Una rece, alta caldă

Am o pauză cu stat acasă câteva zile – încă nu e gata! și-s plină de gânduri și ruptă-n bucăți. Am oscilat între susuri și josuri, faze bune și roz și altele mai puțin. Vinerea am petrecut-o cu diverse treburi – am ajuns un ceas și la cortul de lângă Bega unde se strâng semnături pentru că vrem fără penali în funcții publice. M-am umplut de speranță când am văzut oameni de toate vârstele, sătui de situația din țară, cu capsa pusă și furioși că-s luați de proști. A crescut inima-n mine (da, da, am auzit și eu povestea cu populismul din spatele mișcării și știți ceva? Puțin îmi pasă!) să văd că oamenii știu despre ce-i vorba și nu doar atât, cei mai mulți vin special pentru a semna. O să se schimbe ceva? Poate da, poate ba. Dar mie ora aia mi-a redat speranța.

De acolo, de la cort, am fugit după Ionuț. L-am găsit supărat nevoie mare că vinerea a fost o zi proastă. Că s-a anulat întâlnirea cu prietena lui, că se mută sediul școlii în altă parte, că e prea cald, că am întârziat, că au petrecut ziua împachetând, că i s-a rupt mașinuța, că s-a certat cu prietenii lui, că de miecuri școala lui va fi în altă parte.

– Da, dar veți fi tot aceiași oameni!

– Dar ÎN ALTĂ PARTE. Nu vreau să fie în altă parte. Mi-e dor deja de parcul ăsta. DOAR în parcul ăsta aveam lemne și erau așa cum le vreau eu!

Și dă-i și plângi și scoate supărarea pe umăr de mami. Am sfârșit amândoi la prânz, în oraș și am stat de povești – unele triste, altele mai vesele, dar adevărul e că după o tură în care dai frâu liber supărării, parcă toate-s mai frumoase.

– Nu pot fi toate frumoase zi de zi, îi spun eu.

– Știu. Am înțeles. Dar tot nu-mi place, spune el.

Învățăm prin experiențe. Până la urmă asta-i calea, nu?

Sâmbătă ta-su a fost să dea o mână, două de ajutor – pentru că școala, cea mai frumoasă școală din lume crește într-un an cât altele în zece și de miercuri vor fi în sediu nou. Și eu sunt convinsă că am luat cea mai bună decizie când am ales Școala Babel pentru Ionuț – și asta pentru că-l văd cât de fericit merge acolo zi de zi, dar în momente din ăstea, când se strâng alți oameni și părinți și mută munții din loc crește inima și-n mine, de bucurie că da, se poate. Se poate să fim destui, să punem umăr la umăr să schimbăm ce nu ne place și să facem să (ne) fie bine. Nimic, dar nimic nu-i mai frumos ca asta! Și am văzut și am trăit și noi doi azi, eu și Ion, bucuria de a face împreună! Nu că am fi făcut noi mare lucru – am golit niște cutii și am cărat niște scaune, dar le-am făcut cu drag și cu toată inima și-n echipă și asta-i tot ce contează și ce rămâne.

Duminica asta ar fi trebuit să fi fost una dintre cele mai frumoase. M-am trezit cu ciripit de păsărele la geam, e verde cât vezi cu ochii. Mai mai trei zile să mă bucur de băieții mei, e primăvară (puțin cam prea cald pentru gustul meu, e drept!), toate-s în ordinea lor. Orașul e împodobit de sărbătoare, mi-s plini ochii de fotografii cu flori din centru și cât de frumos e. Până vineri, drumul nostru către școală era o plimbare dintr-un parc în altul, departe de tot ce ne-ar fi stricat buna dispoziție. De astăzi traseul e altfel și doamne, urât mai e. Nu pricep nici în ruptul capului de ce oamenilor nu le pasă de ce-i la ei sub geam, sub nas. Munți de gunoaie, petice, cârpeli. Am mers pe străduțe lăturalnice, în orice alt oraș prin care m-au dus drumurile, le căutam și le iubeam (doar în Grecia le mai găseam motiv de gâlceavă, că erau murdare și urâte). Lăturalnice, dar la doi pași de centru! Entuziasmul lui Ionuț – descoperim un nou drum! s-a stins în paralal cu al meu. Cum să ai chef să povestești despre cât de frumos e orașul tău când aproape de buricul târgului, buricul cel frumos mirositor se întind urâțenii și mizerii? Alei ciuntite, verde inexistent, clădiri urâte, doamne, cât de urâte și murdare sunt, mașini unele peste altele, miros, ce miros! Avem centru împodobit, avem alee cu pomi roz ce dau bine în poze, dar am impresia că acolo unde nu se vede – decât de-ți bagi nasul, nu-i cu motive de laudă. Ca și gunoiul ascuns pe sub covorul cu model frumos.

Îmi dau seama că trăiesc într-un balon de sticlă. Că orașul ăsta de al cărui dor m-am topit atâția ani e departe de ce ar trebui să fie. Că are potențial, are. Dar și drum lung, foarte lung ca să-l atingă.  Și ce-i mai trist? Faptul că noi îl facem să fie așa cum e. Noi alegem unde aruncăm gunoiul. Noi alegem să măturăm aleea din fața blocului. Să cerem străzi curate, trotuare, spații verzi. Noi alegem unde ne parcăm mașinile, ce vrem să vedem dimineața pe geam. Civilizație, educație? Degeaba mergi să te pozezi printre flori, în centru, la bulevard, dacă acasă, sub fereastră, gunoiul stă morman.

Una rece, una caldă. Că nu pot fi toate frumoase zi de zi, am înțeles. Nu înseamnă că-mi și place.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: