Vine la mine-n viteză cu o felicitare făcută de el. O deschid și mă umflă râsul.
– Aha, o rulotă…
– Visez la o rulotă! Nu-mi doresc altceva decât să avem o rulotă și să călătorim în toată lumea. Noi trei, mereu pe drum!
– Wow, asta da dorință. Și eu visez la așa ceva… Poate chiar o să ne iasă cândva… Am putea strânge bani în pușculiță și la anu’ sau peste doi ani, trecem oceanul, mergem la New York și de acolo, road trip până la San Francisco… Inclusiv Marele Canion! Ce zici?
– Zic DAAAAA!!!
– Auzi, ia te rog spune-mi și mie ce reprezintă desenul ăsta de fapt. Ne-ai desenat și pe noi?!
– Păi sigur. Ăsta e tata, la volan. Eu descifrez harta…
– Și eu? Eu sunt asta de aici, de lângă roată? Ce fac eu aici?
– Tu ești în bucătărie și faci pâine pentru micul dejun!
Mă blochez (și asta pentru că știu foarte bine că n-aș putea fi eu cea din desen)
– Poftim?! Am făcut eu vreodată așa ceva?! Pâine?! La micul dejun?! (râd în hohote și apoi și mai și când îi văd mutrișoara dezorientată)
– Păi nu. Dar ai putea să faci. Nu?
– Nu, n-aș putea. Pentru că nu știu să fac și nici nu vreau să fac vreodată pâine pentru micul dejun. Cel mult să mă duc să cumpăr…
– Bun, atunci să spunem că ai cumpărat și acum o despachetezi…
– Dar de ce nu pot fi eu la volan?
– Mami, serios acum, ești ca un copil mic care nu pricepe. Așa am gândit eu desenul, nu-l mai schimbăm. Dacă nu vrei să faci pâine și nici să o despachetezi, bine, îți fac și ție un volan!
– Oh, ce drăguț! Mulțumesc!!!
– E un volan de jucărie, cine a mai văzut rulotă cu doi șoferi? (spune el încet dar nu atât de încet încât să nu-l aud și dispare în fugă)
Lasă un răspuns