Ce-mi mai place (în ultima vreme)

Anul trecut am ajuns la Conferința PR Beta pentru prima dată. A fost unul din momentele acelea la care visam, cu un an înainte, în timp ce eram la plajă (și sătulă de atâta stat și lenevit și discuții cu și despre copii) Știu, mă pufnește și pe mine râsul de fiecare dată când îmi amintesc, pare greu de crezut că șezlongul și plaja pot fi plictisitoare, dar credeți-mă, nimic nu-i fain dacă-i în cantități nelimitate!

Prima ediție, cea din 2017, am simțit-o ca pe un amalgam de sentimente: fericită să fiu acolo, emoționată pentru că nu cunoșteam aproape pe nimeni – ce înseamnă să lipsești din viața socială/ profesională timp de atâția ani! supărată pentru că treceam prin episoade urâte la (între timp fosta) școala lui Ionuț (și primeam mesaje în timpul conferinței de parcă aș fi putut rezolva ceva de la distanță!) Mi-au rămas însă în minte mulți oameni faini (pe care am ajuns între timp să-i cunosc și personal) și ceva, ceva tot am reținut și învățat.

Anul acesta am așteptat cu emoție mare evenimentul. Să nu mă apuce iar bolitul – cum am pățit-o în primăvară de am ratat niște momente că și acum îmi vine să plâng amintindu-mi!

Ediția asta însă, 2018 a fost un cerc: l-am simțit cum mi se-nchide-n jur și cresc și mă umple de bine. M-am bucurat tare să fiu acolo, de data asta și cu Mona-n stânga (se știe, probabil cea mai faină „șefă” din lume). Am descoperit că Ministerul Apărării Naționale are un PR de milioane – am notat și eu idei dar musai să să ai curaj să le abordezi așa cum le fac ei! că Prospero e brutăria mea preferată din oraș – și pe bună dreptate! Mi-era dor să ascult oameni care nu doar că fac, dar fac bine. Și știu ce vorbesc și ce să vezi, știu (și vor) să ne spună și nouă!

Iar acum, că-i musai să dau mai departe – fetele ăstea două din spatele conferinței (Oltea și Cristina) și a lor echipă, sunt exact cum mi-aș fi dorit eu să fiu de ajungeam să am agenția mea. Profesioniste, cu chef de făcut lucrurile BINE, cu zâmbet pe buze, cu poftă. Și azi, ce să vezi, mi-au căzut ochii pe un anunț postat de ele – cică-s în căutare de întăriri pe partea de PR. Sincer vă spun că aș lucra cu ele și gratis de-aș avea timp – dar pentru că eu nu pot – pe motive de deja cel mai fain job din lume, Ionuț și ăl mare băiat cu părul creț, poate vă interesează pe voi.

Hai să lucrezi cu noi!

A venit vara și, odată cu ea, vin și festivalurile. Drept urmare, avem nevoie de un ajutor part-time care să lucreze exclusiv în divizia de comunicare culturală a PRbeta Agency.

✔️Timp de lucru: 4 ore/zi.
✔️Nivel de experiență: minimum doi ani.
✔️Atribuții: creare de conținut, gestionare pagini de Facebook și Instagram, mult research, organizare de task-uri.
✔️Ce cerem: responsabilitate, viteză de reacție, putere de muncă și seriozitate
✔️Ce oferim: o remunerație corectă, ocazia de a munci la unele dintre cele mai mari festivaluri din România, un mediu de lucru relaxat și bazat pe indeplinire de task-uri.

Trimiteți-ne CV-ul vostru la adresa de e-mail contact (at) prbeta (punct) ro împreună cu o scrisoare de intenție în care să ne spuneți care este festivalul vostru preferat din România și de ce.

Termen limită: 28 mai 2018

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: