Motive

… de recunoștință. De zâmbit. De bucurie. Motive care te fac să vezi partea plină a paharului, care-ți fac ziua mai bună. Seara mai liniștită. Motive să te simți bine și să mulțumești că ai ajuns unde-ai ajuns, că ai ce ai și că restul sunt doar detalii.

Gândesc textul ăsta de multă vreme. Pentru că mi-a șoptit un om drag mie că atunci când începi să te bucuri de lucruri mărunte și aparent fără însemnătate, tragi după tine și chestii mari care te țin cu zâmbetul pe buze ore-ntregi. Atunci când realizezi că AI și-i bine cu ce AI, atunci primești mai mult. Când ajungi în punctul ăla în care găsești bucurie peste tot, bucuria se ține după tine. Și-i moment de zâmbit cu tot sufletul.

Am multe motive să mă simt recunoscătoare. Multe și le aștern aici să revin la ele când simt că nu-s toate așa cum le-aș vrea, când dau de greu, sau mi-e prea mult ce am de dus.

Sunt recunoscătoare pentru că am lângă mine un om care-nțelege. Care mă sprijină, care-mi dă bobârnace atunci când văd doar negru-n față. Care a petrecut o săptămână prin cafenele, după mine și evenimentele mele doar ca să fie acolo de-i nevoie de ajutor. Un om care se trezește cu un ceas înaintea mea și se asigură că-s trase perdelele pentru că doar știe toată lumea cât urăsc eu să-mi bată lumina-n față la ceasul trezirii. Am lângă mine un om care mă lasă să nu știu ce vreau să mănânc și apoi își împarte porția cu mine. Care are răbdare cu toate incertitudinile mele. Și are sfaturi și un umăr generos.

Sunt recunoscătoare că am un Ionuț cum e Ionuț al meu. Care-mi dă câte o nouă lecție în fiecare zi și cu ar fi de n-ar face-o? Plictistitor, cu siguranță plictisitor.

Sunt recunoscătoare pentru că-i am pe ai mei aproape și ajută. Pentru că-i mama care mă așteaptă cu hainele călcate – chiar dacă ea lucrează mai multe ore ca mine. Pentru că mereu au ceva prin cămară sau prin frigider ce merită împărțit cu noi. Pentru că pot să-l las pe Ion cu ei și știu că va fi bine.

Sunt recunoscătoare pentru că lucrez în cel mai fain loc din oraș – poate că voi credeți că exagerez, dar adevărul e că niciodată până acum nu am simțit mai mult că aparțin unei echipe. Și mă simt înțeleasă și ajutată și acceptată și doamne, mare lucru-i ăsta, să mergi la birou cântând și așteptând o nouă zi.

Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii care-s în jur. Pentru părinți minunați de la școală, învățătoare, echipă. Pentru că al meu copil are ocazia să meargă zi de zi într-un loc unde crește așa de frumos.

Sunt recunoscătoare pentru cei care-mi ies în cale și-mi zâmbesc și-mi oferă timp din viața lor.

Recunoscătoare pentru că din dormitor văd un copac ce a înflorit în cinci zile cât alții-n zece. Și chiar de uneori orașul ăsta pute-ngrozitor, de cele mai multe ori simt miros de tei. Sunt recunoscătoare că avem traseu de mers spre școală printre parcuri, pe alei. Că am un grup de doamne cititoare care-mi țin trează iubirea pentru lectură. Că și de nu-mi văd prea des prietenii – cică asta-i viața de om mare! când ne regăsim e ca și când n-am fi lipsit nici o secundă unul din viața altuia.

Sunt recunoscătoare că pot să-mi cumpăr cărți și creme și pantofi și și mai multe cărți. Că avem bilete de vacanță și trei săptămâni de stat sub umbrelă. Că vom mai bifa o insulă anul ăsta, în trei. Că avem o casă a noastră, un loc în care am strâns tot felul și care-i așa cum trebuie. Că în sufragerie tronează cea mai comodă canapea din lume (și mulți pot confirma treaba asta!) și am și un loc de citit doar pentru mine. Sunt recunoscătoare că primesc de multe ori fără să cer – de unde nici nu mă așteptam.

Mă gândesc, mă tot gândesc, ușor e să uiți că ai și ce ai și să te lași pradă nemulțumirilor. Și-mi promit că o să-ncerc să n-o mai fac.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: