Despre un weekend la Edinburgh, dureri de spate și normalitate

Maria, Maria mea s-a căsătorit în weekend. Cea alături de care am petrecut cei mai frumoși ani – cei doi ani de la Viena, s-a căsătorit cu iubitul ei (încă de atunci era iubitul ei!) și noi le-am fost alături. Altfel nici că s-ar fi putut. Trei zile pline tare. De emoții, de nesomn, de prea mult cidru. De frumos. De bine. Am avut timp să ne bucurăm unii de alții, să fim noi, fără griji, fără gânduri. „Fără Dragnea dar și fără mine, mami!” – cum mi-a șoptit Ion. Chiar așa. Mi-e capul prin de concluzii și gânduri ce se suie unele peste altele, pe care să le aștern primele?

1. De fiecare dată când ies din țară și revin sunt tot mai conștientă de faptul că nu vreau să îmbătrânesc aici. Nu am un loc anume unde aș vrea să-mi plantez rădăcinile pentru simplul motiv că nu cred în ele, în rădăcini. De aia avem picioare. Să le purtăm și să ne lăsăm purtați. De fiecare dată când vin înapoi, simt cum simțeam de fiecare dată când mă întorceam, de oriunde, înapoi Grecia (casa mea timp de opt ani). Totul în mine țipă: locul meu nu-i aici. Și chiar dacă-i acum, pentru că-i musai, știu că nu-i pentru mult.

2. Printre altele, visez să ajung să trăiesc și la Edinburgh cândva. Nu mi-ar plăcea să-mi cresc copilul acolo – asta e o chestie pe care am simțit-o încă de la prima vizită. E frumos, e fabulos, e de stat și scris povești și de băut bere cu prietenii. E minunat de mers și petrecut acolo o săptămână, două, trei. Cu Belle and Sebastian cântând în fundal. Poate aș sta chiar un an sau doi (când o fi Ion la facultate) Pentru mai mult și pentru cât suntem încă trei, alegerea mea e Viena (dar încă nu-i cazul, din motive cunoscute).

3. Mor de fericire, simt cum îmi crește inima de fiecare dată când stau cu oamenii lângă care pare că nu a trecut nici o zi fără să ne fi văzut. Chiar de au trecut câteva luni. E atât de natural și ne vine așa de ușor să ne zicem una alta, să ne aducem poveștile și sufletele aproape. Weekendul ăsta am avut parte de așa multe astfel de momente, că sunt plină de bine și recunoștință că oamenii ăștia sunt în viața mea. Bine, nu-s așa mulți cum par, îi cam număr pe degete (și-s și împrăștiați peste tot), dar sunt sigură că se știu și ei și simt la fel.

4. Oricât de tânără-s în suflet (și-n apariție) nu mai am rezistența pe care o aveam înainte de Ion. Oricât aș vrea și aș cere, nu mă mai țin balamalele. Trei zile de umblat brambura și patru nopți de stat trează și am nevoie de o vacanță care să includă doar somn. Mi-am dat seama că-i groasă rău azi de dimineață când am intrat de trei ori în bucătărie și între momentul deschiderii ușii și al primului pas, am uitat după ce m-am dus. De trei ori. Consecutiv.

5. Cel mai fain moment – că au fost multe – dar cel mai simpatic și mai de chițăială a fost acela în care ne-am adunat toate, pe melodia noastră și am sărit de zici că depindea viața noastră de asta după care ne-am așezat cuminți și am început, foarte natural, să povestim despre ce pe cine doare. Pe una spatele, pe alta mijlocul, alta nu umblă bine, ba că-i frig, ba că-i umezeală. Niște babe cu chef de dans, cum s-ar zice.

6. Cea mai bună idee pe care am avut-o vreodată, eu cu al meu soț a fost să alegem o ieșire în doi, o dată pe an. Una – fie că-i weekend, fie că-s trei zile în care să fim ca doi oameni mari și să nu stăm cu ochii pe copil. Că ne-a mai scăpat câte un dialog despre el, asta era inevitabil. Dar fain tare și trebuie să găsești (sau să faci) timp și pentru doi.

7. Am realizat pentru a nu știu câta oară că mi-e frică aproape de leșin de zborul cu avionul. Mi se strânge stomacul doar când mă gândesc la decolare, la turbulențele „light” (da, numa’ light nu le-aș fi definit!) și la piloții care aveau musai musai să meargă la toaletă fix când ne scuturam mai tare. Din păcate sunt puncte pe glob unde nu poți ajunge fără avion așa că aștept tips & tricks (poate voi vă descurcați mai bine la capitolul ăsta!)

8. Nu-mi place să zbor dar ador să pierd vremea prin aeroporturi, printre zboruri. Cu ocazia asta mi-am întărit convingerea că mai gălăgioși decât grecii sunt italienii și cei mai relaxați părinți sunt nordicii. În rest, cu cât vii mai spre sud sau prin Balcani, e plin de mame isterice cu același tip de probleme: nu te pune pe jos, te murdărești, nu pune mâna, stai cuminte, nu te isteriza etc. etc. etc.

8. Timp de trei zile m-am uitat cu invidie la localnicele – probabil născute și crescute-n Scoția care în pofida vântului care te mătura efectiv de pe picioare, insistau să se plimbe în rochii fără ciorapi. iar ei, băieții, în nadragi subțiri fără palton sau măcar o jachetă așa, de figuri (despre copii nu mai spun nimic, ce-am văzut era prea mult până și pentru mine) Eu în prima seară de ieșit în oraș am pus pe mine tot conținutul valizei iar a doua zi de dimineața am intrat în primul magazin și am plecat de acolo cu un pulover de lână și o căciulă. Fain fain la frig, dar fără echipament nu-i de mine.

9. E așa de fain să mergi la o nuntă unde e clar că toți se bucură să fie prezenți. Fără tămbălău, fără figuri, fără obligații. Cu oameni care vor să fie împreună.

10. Uneori mi-e așa de dor de normalitatea pe care o văd peste tot. Nu mă plâng, chiar am norocul să fiu înconjurată de oameni faini. Am norocul să dau peste cea mai amabilă doamnă de la poștă, peste cel mai amabil vânzător – habar nu am cum se face, dar chiar am. Însă acolo, pe dincolo, nu e vorba de noroc. Ci de normalitate. De autobuze care circulă cum trebuie, de tramvaie care respectă programul, de taximetriști care nu vor să te fenteze chiar dacă te văd străin. De faptul că nu arunci gunoi pe unde-ți vine, că respecți chestii de bun simț.  Că ăia neprietenoși sunt excepția. Mi-e ciudă că la noi toate ăstea-s băgate în categoria norocului. Când de fapt sunt lucuri absolut normale.

Voi ce ați făcut weekendul ăsta?

 

 

 

Reclame

3 gânduri despre „Despre un weekend la Edinburgh, dureri de spate și normalitate

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: