Câte veri am avut, câte mai avem?

Am dat azi peste articolul ăsta pe blogul Cristinei, după ce ieri mi-au ieșit în cale albume cu poze din anii trecuți. Anii ăia în care am fost într-o continuă vacanță și ne trezeam dimineața când voia Ionuț (adică foarte devreme), porneam la plajă din aprilie până-n noiembrie aproape zi de zi. Au fost vreo trei de trai dulce și non stop împreună după care au urmat alți trei (cu grădiniță, copil mare), faini și ei. Auzeam des și de peste tot că suntem mereu în vacanță, liberi dar adevărul e că pentru noi vacanțele adevărate erau cele în care eram toți trei. Atunci simțeam că e concediu – timp pentru familie, ieșire din rutină (știu, sună greu de crezut dar și mersul la plajă poate fi rutină)

Privesc fotografii și realizez, pentru a mia oară, cât suntem de norocoși. Ionuț și-a petrecut primii șase ani din viață cu mine, într-o țară care chiar de-i plină de defecte, e frumoasă tare. A crescut pe o insulă verde, la două minute de malul mării. N-am avut parcuri frumoase, nici piste de bicicletă, nici locuri unde să facem tot felul de activități – am avut însă zeci de plaje pe alese, cu nisip sau pietre, păduri prin care să hoinărim,  câmpuri cu noroi, bălți, iarbă, cuie și lemne, bărci și timp pentru noi doi, trei. Și de fiecare dată când mă apucă hoinăritul printre miile de fotografii, plâng ca un copil – de emoție, de frumos, de dor, de cât de bine ne-a fost (chiar dacă uneori nu mi se părea chiar așa și vai, multe zile am pierdut supărându-mă pe te miri ce!)

Acum suntem într-o nouă etapă, unde avem tot ce ne lipsea și ne bucurăm și de câte (aproape) o lună pe an de ce avem acolo. Avem oficial parte de concedii împreună – pentru că pentru noi doi cel puțin, concediile erau doar o întrerupere de la rutina vacanței. Ne ținem în continuare de regulă: o vacanță mare-n trei și una, două mici în doi (anul trecut, cu Ionuț la Berlin și cu ta-su la Electric Castle). Cât mai ține aranjamentul ăsta? Habar nu am. Și nu știu dacă-s pregătită să aflu.

Până una alta, 6 ani în 15 poze.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: