălea ca la un dumnezeu. Ceea ce vă recomand și vouă! La ora 20, la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara, THIS IS CONCRETE. Ne vedem, da?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s