Pentru că „mergem la o bere” ca să fim împreună

Sunt sigură că îi știți și voi pe oamenii care la petrecerile unde toată lumea bea alcool, stau cu un pahar de suc în mână. Sau cu apă minerală. Îi știți sigur – poate aveți chiar printre prieteni, oameni care la o cină cu pretenții aleg să bea apă sau își toarnă vin, puțin, cât să murdărească paharul și doar ca să păstreze aparențele? Ei bine, unul dintre acești oameni, sunt eu. Recunosc: nu îmi place gustul de alcool. Nu îmi place berea, nu-mi plac tăriile, nu îmi place lichiorul, vin beau doar dacă nu e sec (dar și atunci, maxim jumătate de pahar, și mai mult pentru ciocnit!) uneori, mai las de la mine pentru o sticlă de cidru (dar asta doar pentru că are gust de suc de fructe). Majoritatea prietenilor mei au descoperit băuturile în liceu. Odată cu mersul la chefuri sau la bere, la Omi (dacă ești din Timișoara și ai peste 30 de ani știi ce vorbesc!) Eu însă, în adolescență, evitam petrecerile (evident, am recuperat în anii de facultate). Nu îmi interziceau ai mei ieșirile dar mă oboseau teribil dialogurile explicative pe care trebuia să le port cu ei- unde merg? cu cine? când? cât stau? cine mai vine? așa că preferam să evit să ies în lume cu totul (nu, nici nu-mi trecea prin cap să aleg calea ușoară a minciunii). Și dacă totuși treceam prin discuții și ajungeam la câte o petrecere, nu aveam nici o tentație – nu voiam nici să beau, nici să fumez. Privind în urmă sunt convinsă că  la asta a jucat rol și faptul că tata îmi dădea de acasă câte o sticlă de vin să fie sigur că dacă beau, măcar nu beau tâmpenii și îmi înghesuia prin geantă și țigări.

În facultate m-am mutat la Cluj, fără griji, fără probleme, fără telefon mobil – ce viață! și nu știu dacă a trecut vreo săptămână din viața de studenție fără o ieșire, două, trei, șase / săptămână, dar nici atunci motivul nu era legat de alcool. Ieșeam ca să fiu cu oameni dragi mie. Ieșeam pentru socializare, pentru muzică, pentru că-mi plăcea. Sticla din fața mea era de cele mai multe ori de suc. O singură dată, undeva, în vârf de munte, cred că la Băișoara, mi-am petrecut seara cu un pachet de țigări și o sticlă de votcă în mână. Și apoi câteva sticle de bere. Mi se strânge stomacul doar amintindu-mi dimineața de după.

Pentru mine, ieșitul la evenimente se rezumă la oamenii cu care fac asta. Înseamnă momentul acela când ne adunăm, ne strângem care de pe unde și decidem să petrecem o seară împreună. Fie că ieșim la un concert sau într-un bar, la vin sau pe o terasă la bere. Când eram la Cluj, la facultate, mă întâlneam aproape în fiecare seară cu oameni faini. Scuza era băutura și muzica. Adevărul e că ne plăcea să fim împreună (bine, unora le plăcea mult și berea!)

Când am auzit despre Craft ArtTM – festival de bere artizanală din străinătate, m-am gândit la Robi și la primii ani de facultate. Mi-ar fi plăcut să trăiesc așa ceva atunci. Nu pentru bere ci pentru adunările din jurul ei.

Organizatorii spun: „Vrem să oferim publicului amator de bere artizanală o experiență de festival cu totul diferită. Pentru că am dorit să conferim o atmosferă europeană festivalului nostru, am invitat în premieră și producători de bere artizanală din străinătate. Bineînțeles, nu i-am uitat nici pe cei mai importanți producători de bere artizanală din România.

Bere și concerte (Golan, Moonlight Breakfast, Gojira& Planet H și Grimus) din 17 până-n 19 august, la Timișoara. Eu voi fi pe o plajă din Grecia dar sunt convinsă că printre voi sunt amatori de experiențe(le mele preferate din facultate). Iar mi s-au umezit ochii (amintindu-mi de fumul din Music Pub-ul de pe Horea) și realizez că mintenaș sunt 20 de ani de când am terminat cu Jurnalistica de la Cluj (și tot 20 de când abia am terminat primul și singurul an la Facultatea de Drept tot de acolo).

Și pentru că sunt o sensibilă și o plângăcioasă și mi s-a făcut un dor nebun de mine la 19 ani (nu că m-as fi schimbat prea mult) dar mai ales de oamenii pe care-i aveam în jur atunci dau o invitație / abonament la evenimentul ăsta. Să mergeți cu cineva drag vouă și să beți o bere bună și pentru mine (pentru asta lăsați un comentariu simpatic la postarea de pe facebook iar în 3 august tragem la sorți câștigătorul).

Mai multe informații despre eveniment găsiți aici.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: