Serbarea noastră

Săptămâna trecută am fost la evenimentul de final de an de la școala lui Ionuț. Nu mă mai satur de momentele petrecute în mijlocul lor! În Grecia Ionuț a avut noroc să meargă la o grădiniță la care serbările erau exact ca și cele de la cea mai faină școală din univers, așa că în primii ani am scăpat ca prin minune de evenimente din filmul clasic, în care copiii-s puși să execute și părinții aplaudă. (și la ei e ca la noi!) Când am venit în țară, primul șoc a fost serbarea de Crăciun de la o școală de stat (unde Ionuț a fost în clasa 0). Am trăit o reluare a anilor copilăriei mele. Nici o schimbare, nici gând de altă abordare. Eu îmi amintesc cu plăcere de evenimentele ăstea, de recitat, de cântat, n-am însă destule degete la mâini pentru numărul de prieteni și amici pentru care serbarea (pe stilul ăsta) era supliciul suprem. După festivitatea de Crăciun am plecat toți trei (mai ales grecul!) amețiți de o doză prea mare de „stați cuminți, nu alergați, nu respirați, cântați, recitați, o luăm de la capăt!” Cum spuneam, unele lucruri par să fi înghețat în loc. Din fericire, după cel mai urât an din viața lui Ionuț, am revenit la sentimente mai bune în ceea ce privește școala, ca idee, dar și festivitățile ăstea de final de an. Într-un loc pentru sufletul nostru, unde nu există program bătut în cuie și unde serbare înseamnă de fapt, sărbătoare.

Săptămâna trecută am petrecut o după amiază (fierbinte tare!) împreună, câteva ore în care toți copiii s-au simțit în elementul lor și noi alături de ei. Pentru că au fost încurajați să-și pregătească programul singuri și se știe, un copil care-i lăsat să se exprime liber o va face cu toată energia și puterea. Îmi crește inima de bucurie când am ocazia să mă aflu în mijlocul lor. Pentru că sunt absolut minunați. Nimeni nu le cere să stea cuminți, nimeni nu îi vrea repetând mecanic poezii și cântecele, nimeni nu îi vrea altfel decât sunt. O serbare de final de semestru sau de an nu ar trebui să fie despre cât de bine i-a strunit educatoarea sau învățătoarea. Despre cât de bine au învățat poezii alese, nu ar trebui să fie despre cât de cuminți și ascultători  stau. Ar trebui să fie despre cum au reușit să lucreze împreună, să pregătească ceva de arătat și altora. Să își dorească să o facă. Festivitățile de la final de an sau etapă sau semestru, ar trebui să fie despre cum au fost sprijiniți, ascultați, văzuți. Cele mai frumoase amintiri sunt ăstea. Despre cum au lucrat în echipă, despre cum le-a venit ideea să facă un program de bancuri improvizate, despre cum au cântat și ce frumos au cântat. Serbările ar trebui să fie moment de bucurie.

PS. Am fost unul dintre (probabil puținii) copii care iubeau serbările. Da, serbările clasice, din anii ’80 (nu s-au schimbat multe de atunci!) cu recitat de poezii, cântece, costume, coregrafie. Îmi plăcea la nebunie să fiu pe scenă, învățam tot programul și mă dădeam apoi în spectacol acasă. De mai multe ori pe zi. La serbări eram de obicei prințesă sau zână și n-o să uit în veci supărarea pe care mi-a provocat-o prietena mea, Alexandra și ea, pentru că a plâns sfâșietor un întreg program pe motiv că m-au ales pe mine să fiu cadâna și ei i-a rămas rolul prințului. Ne-au scos de pe scenă și tare furioasă am fost că mi-a furat momentul de glorie (și nu a apucat nimeni să-mi vadă opincile din material satinat!)

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: