Concluzii

După un weekend în care sentimentele mele s-au plimbat printre amintiri și printre stări care au oscilat de la furie la resemnare, de la bucurie și emoție la supărare și tristețe, pun punct. Subiectul care a aprins discuții e cel al poveștii lui Ionuț cu fosta lui învățătoare, poveste care a apărut pe pagina Ioanei – și-i mulțumesc încă o dată pentru asta. E un eveniment cu care ne-am împăcat. A fost, a trecut, noi am trecut peste el împreună și am rămas – eu, multă vreme, cu remușcări (de ce nu am făcut ceva mai repede?), el, multă vreme, cu etichete care nu se mai dădeau dezlipite. La final, tot răul spre bine, am ajuns la o școală pe care nu pot decât să-mi doresc să o văd multiplicată în toate cătunele și pentru toți copii (și despre care o să povestesc în curând!)

Am citit zilele ăstea comentarii care m-au făcut să simt că-mi explodează capul, altele care mi-au mers la suflet. Am primit zeci de mesaje de la oameni frumoși. M-am minunat de câte concluzii pot trage unii oameni despre noi fără să ne fi cunoscut vreodată. Despre cât de ușor e să-ți dai cu părerea. Mi-am deschis sufletul – nu pentru că eram în căutarea scuzelor pentru „copilul meu care e clar că e prost crescut și fără bun simț” (nu e așa) ci pentru că eu mă eliberez de toate când le dau mai departe. Și bine am făcut. Pentru că am un copil fantastic, care nu se lasă umilit, care nu se lasă călcat în picioare. Un copil care forțează limite și pe care nu, nu-i ușor să-l ai aproape dar care dacă-ți ajunge la suflet acolo rămâne. Am un copil bun și cald și emotiv și sensibil. Un copil care nu tace dacă știe că nu-i motiv de tăcut, un copil care cere respect pentru că nu se simte mai prejos decât orice alt adult. Pentru că înainte de a fi copil, e OM și el știe asta. E un copil care scoate peri albi, obositor, mereu cu o întrebare în buzunar, un copil care știe să exprime ce simte în cuvinte și-i dă și culoare (că tot se întreba o cititoare de unde până unde atâta furie într-un copil?) Un copil care nu se lasă călcat în picioare și bine face.

Mi-a luat o vreme bună să înțeleg puiul ăsta de om și să-l accept pentru ce E și nu pentru ce ar putea să fie dacă s-ar lăsa transformat și îmblânzit. Mi-a fost greu, al naibii de greu – mai ales că și mie-mi place controlul și să fiu la butoane. Și mie mi-ar fi cel mai ușor să-i zic o dată și să-l văd că face fără comentarii, fără semne de întrebare. Dar nu mi-a fost dat să fie așa și mai bine că nu. Așa că în loc să rispiesc energie încercând să-l îmblânzesc, am pus energie în a-l accepta așa cum este și în a găsi căi de-al face să coopereze. Și toate ăstea, nimic din toate ăstea n-ar fi fost posibile fără cartea și gândurile lui Jesper Juul (în sfârșit tradusă și-n limba română, sub coordonarea Prințesei Urbane) și workshop-urile Ralucăi Jacono. Am fost prezentă la ele prin Skype, am ajuns și la ea pe fotoliul din Viena și acum, în sfârșit, mă pregătesc să o întâmpin la Timișoara.

Raluca ne-a ajutat enorm de mult de-a lungul anilor (că tot se întrebau unii dacă n-am avea nevoie de terapie) și încă o mai face. E omul care mi-a deschis mintea spre ideea că relația și calitatea relației dintre mine/ noi și copil depinde exclusiv de noi, ăștia mari. Noi suntem responsabili de ea. Copiii cooperează – sunt așa prin natura lor. Dacă ei se opresc din a o face, vina o purtăm noi, adulții. Și doamne, câte alte chestii faine și de purtat și gândit ne-a dat Raluca asta. Nu e nevoie de părinți perfecți. Copiii n-au nevoie de așa ceva. Dar au nevoie de părinți autentici. Copiilor le facem clare limitele noastre – dar câți dintre noi le cunoaștem cu adevărat? Cei mai mulți dintre noi reacționăm doar când ne sunt încălcate și și atunci, o facem de cele mai multe ori lezându-i pe ei. „Mă doare gândind că mulți adulți aplică Time-Out ca metodă de calmare în loc să devină introspecți și să găsească metode care sa îi calmeze pe ei – asta e cel mai bun exemplu pentru copiii nostri! Cert e că, cu o asemenea metoda de a-i izola, copiii nu învață nimic. Învață doar că cel care are puterea o folosește pentru a-i domina pe cei mai puțin puternici.” spunea Raluca și acum înțelegeți de ce de-abia aștept să o văd?

La începutul lunii martie, workshop la Timișoara, despre… Arta de a fi părinte, arta de a fi o familie. Workshop-ul susținut de Raluca Jacono nu-și propune să tematizeze stimularea succesului în a crește copii. Nu-și propune să ne învețe cum să fim părinți de succes sau cum să facem pentru a avea copii crescuți „bine”. Nu, acest workshop dorește mai degrabă să tematizeze gestionarea eșecului. Sună simplu, nu?

Vă puteți înscrie la workshop aici: https://www.facebook.com/events/1917477518265819/

Eu una număr deja zilele!

 

Reclame

4 gânduri despre „Concluzii

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am citit articolul tau, si comentariile. M-au apucat niste nervi, n-am avut putere si cuvinte sa raspund, nici la articol, nici la comentarii.
    Cred ca imi pot imagina cum te-ai simtit. Si cum te-ai zbătut încercând sa aduci totul la ‘normal’, pana a devenit clar ca nu exista solutie – nu ai cum ‘rezolva’ problemele psihice si profesionale ale unei persoane.
    Din experienta proprie, ca mama, a-ti vedea copilul negru de furie e infernal. Nici pana acum nu am reusit sa scriu despre experienta noastra in domeniu, nu imi gasesc nicicum echilibrul necesar ca sa nu lunec in injurii si amenințări la adresa unora.
    Principalul e sa fie bine copilul. Si acum este. Restul comentariilor despre bun simtul copiilor si ierarhie… aberatii. Eu, ca elev in comunism, Învățată cu ierarhii si respect si tăcut din gura, tot am amenintat cadrul didactic ca il lovesc daca îndrăznește sa ma agreseze.

    Apreciază

  2. La noi a durat aproape 3 ani tot gunoiul, cu schimbat de gradinita cu tot, nu a ajutat din pacate. Si in tot timpul asta copilul era… nici nu stiu cum sa ma exprim. Furios, nervos, oprimat, ignorat, agresat verbal din toate partile. Singurul avantaj al unui stat functional e ca apeland la justitie ai macar speranta ca unele lucruri s—ar putea indrepta — si chiar asa s—a intamplat. Cu reparatul sufletului a durat mai mult, acum suntem pe drumul cel bun. Eu am ramas cu ceva sechele, gen ‚daca te iei de copilul meu te fac praf cu orice risc, labele jos‘, asa ca evit contactul cu sistemul pe cat posibil si ma concentrez asupra copilului.
    Ce—am vrut sa spun cu asta: agresiuni si nedreptati se pot intampla oriunde, nu numai in Romania. Nici in alte locuri nu curge lapte si miere in sistemul centralizat de invatamant, incompetenti sunt peste tot, la fel dezinteresati care fac cel mult ‚Dienst nach Vorschrift‘ sau chiar mai putin, ca de ce nu? Si am vazut nenumarati copii care sufera, si parinti convinsi ca au ‚copii defecti‘, care trebuie ‚reparati‘ cu sedinte interminabile de tot soiul de terapii inutile si scumpe, si nici macar asa nu vor ‚sa colaboreze‘… pentru ca nu au cu cine, adultii sunt cei care blocheaza orice colaborare. Horror. Iar daca nu esti de acord cu ‚terapeutii‘ si ‚specialistii‘, si inca ai impresia ca iti cunosti copilul mai bine ca ei, incep amenintarile mai mult sau mai putin voalate: nu face fata, niciodata nu va merge la liceu (wtf, are 4 ani!!!!), nu se poate vorbi cu el, are ceva (psihiatric), daca psihiatrul zice totul ok: nu, ala nu e bun, sa mergem la altul recomandat de ei, daca mergem si la ala: nu, ei tot nu cred… Bine ca au crezut cand le—a zis avocatul :)).

    Apreciază

  3. Am citit si eu povestea, imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva dar felicitari pentru ca ai decis sa vorbesti, poate reusesti sa trezesti pe cineva! Sa stii ca nu este absolut nimic in neregula cu baietelul tau, cred ca ati dat pur si simplu de o invatatoare nenorocita (cum, cred, sunt mai multe) care nu stie sa gestioneze toate tipurile de copii! Ce face baietelul acum, e mai binisor? 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: