#stauacasa

Am luat o lungă, prea lungă pauză de la scris pentru că am fost prinsă cu altele și pe cuvânt de om serios că mi-aș fi dorit din tot sufletul să reiau bunul obicei al blogului cu un text vesel. Cu o întâmplare cu Ionuț în rol principal sau măcar cu crețul care a mai făcut ceva demn de povestit și altora. Mi-aș fi dorit să scriu despre ultimele cărți citite sau despre un film bun. Despre cât de faină e toamna când sunt grade sub 20 și soarele se strecoară printre frunze galbene. Mi-aș fi dorit să vă spun cât de dor mi-e de Viena mea dragă, de Cluj și prietenii de acolo. Să scriu gânduri cu codiță și să postez idei ce-mi trec prin cap. Că am decorat un colț cu alte vechituri, că am petrecut o duminică în curtea mea preferată din Timișoara, știți și voi, prostiuțe vesele și fără griji.

Dar nu pot. Nu pot. Pentru că mă sufocă indignarea și mi-e ciudă pe ce suntem. Aveam în gând, serios că aveam, să nu scot o vorbă despre porcăria asta de referendum care ne așteaptă în weekend. E de ajuns că m-am înscris să stau de pază (la ce mobilizare de forțe pentru ca să dea bine numărătoarea sunt convinsă că degeaba!) și mi-am zis că tac și nu pun aici nici măcar un rând despre cretinismele care mi-au trecut pe lângă urechi în ultimele zile. Dar chiar că nu pot. Ați auzit și voi povești cu homosexualii care vin să ne fure copiii, despre cum e anormal ca un adult să decidă cu cine vrea să și-o tragă (na, hai că le zic și așa, verde-n față!) despre preferata mea – dacă homosexualitatea e normală de ce nu și pedofilia (dooooh!!!), despre cum doamne ferește să ajungă să fie și la noi ca-n Canada sau Suedia și cireașa de pe tort, povestea Laurei Grunberg apărută în Fabulafia 1, povestea lui Dadece, care, zice-se, încurajează copiii să devină transgenderi (ăsta e momentul în care simt că mă lasă orice rațiune și încep să mă dau cu capul de masă, nu alta!)

Nu o să stau să demontez toate porcăriile ăstea, ascunse sub o poză cu o muiere înțolită-n ie, cu patru prunci după ea și soț tradițional. Nu. Dacă mă citiți de mai multă vreme, știți bine părerile mele despre poveștile ăstea. Dacă nu, probabil că între timp v-ați prins cum stă treaba. Nu consider că homosexualitatea e o boală, nu-mi pasă cine cu cine umblă atâta timp cât sunt adulți și-s fericiți. Nu mă sperie nici gândul că Ion al meu ar putea veni într-o zi acasă cu un tip în loc de-o tipă, la fel cum nu m-ar speria nici de ar decide să devină preot sau călugăr. Ortodox, budist sau ce-o vrea sufletul lui. Iar după ce am citit povestea Laurei, stați liniștit, nu a vrut să devină fată ci șofer.

Dar ce m-a provocat în seara asta, pe lângă puștanii care împărțeau flyere în buricul târgului (acolo unde se ofticase mai marele nostru primar că e bruiat din plimbare de încălcătorii de lege, voluntarii #farapenali) și tot felul de comentarii date doar de dragul datului (vai, familia, vai, copiii, vai, să învețe copiii la școală ce-i ăla sex? Sex oral? Să se pupe bărbații pe stradă? Să se țină de mână?) a fost o discuție cu o prietenă. Asta mi-a pus paiele pe foc. Pentru că da, ăstea-s problemele din România. Nu-i musai să schimbăm ceva ce oricum degeaba e schimbat că nu se schimbă nimic. Nu-i musai să ne fie frică de niște oameni care nu ne-au făcut nimic (fac pariu că 99% dintre noi nici n-avem în jur persoane cu alte orientări sexuale!) Sunt chestii care se întâmplă zi de zi, sub nasul nostru și reacția (vai, bine știu reacția!) e de pus capul sub pământ.

Prietena mea are un copil în clasa 0 și, pare-se, nu se supune. Știu, vă sună cunoscut. Și ce s-a gândit doamna învățătoare? Că un copil speriat e sigur obedient așa că a pus mâna pe metodele tradiționale (nu cu ăstea am crescut și noi?!): Pedepsit copiii la colț cu mâinile sus. Urlat din toți rărunchii. Dat din picioare asortat cu isterii. Pleznit peste față. Pleznit peste cap. În anul de glorie 2018. Este deja a treia astfel de poveste pe care o aud – una a fost trăită pe pielea noastră. Eu am făcut ce am putut, ea va face la fel. Scandal. Dar în multe, prea multe cazuri, e liniște.  Că deh, noi așa am fost învățați. Tradițional, cuminți și-n poziția struțului. Așa că, îndrăznesc să mai întreb o dată și nu, nu aștept răspuns: de cine ar trebui să ne protejăm copiii?

P.S. La postare asta comentariile sunt oprite. 

 

Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: