Despre boala lui „merge și așa”

… și nervii provocați de „măcar s-a făcut ceva”. Măcar-ul ăla care-mi scoate peri albi. Sau veșnica teamă și pusul sub semnul întrebării: dacă lucrurile funcționează și așa, de ce să le schimbăm? Fie că e vorba de instalații improvizate, prize lipte cu bandă adezivă sau cabluri care atârnă de pe te miri unde. Dacă plouă-n casă și pun găleata în mijlocul camerei de ce să-mi bat capul să repar acoperișul? (bine, asta ar putea fi exagerată dar poate ați văzut și voi fotografia cu încăperea din Parlament unde în jurul bălții au construit o adevărată instalație, sper eu, provizorie) Drumuri noi, construite de la zero, care atunci când sunt gata și inaugurate cu fast te pomenești că au câte un stâlp fix în mijloc.  Trotuare noi și ele, cu piste de bicicletă și cu borduri de care-ți spargi dinți (și care-ți fac rinichii țăndări). Zone în care s-au efectuat lucrări, clădiri noi, renovate și pe lângă ele, cabluri care atârnă, peste tot atârnă cabluri, Timișoara-i o junglă. Cârpeli. Pasaje noi inaugurate cu panseluțe-n plasticuri la care dacă arunci o privire mai atentă vezi câte o țeavă ieșind de undeva și îndreptându-se către nicăieri. Acoperim rahatul. Nu-l strângem. Lucru de mântuială cum spunea buna de la Cluj, ciupeli. Copaci tăiați și plantați alții în loc fără nici un pic de minte. Doar ca să fie. Fără să țină cineva cont de potrivirea lor acolo, dacă-i prinde anul viitor sau dacă se usucă în picioare. Piețe noi renovate și inaugurate cu fast, pozate de sus, pe timp de zi și de noapte, piețe de adunare în care pavajul începe să crape după nici doi ani de dat în folosință. Trezirea minții de pe urmă: scoți toți copacii că asa-i designul, pui alții în loc, asupi și asfaltezi și pavezi și te trezești că arată ca dracu’ sau că ai semnat că vor fi 10 și-s doar 5 așa că trântești niște ghivece cu pomi în ei în speranța că ies la număr. Fără cap, fără minte, fără pic de simț estetic. M-am săturat de lucruri făcute de la 0 doar de dragul de a le bifa. De laude – măcar ăsta face ceva. Măcar-ul ăsta pute de la un kilometru. Aleg oricând o lucrare făcută la doi ani, dar făcută cu cap și plan decât 10 cârpeli. Nu poți să lauzi un oraș pentru ălea trei străzi din centru care și ele-s vai de capul lor (cabluri, cabluri peste tot!) și la trei pași să vezi cât sunt toate de cîrpite și realizate pe stil balcanic. M-am săturat de lasă că merge și ala, punem un covor pe deasupra, dăm cu pensula peste tencuială și sperăm că ține. Nu poți planta zeci de flori la ferestre în timp ce acoperișul îți cade-n cap. Nu văd sensul ghirlandelor de flori într-un spațiu care pute și care în primul rând trebuie curățat și apoi amenajat. Nu pricep nici în ruptul capului de ce naiba ne mulțumesc toate cârpelile mai ales când sunt făcute din banii noștri? Să ai sistem performant de achiziționat bilete pentru transportul în comun dar să nu ai un tramvai, unul singur care vine la timp e exact definiția chelului cu tichie de mărgăritar. Căruța înaintea boilor. Să te lauzi cu sisteme de împrumutat biciclete (să vadă străinii că și noi avem!) dar tu să nu ai o pistă decentă, cap coadă în tot orașul!

Sunt cu capsa pusă cum nu știu dacă am mai fost vreodată de când am revenit acasă. Suntem ca ăia care construiesc o clădire nouă și la final își dau seama că nu au făcut geamuri. Și se apucă să spargă haotic, să pună la unele plastic în loc de sticlă (lasă că se vede și așa afară!), să pună și unde nu trebuie – poate o să fie nevoie! Și după ce au spart și au modificat, pun gunoiul sub preș. Și agață la geamuri panseluțe, mama lor de panseluțe.

Ieri am plecat de acasă, cu bicicleta. O plimbare de nevoie care ar fi putut să fie motivul de bine pentru ieri s-a transformat în frustrare și strâns din dinți. Nu ai cum să circuli decent în orașul ăsta nici dacă marja ta de compromis e una foarte largă. Pistele vechi sunt vai de capul lor, pistele noi au fost făcute în bătaie de joc. Nici una nu se leagă, mai mult pe lângă bicicletă decât pe ea, borduri cât să-i amintești pe toți sfinții din calendar, putoare și jeg. Nu știu voi, dar eu aștept zile mai bune cu oameni competenți în poziții cheie. Și care știu ce fac. Iar dacă nu știu, întreabă. Care au ieșit din modelul  „măcar se face ceva”. Și chiar sper că nu-s nici singura care dacă mai aude un „merge și așa” o va lua la goană. La propriu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: